Dragoste în GULAG // 1 500 de scrisori: „Trimite-mi doar un cuvânt...”
1663
giornalistacuriosa.wordpress.com Dragostea lor a supraviețuit Gulagului și regimului care și-a propus să desființeze omul ca făptură a lui Dumnezeu, să distrugă sentimentele umane. Între Lev și Svetlana s-a născut o iubire curată pe când erau studenți la Universitatea din Moscova. Învățau la aceeași facultate și erau colegi de grupă.
Războiul i-a despărțit
În iunie 1941, Lev Mișcenko este mobilizat în rândurile Armatei Sovietice în grad de locotenent. Doi ani mai târziu, este luat prizonier. A trecut prin lagărele naziste, a evadat, a fost capturat, închis din nou, iar la sfârșitul războiului, reîntors în patrie,este condamnat și deportatîn zona arctică pentru „trădare de patrieși spionaj”. Din lagăr, Lev trimite o scrisoare mătușii sale din Moscova, voind să afle dacă Svetlana a supraviețuit războiului. O ruga să evite să o tulbure, în caz că este în viață. Nu voia să-i facă rău prin relațiile cu un „trădător”.
Destin ca al soțiilor de decembriști
Svetlana,ca și foarte multă lume în acea tristă perioadă, s-a evacuat din Moscova spre Răsărit.A îndurat foame, i-a înmormântat pe cei dragi, trăindu-și zilele în nădejdea întoarcerii iubitului, neavând nicio veste de la el pe tot parcursul războiului. De îndată ce a aflat că Lev trăiește, Svetlana i-a scris. Nicio secundă nu a acceptat ideea trădării. Credea în Lev, știa că nu ar fi făcut-o niciodată.Printr-un miracol a aflat unde se află, reușind să-i scrie. Au avut nevoie de o imensă inventivitate pentru a putea comunica. În pofida distanței și a nenumăratelor obstacole, tânăra a izbutit să-i facă o vizită.
Svetlana se dedublase, ducea două vieți: cea oficială, unde era cercetătoare la un institut din Moscova, o loială membră a „colectivului”, chiar membră de partid. A doua viață, cea reală, era în scrisori, în puținele vizite, în pachetele trimise. Pe parcursul celor opt ani de detenție, și-au trimis peste 1 500 de scrisori. Dragostea lor a rezistat tuturor urgiilor și tratamentelor inumane din acele timpuri.
Noblețe modestă
Nimic fals, nimic artificial în corespondența dintre acești tineri, reprezentanți ai intelighenției ruse de o noblețe modestă, durabilăși demnă. Într-o scrisoare din martie 1952, Lev îi mărturisește Svetlanei prețuirea sa nețărmurită pentru calitățilefemeilor pe care le-a întâlnit în viață.
Orlando Figes, istoric și scriitor britanic, descrie dragostea dintre Lev și Svetlana în cartea sa „Just sendmeword…” (titlu inspirat dintr-un poem al Annei Ahmatova).Este o carte profundă și emoționantă ce contribuie la recuperarea dimensiunii subiective a istoriei acelor ani.
22.07.2018
18:30
20.05.2018
18:01
22.04.2018
17:30
25.02.2018
14:04
08.10.2017
17:04
18.06.2017
17:04
11.06.2017
20:02
16.04.2017
17:30
26.03.2017
17:00
19.03.2017
17:30
12.03.2017
17:02
26.02.2017
17:03
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















