Dorin Chirtoacă și-a SUSPENDAT calitatea de membru al PL, formațiune pe care o conduce, pentru a se regăsi în lista candidaților AUR la funcția de deputat
1891
Dorin Chirtoacă nu mai este președintele Partidului Liberal (PL) și nici membru al formațiunii fondate de Mihai Ghimpu.
Fostul primar al capitalei a anunțat astăzi că și-a suspendat calitatea de membru al formațiunii pe care o conduce, pentru a se regăsi pe lista Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la alegerile parlamentare din 11 iulie curent.
„Nu este vorba despre părăsirea PL, ci despre suspendarea calități de membru, până pe 12 iulie. Despre aceasta am informat public, anterior, atât CEC-ul, ASP-ul cât și opinia publică. Suspendarea a fost făcuta în conformitate cu Statutul PL, pentru a putea participa, în mod legal, la alegerile parlamentare din 11 iulie, astfel încât toți unioniștii să fim uniți în aceste alegeri și să oferim o opțiune de vot unică”, a explicat Chirtoacă.
CITIȚI și Alianța pentru Unirea Românilor a fost înregistrată în cursa electorală pentru alegerile din 11 iulie
De menționat că și alți membri ai PL, inclusiv Veronica Herța, a procedat la fel.
Primi 10 candidați ai AUR. R. Moldova la alegerile parlamentare anticipate:
Victoria Grosu-Vremeș
Vlad Bilețchi
Valeriu Munteanu
Dorin Chirtoacă
Tatiana Potîng
Igor Hîncu
Veronica Herța
Maria Arvinte
Eduard Drăgulin
Ilie Crețu
25.03.2026
13:36
1
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
275
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
375
ULTIMA ORĂ, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
288
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
978
Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
327
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
378
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
472
Horoscopul zilei 25.03.2026
520
OpenAI renunță la Sora și închide parteneriatul de conținut cu Disney
25.03.2026
06:11
478
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
251
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
329
ULTIMA ORĂ, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
271
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
901
Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
314
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
369
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
463
Horoscopul zilei 25.03.2026
513
OpenAI renunță la Sora și închide parteneriatul de conținut cu Disney
25.03.2026
06:11
469
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
547
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
733
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
568
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
619
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
553
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
539
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
488
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
8947
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
539
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
510
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
483
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
692
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
563
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
907
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
588
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
547
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
ULTIMA ORĂ, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














