Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
2248
Oficiul Râșcani al Procuraturii Drochia anunță că, printr-o sentință recent emisă de Judecătoria Drochia, sediul Râșcani, un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost condamnat pentru conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate.
Potrivit probelor, la 10 august 2025, inculpatul, care nu deținea permis de conducere, a urcat la volanul unui automobil de model „Vaz” în stare de ebrietate. El se deplasa printr-o localitate din raionul Rîșcani, iar la un moment dat a fost oprit de polițiști. Aceștia au bănuit că bărbatul se afla la volan în stare de ebrietate și l-au supus testării cu aparatul „Drager”.
În urma testului s-a constatat că, în aerul expirat de inculpat, se conținea alcool în cantitate de 1,67 mg/l. Bărbatul și-a recunoscut vinovăția în fața organelor de urmărire penală și a instanței. Prin cumul de sentințe, instanța i-a aplicat o pedeapsă finală de 4 ani de închisoare.
Autoritățile remarcă faptul că inculpatul nu este la prima abatere de la lege. În anul 2020, printr-o altă sentință, acesta a fost condamnat pentru o faptă similară, fiind obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în mărime de 140 de ore. Ulterior, printr-o sentință pronunțată în 2025, bărbatul a primit 3 ani de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o perioadă de probă de 3 ani, tot pentru o faptă de șofare sub influența băuturilor alcoolice.
Procuratura reiterează că conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate reprezintă un pericol major pentru siguranța publică, iar persoanele care încalcă legea vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
03.11.2026
16:09
03.11.2026
15:42
03.11.2026
15:41
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
03.11.2026
16:09
03.11.2026
15:42
03.11.2026
15:41
03.11.2026
15:35
03.11.2026
14:55
03.11.2026
14:31
03.11.2026
14:28
03.11.2026
14:16
03.11.2026
13:38
03.11.2026
13:31
03.11.2026
13:30
03.11.2026
13:11
03.11.2026
12:32
03.11.2026
12:23
03.11.2026
12:17
03.11.2026
11:58
03.11.2026
11:51
03.11.2026
10:45
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















