Dosarul privind diploma de studii a lui Chiril Gaburici, CLASAT
1913
Fostul premier Chiril Gaburici nu mai este cercetat penal. Procuratura Generală anunță că a încetat urmărirea penală privind diploma de absolvire a învăţământului mediu general, eliberată pe numele cetăţeanului Gaburici Chiril.
„În rezultatul examinării adresării avocaţilor, a fost dispusă încetarea urmăririi penale, din motivul expirării termenului de prescripţie privind tragerea la răspundere penală. Decizia procurorilor este întemeiată pe faptul că infracţiunea prevăzută de art.361 alin.(1) din Codul penal face parte din categoria infracţiunilor uşoare şi, potrivit art.60 alin.(1) lit.a) din Codul penal, termenul de prescripţie în cazul infracţiunilor uşoare este de 2 ani”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii.
Menționăm că diplomele de studii ale lui Gaburici au fost un subiect constant în presă, odată cu preluarea de către acesta a funcției de prim-ministru, în februarie curent.
Presa a descoperit că acesta nu a absolvit instituția din Chișinău de unde avea eliberată diploma pentru 11 clase.
După mai bine de trei luni, Gaburici și-a anunțat demisia, menționând că nu vrea ca problema diplomelor sale să fie o problemă națională, în condițiile în care societatea ar trebui să se preocupe de situația gravă în care se află R. Moldova.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"


















