Dodon vrea să revină în fotoliul de la PREȘEDINȚIE? Socialistul vrea alegeri PREZIDENȚIALE și parlamentare ANTICIPATE. „Scrutinele trebuie să aibă loc în aceeași zi. Acest Parlament nu mai corespunde alegerii făcute de cetățeni pe 11 iulie”
31451
Socialistul Igor Dodon consideră că actualul Parlament, unde Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) are o majoritate confortabilă, nu mai corespunde votului cetățenilor de pe 11 iulie curent și trebuie dizolvat. Dodon consideră că ar trebui să demisioneze și președintele Maia Sandu, iar alegerile parlamentare și prezidențiale anticipate să aibă loc în aceeași zi.
„Reparațiile cosmetice”, care în opinia lui Dodon înseamnă revocarea unui ministru sau chiar a premierului Natalia Gavrilița, nu vor contribui la redresarea „situației complicate” în care se află R. Moldova.
„Acest neprofesionalism, această aroganță a actualei guvernări nu poate fi… O reparație cosmetică nu mai rezolvă problema. Ce înseamnă reparație cosmetică? Adică să-i schimbi pe Kulminski sau pe ministra Nemerenco cu altcineva. Chiar și schimbarea premierul Natalia Gavrilița nu va ajuta. Ei pot să o facă, pentru ca să arate că uite mută ceva. Deci, reparația cosmetică nu mai e valabilă”, a declarat aseară Dodon ieri-seară, în cadrul unei emisiuni de la NTV Moldova.
Potrivit socialistului, e nevoie de o „reparație capitală”, iar asta înseamnă dizolvarea Parlamentului și demisia președintelui Maia Sandu.
„Unica ieșire din această situație complicată este organizarea alegerilor prezidențiale și parlamentare anticipate. Alegerile trebuie să aibă loc în aceeași zi. Eu sunt sigur că lumea va înțelege tot mai mult că nu rezolvi nimic cu o reparație cosmetică. Sper că vor înțelege asta și cei de la guvernare și vor fi de acord să meargă la judecata alegătorului. Doar atunci se va putea de schimbat radical și concret lucrurile. Schimbările acestea de miniștri nu vor da rezultatul scontat. Eu nu țin minte o componență mai slabă a Parlamentului decât aceasta. Din 2005 încoace am avut tangență și cu mai multe legislaturi și niciuna nu a fost atât de slabă. Această componență a Parlamentului nu mai corespunde deja alegerii făcute de cetățeni pe 11 iulie. Oamenii au votat pentru acest Parlament, deoarece au fost făcute multe promisiuni. Aceste promisiuni nu au fost îndeplinite. Unica ieșire din situație e dizolvarea Parlamentului și desfășurarea, în aceeași zi, a alegerilor parlamentare și prezidențiale”, consideră Dodon.
De menționat că Dodon face această solicitare la 100 de zile de la învestirea Guvernului Gavrilița și la un an după ce a pierdut alegerile prezidențiale în fața Maiei Sandu.
12.03.2026
11:36
11875
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
12198
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3396
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
3305
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
10.12.2025
17:26
2538
MARTORI // Soarta lui Dodon, în mâinile lui Plahotniuc și Iaralov. Socialistul poate ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”
26.11.2025
15:00
3487
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
26.09.2025
15:44
8748
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
5388
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
4303
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
29.08.2025
11:26
3430
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
06.05.2026
14:28
52
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
06.05.2026
13:45
276
Milioane confiscare și ani grei de pușcărie pentru oamenii lui Șor. Justiția lovește în schema de finanțare a protestelor plătite
06.05.2026
13:42
285
Moldova deschide negocierile pentru curse aeriene directe cu Bosnia și Herțegovina
06.05.2026
13:02
272
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
213
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
06.05.2026
12:46
257
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
06.05.2026
12:43
271
Moldova depășește pragul de 1 GW regenerabil: rolul energiei solare și al stocării, prezentat de ministrul Energiei la SolarPower Europe Summit
06.05.2026
11:43
301
Guvernul consolidează instituțiile de mediu: centru de reacție 24/24, Agenție reorganizată și nouă autoritate de monitoring
06.05.2026
11:41
338
CFM își achită datoria istorică la salarii și reia funcționarea normală
06.05.2026
11:39
328
Procurorii cer o pedeapsă mai dură pentru Vladimir Plahotniuc și confiscarea a peste 42 de milioane de dolari
06.05.2026
11:22
484
Guvernul pune ordine pe pășuni și fânețe: reguli noi pentru utilizarea durabilă a terenurilor agricole
06.05.2026
11:19
285
Moldova consolidează parteneriatul agricol cu Azerbaidjan la expoziția „Caspian Agro Week”
06.05.2026
11:08
370
Doi vasluieni, condamnați la închisoare și amenzi de sute de mii de lei după ce au încercat să vândă ilegal în Chișinău un BMW X7 închiriat
06.05.2026
10:03
1416
Vladimir Plahotniuc, prima reacție după condamnarea la 19 ani de închisoare: „A fost triumful puterii politice asupra legii”
06.05.2026
09:20
413
Carolina Novac prezintă la IRENA transformarea accelerată a Republicii Moldova în tranziția energetică
06.05.2026
08:17
466
Horoscopul zilei 06.05.2026
06.05.2026
04:09
512
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
535
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
568
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
588
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
538
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
499
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
546
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
613
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
05.05.2026
19:52
624
Kaspersky descoperă un backdoor în Daemon Tools, atribuit unor hackeri chinezi, într-un atac pe scară largă asupra utilizatorilor Windows
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.26
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














