Dodon și Ciocciolina de la Ciocana
4340
Trustia, elegii politikoase
Ieri l-am vizitat pe Colesovnazadov la spitalul de boli psihoretropropensive. L-am găsit în salonul 6, lângă geamul estic, acoperit cu praf de un deget stratul. Sau poate chiar de două degete. Era agitat ca un comsomolist, care a descoperit că fata visurilor sale este unionistă și a votat pentru România lucrului bine făcut. 50% din deputații Partidului Socialiștilor sunt români cu acte în regulă, cetățeni ai Ultimului Imperiu din Europa! O să ne ducă ei în Uniunea Vamală Multilateral Dezvoltată? – mă întreabă el disperat. Păi, i-au promis lui Dondon că se vor dezice de cetățenia română, dacă vor deveni deputați, - am încercat să-i picur ceva optimism în sufletu-i răvășit de himerele ideosincretice,- au redobândit cetățenia română pentru a circula liber în Europa. Și de ce nu s-au dezis când s-a introdus regimul de călătorie fără vize, în aprilie? Cu românii eu nu merg în Uniunea Eurasiatică! - se revoltă Colesovnazadov obosit. Faci cum vrei, nu te silește nimeni, dar privește și la partea plină a paharului, există și alți deputați socialiști, în care poți avea deplină încredere, Zina Carabina, de exemplu, sau deputata care oferă barter sexual-culinar, Ciocciolina de la Ciocana, cu ea te duci în Uniunea Vamală? – am încercat eu să-l distrez. Bine că fusesem prudent și nu mă apropiasem prea mult de patul său, căci nu înțelesese gluma. Acuma stau și mă gândesc ce va face Dodon dacă Iohannis va trage de timp sau chiar va respinge cererea deputaților socialiști de renunțare la cetățenia română?
Al vostru anahoret, sakerdot, gheiș, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















