Stiri

Editorial // De ce Vasea-vecinul a ajuns pe trotuar?

Editorial 08.08.2013 09:33 Vizualizări

1628

Editorial // De ce Vasea-vecinul a ajuns pe trotuar?

Antidot

În secolul trecut m-am numărat și eu printre norocoșii care au învățat în România. Cei doi ani de postuniversitare la București au însemnat studii de excepție, dar și o viață culturală pe potrivă. Exista un singur „dar”, și anume faptul că în acel an studenții basarabeni de la SNSPA au fost cazați la dracu-n praznic, într-un loc de unde erai luat dimineața/adus seara cu un microbuz, respectiv erai totalmente lipsit de mobilitate. De un spectacol care se încheie la ora nouă-zece seara nici nu putea fi vorba - trebuia să dormi la cineva în oraș. De aceea, am decis să stau cu chirie.

Moșul la care închiriam o cameră nu era însă mare amator de teatru. O fi fost de vină cei 90 de ani de care se apropia, rigiditatea din sângele-i german sau, poate, simplul fapt că stătuse prea mult timp singur, iar acum, în sfârșit, avea un suflet viu în casă… nu mai știu. Doar că în serile în care îi spuneam că vin mai târziu, pentru că merg la spectacol, umbla bolmojind supărat (așa ca să-l aud eu, desigur): „Iarăși te duci să faci trotuarul!”… Era în secolul trecut, iar eu eram (aproape) inocentă, astfel încât semnificația acestui argou bucureștean am înțeles-o mult mai târziu…

…Pe vecinul Vasea l-am cunoscut în secolul acesta, atunci când m-am mutat în casa mea de la capătul geografiei chișinăuiene (că am tot pomenit, deseori, această destinație, voi dezlega misterul și voi spune că nu e decât capătul bulevardului Alba Iulia). Împreună cu soția sa, Maricica, ei sunt cei care se trezesc primii din bloc, la ore la care unii abia merg la culcare, și revin acasă când se lasă noaptea. Nu e un regim de plăcere - Vasea și Maricica au o tarabă la piața „Delfin” de pe aceeași Alba Iulia, la care fie vară, fie iarnă, vând fructe și legume. Și mai au acasă un băiețel ce suferă de o boală rară și pentru a cărui îngrijire e nevoie de mai mulți bani decât pentru un copil obișnuit. Noi, cei din bloc, înțelegem cât de ingrată e munca lor, de aceea, ne manifestăm solidaritatea, cumpărând fructe și legume doar de la ei. Nu discutăm despre sistem și despre mafia din zona piețelor, despre taxele oficiale și cele mai puțin oficiale. Avem un fel de acord nescris: noi le suntem clienți fideli, ei ne oferă produse de calitate. Și o fac responsabil și cu bunăvoință.

„Delfinul” pe asfalt

Știind că sunt mai mereu în piață - singurul răgaz pe care și-l permit e o săptămână pe an la mare -, am rămas cam derutată când, săptămâna trecută, nu i-am găsit la locul obișnuit. Și alți comercianți dispăruseră… I-am descoperit pe toți pe trotuar.

Este un loc, căruia Vasea și Maricica i s-au împotrivit mai mulți ani - li se părea corect să muncească corect, în spațiu autorizat. Au protestat și ei în cele câteva încercări de a-i alunga pe „nelegali”, care le sunt și concurenți neloiali, de pe trotuar. Dar ăștia se înmulțesc ca lăcustele, iar de această dată Vasea și Maricica au cedat și și-au scos și ei marfa pe marginea drumului. „Înăuntru riscăm să nu mai vindem nimic”, a fost singura explicație a femeii la privirea mea întrebătoare…

Povestea vecinilor mei e din categoria „cu adevărat adevărate”, doar că finalul nu este prea fericit. Căci povestea nu mai e demult despre faptul că, pe acel trotuar lat de câțiva metri, nu prea ai pe unde păși - în capitala noastră europeană trotuarele au uitat cum arată pietonii, ele fiind ori pentru brânză și găini fără pene, ori pentru mașini. Povestea e despre dezordinea generalizată de la toate piețele din acest oraș.

Și, mai ales, povestea asta este despre oameni normali care sunt nevoiți să accepte anormalitatea. Adică, despre alt fel de a face trotuarul - un soi de prostituare la care statul îi obligă și pe cei care vând, și pe cei care cumpără. Pentru că și unii, și alții trebuie să treacă peste jena de a fi în afara normalității și a civilizației doar pentru că vor să... mănânce. Și poate că ar exista vreo soluție, dar… nu uitați, acțiunea se întâmplă la capătul geografiei chișinăuiene. Iar acolo se vine, în cel mai rău caz, în campanii electorale. N-a mai rămas mult, ce-i drept - ceva mai puțin de doi ani…

Autor: Sorina Ștefârță

Prietenii tăi merită să știe ASTA!