Dodon le amintește celor din Blocul „ACUM” despre ACORDUL de colaborare cu PSRM: „E important ca politicienii din aceste partide să înțeleagă nu doar miza turului doi, dar de ceea ce au de făcut împreună mai departe în coaliție”
2357
facebook
Președintele Igor Dodon susține că alegerile locale s-au desfășurat în mod liber și democratic, fapt care demonstrează că este „o revenire la normalitate”.
„Iar acest spirit de normalitate în care s-a desfășurat ultima campanie electorală și votul de ieri consider că este cel mai important rezultat obținut și încă un semnal că R. Moldova se îndreaptă pe calea cea bună”, a declarat astăzi șeful statului.
Oficialul spune că sunt și lecții de învățat după alegerile de ieri. „Participarea redusă la vot trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată clasa politică, un semnal că politicienii trebuie să se întoarcă la cetățeni, să muncească pentru ei și să obțină încrederea lor, inclusiv a celor care au ales să nu voteze ieri”.
„Acum partidele trebuie să se apuce imediat de muncă. Solicit politicienilor din toate partidele să manifeste respect față de fiecare vot dat de cetățeni, să trateze cu maximă responsabilitate votul primit și să înceapă cât mai curând să lucreze cu adevărat pentru cetățeni în consiliile raionale și locale, să pună în prim-plan rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă la nivel local și chestiunile legate de dezvoltarea localităților”, a adăugat președintele.
Acesta le cere partidelor și politicienilor să manifeste „maturitate politică” în campania pentru turul doi, să desfășoare o competiție electorală corectă, „în spirit democratic”, axată pe identificarea soluțiilor de rezolvare a problemelor cu care se confruntă cetățenii.
„Avem multe localități în care competiția se va desfășura între PSRM și „ACUM”, partidele care formează coaliția majoritară. Cred că e important ca politicienii din aceste partide să înțeleagă nu doar miza turului doi, dar și miza mult mai importantă care ține de viitorul țării, de ceea ce au de făcut împreună mai departe în coaliție. Greul pentru coaliția majoritară abia începe, iar pentru a putea îndeplini angajamentele asumate în Acordul pe care partidele componente l-au semnat, este nevoile să poată lucra în continuare împreună și după aceste alegeri”, a conchis sursa citată.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol

















