Doi copii din Strășeni au scăpat cu zile dintr-un INCENDIU
2482
Sursa: dse.md
Incendiu de proporții într-o gospodărie din localitatea Pănășești, raionul Strășeni. Pompierii au fost alertați de oamenii din sat și au intervenit cu două autospeciale. Focul a cuprins locuința, însă cei doi copii care se aflau în interior au reușit să se salveze.
Micuții, de 9 și 13 ani, au reușit să iasă afară din casă atunci când au observat focul. Acum, aceștia se află în afara oricărui pericol. Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, flăcările au mistuit interiorul casei și acoperișul, adică aproximativ 70 de metri pătrați. Pompierii au luptat cu flăcările aproape două ore.
Echipele au reușit să oprească focul, fără ca acesta să se extindă și la gospodăria vecină. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Cauzele exacte ale incendiului nu sunt cunoscute, deocamdată. Se presupune însă că cei doi copilași s-ar fi jucat cu focul. Pompierii amintesc despre importanța apelării prompte a numărului de telefon 901 în caz de situații excepționale.
31.01.2019
17:40
3950
Cum dezvățăm copiii de rosul unghiilor
31.01.2019
17:20
3931
Povestea bărbatului devenit milionar la 30 de ani, deși la 20 nu știa să scrie sau să citească
30.01.2019
17:40
2831
GENEROZITATE // Starul Pink Floyd - misiuni de salvare a copiilor din zonele de conflict
18.01.2019
20:03
3752
EXTRAORDINAR // O tânăra de 23 de ani a intrat în istorie cu nașterea sa. Se întâmplă o dată la 480 de ani
16.01.2019
12:39
4668
Țigările electronice, RISC MAJOR pentru copii și tineri
11.01.2019
12:42
2870
SCANDAL în lumea științifică // Primii copii modificați genetic
25.12.2018
13:02
3404
O mamă bună NU se sacrifică!
21.12.2018
17:40
3758
Depresia la copii: simptome și tratamente
17.12.2018
09:03
3644
Copiii SUFOCAȚI cu prea multe cerințe de performanță vor ajunge adulți nefericiți
12.12.2018
18:30
2035
„Un paradox al progresului social” // Un mediu supra-steril ar putea provoca declanșarea unei boli grave la copii
12.12.2018
12:19
2717
Părinții sunt disperați: O nouă DEPENDENȚĂ face ravagii printre copiii din toată lumea
11.12.2018
19:20
2910
DEVOTAMENT // Și-a așteptat stăpâna lângă casa arsă
21.03.2026
12:09
305
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
297
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
426
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
373
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
444
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
553
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
608
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
601
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
572
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
625
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
623
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
661
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
611
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
576
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
579
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
690
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
670
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
560
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
688
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
773
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
766
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
795
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
755
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
780
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
903
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














