Dodon NU se poate RESEMNA cu demiterea lui Țurcan din fruntea CC și sugerează că instituția ar fi CAPTURATĂ: „Sper să nu ajungem în situația de anul trecut... și e vorba de UZURPAREA puterii în stat”
3089
Facebook Curtea Constituțională, cu Vladimir Țurcan în frunte, și-a făcut bine treaba mai bine de opt luni, însă, odată cu demiterea acestuia, instituția ar fi fost „capturată politic”. Cel puțin, așa a sugerat astăzi președintele Igor Dodon, în emisiunea „Președintele răspunde” de pe Facebook, deși Înalta Curte a rămas în aceeași componență.
Potrivit lui Dodon, fostul său coleg socialist Țurcan ar fi fost demis „ilegal”, iar CC ar bloca cu insistență activitatea Parlamentului și Guvernului R. Moldova.
„Nu vreau să vin cu mesaje critice sau dure la adresa CC. Vreau să vedem care va fi decizia pe data de 7 mai, după care ne vom expune. Evident că ceea ce au făcut ei cu demiterea președintelui CC… Am convocat Consiliul societății civile pe lângă președinte și experți, foști președinți ai CC. Ei spun că este o aberație totală”, a declarat Dodon.
De asemenea, președintele a menționat că CC ar putea să blocheze modificările la Legea bugetului de stat și politica fiscală, iar acest lucru e echivalent cu neplata salariilor și pensiilor. Acum câteva zile, însă, șeful statului spunea că blocarea Acordului de împrumut cu Rusia ar însemna neplata pensiilor și salariilor începând cu 1 mai 2020.
„La CC, în afară de faptul că a fost atacat creditul, a fost atacată și procedura pe buget și politica fiscală, din partea grupului Candu-Șor. Asta înseamnă că pot să blocheze tot bugetul și politica fiscală, iar la modul practic asta înseamnă că nu mai putem face nicio cheltuială. Vor fi plătite pensiile și salariile? Noi le vom plăti, dar dacă e blocat bugetul și politica fiscală, nu putem să plătim absolut nimic”, a precizat sursa citată.
În acest context, președintele Dodon sugerează că am putea ajunge în situația de anul trecut, când Parlamentulu R. Moldova a adoptat Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului R. Moldova.
„În ceea ce ține de CC, am venit cu un apel către oponenții politici. Haideți să dăm dovadă de înțelegere, lăsăm dezbaterile. Eu vin cu un mesaj de conciliere. Noi lucrurile acestea le facem pentru oameni, nu să se îmbogățească cineva. Sper foarte mult să nu ajungem în situația de anul trecut, când Parlamentul a declarat că unele instituții de stat sunt capturate politic și e vorba de uzurparea puterii în stat. Oamenii mă întreabă: este Parlament, este majoritate parlamentară stabilă, este premier, este președinte, este spicher, se aprobă legi, iar câteva persoane din CC blochează legile una după alta. Ce trebuie să facă oamenii? Ce trebuie să facă clasa politică? Ce trebuie să facă Parlamentul? Noi răspuns la această întrebare astăzi nu vom da. Sper că vor fi luate în calcul toate părerile și vor fi luate decizii în interesul cetățenilor”, a avertizat Dodon.
Șeful statului a mai adăugat că opoziția ar vrea ca guvernarea să clacheze și din acest motiv blochează Acordul de împrumut cu Federația Rusă. „Opoziția spune că acele condiții de creditare sunt super. Dar a început imediat isteria. Nu le place articolul 7.2, nu le place că la sfârșitul acordului e scris limba moldovenească, nu le place articolul doi... Problema oponenților nu e articolul 7.2, problema e că rușii au hotărât să ne ajute”, a conchis Dodon.
„Doar mie îmi pare că Igor Dodon devine tot mai inadecvat? De exemplu, spune că, dacă CC va declara neconstituțional acordul care este în detrimentul R. Moldova și în favoarea Federației Ruse, majoritatea parlamentară ar putea să adopte o hotărâre de Parlament – asemenea celei din iunie 2019 – prin care să declare Curtea Constituțională „instituție capturată”. Mă duc să citesc ce prevede Constituția în cazurile când președintele țării își pierde mințile…”, a reacționat deputatul PAS Sergiu Litvinenco.
Anterior, reprezentanții opoziției au menționat că R. Moldova are nevoie de bani, doar că aceștia nu trebuie să fie împrumutați în condiții neclare. Astfel, mai multe partide parlamentare au contestat la CC unele prevederi din Acordul de împrumut cu Federația Rusă, inclusiv ce țin de articolul 7.2.
Iată ce prevede exact articol 7.2 din Acordul de împrumut cu Federația Rusă:
„În cazul dacă datoria restantă și/sau dobânzile la datoria restantă pentru oricare din obligațiile Părții Moldovei pentru împrumuturile de stat oferite de către Partea Rusă sau PENTRU CREDITELE ACORDATE, CU ACORDUL PĂRȚII MOLDOVEI, DE CĂTRE BĂNCILE RUSEȘTI DEBITORILOR MOLDOVENI și asigurate cu garanții de stat ale Federației Ruse sau asigurate de către societatea pe acțiuni „Agenția rusă pentru asigurarea creditelor de export și investiții”, nu sunt rambursate în termen de 180 de zile calendaristice de la data apariției restanțelor, Partea Rusă are dreptul să consolideze întreaga sumă a datoriei restante conform prezentului Acord, inclusiv suma principală, dobânda pentru împrumut și dobânzile pentru datoria restantă (în continuare – datoria consolidată) și să declare datoria consolidată către plata urgentă. Dobânzile, indicate în punctul 1 din prezentul articol se calculează la datoria consolidată, începând cu data apariției datoriei consolidate pînă la data rambursării complete a acesteia inclusiv (în continuare – dobânda la datoria consolidată)”.
12.12.2025
13:28
901
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
11.12.2025
12:20
1318
Avertisment de ULTIMĂ ORĂ al serviciilor secrete ucrainene: Rusia creează o armată de DRONE în Transnistria, care urmează să fie folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea R. Moldova
1200
Maia Sandu în vizită oficială în Cipru: Discuții cruciale pentru aderarea Moldovei la UE și extinderea cooperării bilaterale
10.12.2025
17:26
1647
MARTORI // Soarta lui Dodon, în mâinile lui Plahotniuc și Iaralov. Socialistul poate ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”
10.12.2025
16:39
1575
DOC // Funcție NOUĂ pentru fostul premier Dorin Recean. Maia Sandu a semnat DECRETUL
10.12.2025
14:16
1523
SONDAJ // PAS pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la peste două luni după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
1954
Maia Sandu îndeamnă la solidaritate între presă și instituții pentru apărarea democrației în fața manipulării
04.12.2025
19:57
2282
Maia Sandu discută cu eurodeputații despre drumul european al Republicii Moldova și sprijinul de 1,9 miliarde de euro pentru economie
2426
Maia Sandu discută parteneriate strategice cu media internațională pentru a combate dezinformarea în Republica Moldova
03.12.2025
17:30
1953
Maia Sandu a primit scrisorile de acreditare de la noi ambasadori ai Chinei și altor șase țări
14.12.2025
10:02
416
Pierderi uriașe pentru Rusia: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse în Ucraina
14.12.2025
08:34
395
Horoscopul zilei 14.12.2025
14.12.2025
06:37
469
Autoritățile din Germania au dejucat un atentat terorist plănuit pentru un târg de Crăciun din Bavaria
14.12.2025
05:47
532
Zelenski se întâlnește la Berlin cu lideri ai SUA și UE pentru a discuta despre viitorul păcii în Ucraina
14.12.2025
01:51
508
Trenul Przemyśl-Kiev evacuat în Polonia din cauza unei false alerte cu bombă
13.12.2025
20:47
727
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
13.12.2025
20:28
745
Rusia atacă o navă turcească cu dronă în largul mării, acuză Ucraina; niciun rănit, nava își continuă drumul spre Egipt
13.12.2025
19:57
592
Ales Bialiaţki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, eliberat din închisoare în urma negocierilor internaționale cu regimul Lukaşenko
13.12.2025
19:01
563
Alertă cu bombă la frontiera Moldovei: Trenul București-Kiev vizat, măsuri de securitate activate în Otaci
13.12.2025
16:49
777
Erdogan și Putin discută despre pacea între Ucraina și Rusia și își doresc implicarea SUA în soluționarea conflictului
13.12.2025
16:45
657
SUA ridică sancțiunile pentru potasa din Belarus, Minsk eliberează zeci de deținuți politici după negocieri cu Donald Trump
13.12.2025
16:37
660
Statele Unite ridică sancțiunile asupra potasei din Belarus după eliberarea a 123 de deținuți politici, inclusiv laureatul Nobel Ales Bialiațki
13.12.2025
16:00
648
Germania sprijină Polonia cu soldați pentru fortificarea frontierei estice în fața amenințării rusești
13.12.2025
14:48
848
Viitorul prim-ministru ceh, Andrej Babis, respinge sprijinul financiar pentru Ucraina și cere alternative Comisiei Europene
13.12.2025
13:22
710
Orașul Odesa și regiunea înconjurătoare, paralizate de pene de curent după un atac rusesc semnificativ asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
13.12.2025
08:33
712
Horoscopul zilei 13.12.2025
13.12.2025
07:28
810
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
924
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
1008
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
965
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
942
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
918
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
1018
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
829
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
934
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














