Dodon anticipează DEMISIA Guvernului Chicu? „Dacă Guvernul nu poate să îndeplinească aceste obligații, atunci trebuie să ia o decizie. Decizia trebuie să o ia zilele următoare... Următoarea săptămână va fi foarte interesantă”
2324
Facebook Președintele Igor Dodon este determinat să facă tot posibilul pentru a fi declanșate alegerile parlamentare anticipate, astfel încât „Parlamentul să fie curățat de bandiți”. Șeful statului anticipează o decizie importantă din partea Guvernului Chicu, după ce Parlamentul a boicotat astăzi, pentru a doua oară, asumarea de răspundere pentru patru proiecte de legi de modificare a bugetului de stat.
„Voi face tot posibilul ca să declanșez, în timpul apropiat, toate procedurile ca să ajungem la alegeri parlamentare anticipate. Acest Parlament trebuie curățat, gata, ajunge. Marea majoritate a cetățenilor asta vrea. Ideal ar fi ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc odată cu alegerile prezidențiale. Marți va avea loc ședința Curții Constituționale, care trebuie să ia o decizie în acest sens”, a declarat astăzi Dodon, în cadrul emisiunii sale de pe rețelele de socializare.
Președintele a descris ce urmează mai departe, după ce Guvernul Chicu nu a avut posibilitatea să-și asume răspunderea în fața Parlamentului.
„Atunci când în Parlament nu există majoritate parlamentară, Constituția spune că Guvernul poate să-și asume responsabilitatea față de Parlament pentru unele proiecte importante. Asta a și făcut Guvernul miercuri. E vorba de proiecte importante. Ce fac acum Maia Sandu și Andrei Năstase? În Parlament, coaliția Sandu-Candu-Plaho-Șor, să țineți minte stimați prieteni – Sandu-Candu-Plaha-Șor. Ei boicotează ședința Parlamentului, pentru ca Guvernul să nu poată prezenta aceste proiecte. Dacă Guvernul nu prezintă aceste proiecte, atunci această lege nu intră în vigoare. Cu ce scop face o poziția asta? Cu scopul de a bloca Guvernul.
Ce urmează după aceasta? Dacă Guvernul nu poate să îndeplinească aceste obligații, atunci trebuie să ia o decizie. Și decizia trebuie să o ia în zilele următoare. Vineri Guvernul va mai face o încercare în Parlament, astăzi este joi (ședința nu a avut loc nici pe 3 iulie n.r.). Dacă ședința e boicotată, iar proiectele nu intră în vigoare, atunci trebuie să ne așezăm cu colegii din Guvern, colegii din coaliția de guvernare și să luăm o decizie”, a precizat Dodon, fără a spune despre ce decizie este vorba.
Totuși, președintele anunță o săptămână fierbinte.
„În următoarele săptămâni ne așteaptă o agendă foarte interesantă... Eu vă promit că următoarea săptămână va fi foarte interesantă sub aspect de evenimente politice. Noi vom face tot posibilul să mergem pe o agendă pe care o așteaptă cetățenii R. Moldova. Ei vor să-i fugărim pe bandiți din Parlament, să dizolvăm Parlamentul și să mergem la alegeri anticipate. Eu cu agenda asta o să mă ocup”, a conchis Igor Dodon.
Ce se întâmplă dacă Guvernul R. Moldova demisionează:
Demisia
Guvernul (in corpore), dar și fiecare membru al guvernului, are dreptul să demisioneze din propria inițiativă. Demisionarea prim-ministrului conduce la demisionarea guvernului în componență deplină. Cererea de demisie a prim-ministrului și a întregii componențe a guvernului se prezintă Parlamentului, care se pronunță asupra ei. Cererile de demisie a unor membri ai Guvernului se prezintă Prim-ministrului și se aduc la cunoștința Președintelui Republicii Moldova.
Guvernul își dă demisia în cazul în care:
- Parlamentul și-a exprimat neîncrederea în Guvern conform art.106 și 1061 din Constituție;
- Prim-ministrul a demisionat sau a decedat;
- A fost ales un nou Parlament (la prima lui ședință).
Exprimarea votului de neîncredere Guvernului
Parlamentul, la propunerea a cel puțin o pătrime din deputați, poate exprima vot de neîncredere Guvernului.
Exprimarea neîncrederii Guvernului se hotărăște cu votul majorității deputaților.
Atribuțiile Guvernului în exercițiu (demisionar)
În cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament, în cazul demisiei Primului-ministru sau în cazul alegerii unui nou Parlament, Guvernul în exercițiu (demisionar) îndeplinește numai funcțiile de administrare a treburilor publice pînă la depunerea jurămîntului de către membrii noului Guvern.
În perioada în care este demisionar, Guvernul este limitat numai în dreptul său de asigurare a realizării politicii externe și de inițiativă legislativă în domenii ce implică elaborarea și aprobarea unor noi programe de activitate.
Principalele atribuții ale Guvernului în exercițiu (demisionar):
- asigură transpunerea în viață a legilor, indiferent de domeniul reglementat de acestea;
- exercită funcția de conducere generală și control asupra activității organelor centrale de specialitate;
- realizează programele de dezvoltare economică și socială a țării;
- asigură securitatea statului și a cetățenilor lui, îndeplinind funcții de administrare a treburilor publice;
- întreprinde orice activitate de conducere și gospodărire în chestiuni ce privesc întreaga societate.
În vederea realizării atribuțiilor stabilite, Guvernul:
- aprobă hotărîri și dispoziții în vederea executării legilor;
- avizează inițiativele legislative;
- elaborează și prezintă spre aprobare Parlamentului proiectul legii bugetului de stat, propune Parlamentului inițiative legislative pentru:
- realizarea obligațiilor ce rezultă din conținutul legilor și dispozițiilor finale ale acestora în limita stabilită de cadrul legislativ primar;
- asigurarea securității interne și externe a statului, menținerea stării de legalitate, a stabilității sociale, economice, financiare și politice și pentru evitarea efectelor fenomenelor naturale și ale factorilor imprevizibili care prezintă pericol public;
- poate semna acorduri internaționale, atunci cînd semnarea acestora este necesară pentru executarea legilor adoptate de Parlamentul Republicii Moldova și/sau acestea sînt necesare pentru asigurarea securității interne și externe a statului, menținerea stării de legalitate, a stabilității sociale, economice, financiare, politice și pentru evitarea efectelor fenomenelor naturale și ale factorilor imprevizibili care prezintă pericol public;
- emite acte cu caracter individual privind efectuarea remanierilor de cadre.
23.04.2026
12:55
61
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
11:10
329
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
346
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
317
ULTIMA ORĂ // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
350
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
547
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
535
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
537
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
550
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
626
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
11:10
285
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
313
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
288
ULTIMA ORĂ // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
332
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
533
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
520
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
523
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
532
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
610
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
00:09
612
SpaceX își întărește profilul de gigant AI: cum a blocat finanțarea de 2 miliarde a Cursor cu o ofertă de preluare de 60 de miliarde de dolari
22.04.2026
23:27
536
Misiunea Artemis II demonstrează că internetul spațiu–Pământ prin laser poate fi extins ieftin la scară globală
22.04.2026
23:00
502
Google Cloud își lansează a opta generație de cipuri AI TPU pentru a reduce dependența de Nvidia
22.04.2026
22:49
572
Apple repară vulnerabilitatea din iOS prin care poliția putea recupera mesaje șterse din notificările iPhone
22.04.2026
21:41
515
Google transformă Chrome în coleg de muncă AI pentru companii, cu funcții auto browse și securitate sporită
579
Google aduce AI Overviews în Gmail la birou: rezumate inteligente din emailuri pentru utilizatorii Workspace
22.04.2026
20:19
578
Republica Moldova: 23 aprilie 2026 aduce încălzire și vânt alert
22.04.2026
20:06
567
Gigantul Rituals, victimă a unui atac cibernetic: datele personale ale milioane de clienți, compromise
22.04.2026
18:54
622
OpenAI se aliază cu Infosys pentru a accelera adoptarea instrumentelor de inteligență artificială în marile companii
22.04.2026
17:26
673
Serviciile britanice de informații: 100 de țări folosesc spyware capabil să spargă telefoane și computere
22.04.2026
17:09
745
Vladimir Plahotniuc, 19 ani de închisoare pentru conducerea unei organizații criminale și prejudiciu de peste 63 de milioane de dolari și euro statului
22.04.2026
16:54
626
Startupul 10x Science vrea să rezolve blocajul creat de avalanșa de medicamente generate de inteligența artificială
22.04.2026
16:42
690
Școala Profesională nr. 11 se transformă în centru social pentru persoane cu dizabilități, iar două colegii din Chișinău și Strășeni își schimbă statutul în centre de excelență
22.04.2026
14:39
932
Sentință ISTORICĂ // Vladimir Plahotniuc, condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”. Instanța a dispus și încasarea a 60 de MILIOANE de dolari din contul fostului lider PD. Ce i s-a incriminat
22.04.2026
14:35
754
Guvernul schimbă regulile pentru manualele școlare: accent pe calitate, utilizarea eficientă a fondului special și extinderea categoriilor de elevi care primesc gratuit manuale
22.04.2026
14:06
627
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
22.04.2026
13:27
635
Cod galben de vânt – 23.04.2026, interval 09-21
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
R. Moldova atinge un nivel record de 93% în implementarea reformelor UE. Guvernul instituie un control drastic asupra celor 1,9 miliarde de euro
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.25
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














