Dodon cere Guvernului să SUSPENDE decizia ANRE de a majora tarifele la energia electrică și cere „măsuri concrete” de sporire a gradului de protecție socială a persoanelor cu venituri mici
3022
Președintele Igor Dodon crede că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nu avea temei să majoreze tarifele la energia electrică și plasează vina pe Partidul Democrat, care a numit această componență a autorității de reglementare în energetică.
„Dacă anterior ANRE anunța că examinează scenariul majorării tarifului de furnizare a energiei electrice de Gas Natural Fenosa cu 3,2%, apoi, conform deciziei adoptate, majorarea este aproape dublă față de cifra inițial anunțată. Astfel, devine clar că majorarea respectivă nu are la bază calcule temeinice și justificate, dar constituie o încercare de a destabiliza situația în țară la comanda politică a fostei guvernări”, spune Dodon.
Șeful statului recomandă Guvernului să suspende decizia ANRE: „Conformându-se obiectivelor electorale ale PD, anul trecut ANRE a revăzut nejustificat tarifele la gazele naturale și energie electrică, plasând o bombă sub sistemul energetic al țării. Deși încă la început de an întreprinderile din sectorul dat au făcut adresări către ANRE pentru a reveni la respectarea metodologiilor de calcul al tarifelor, conducerea ANRE, instalată de PD, a preferat să tergiverseze adoptarea deciziilor, agravând situația și mai mult. În afară de contestarea deciziei de ieri a ANRE, consider că Guvernul urmează să vină cu măsuri concrete de sporire a gradului de protecție socială a persoanelor cu venituri mici”.
De asemenea, Igor Dodon a anunțat că pleacă din nou la Moscova.
„În cele ce urmează vor continua discuțiile noastre cu conducerea Federației Ruse, pentru a obține o reducere a prețului de import la gazele naturale. În acest sens voi întreprinde o vizită la Moscova la începutul lunii septembrie”, a declarat Dodon.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
07.11.2026
13:21
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















