Dodon a PIERDUT în fața Maiei Sandu: „Parlamentul va fi responsabil pentru provocarea ANTICIPATELOR, chiar dacă le-a promovat Maia Sandu. Ei au șansa să le evite prin ÎNVESTIREA unui guvern care nu este al lor”
6472
„Parlamentul R. Moldova are acum două opțiuni – să voteze pentru învestirea guvernului sau să respingă candidatura premierului desemnat Igor Grosu. Dar în cel de-al doilea caz există riscul ca parlamentul să fie dizolvat, deoarece eu cred că imediat, după o eventuală respingere a acestui guvern, președinta Maia Sandu se va adresa la Curtea Constituțională pentru a constata circumstanțele care justifică dizolvarea parlamentului și stabilirea datei alegerilor anticipate”, consideră fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase.
În opinia lui Tănase, Parlamentul R. Moldova trebuie să demonstreze acum că este capabil să învestească un guvern și să voteze pentru candidatura lui Grosu, or, în cazul în care Legislativul îl va respinge, ar rezulta că forul suprem legislativ nu este capabil să învestească un guvern.
„Asta înseamnă că președinta Maia Sandu ar avea posibilitatea să meargă la Curte ca să ceară constatarea circumstanțelor de dizolvare a parlamentului. Vreau să fac o precizare: în principiu, chiar dacă și această tentativă va eșua, asta nu înseamnă că președintele în mod obligatoriu este obligat. Dacă președintele dorește, consideră că mai poate încerca, eu cred că o astfel de abordare ar fi permis Curții să nu constate circumstanțele pentru dizolvare, dar, cel mai probabil, lucrurile vor urma completamente altă logică. Parlamentul are două opțiuni: fie să accepte acest guvern, fie să accepte că acest parlament va fi dizolvat și urmează să fie organizate alegeri anticipate. Alte opțiuni nu prea văd din simplul motiv că Maia Sandu de fapt a declarat deschis că ea își dorește aceste alegeri anticipate. Parlamentul are acum o singură șansă ca să nu fie dizolvat - să voteze și să accepte Guvernul Grosu”, a declarat Tănase pentru „Europa Liberă”.
Sursa citată a mai adăugat că, dacă Grosu nu va fi votat, atunci Maia Sandu nu ar fi obligată să poarte din nou consultări cu fracțiunile pentru a decide dacă se declanșează anticipatele.
„Eu cred că, în cazul de față, președinta deja ar avea deschisă posibilitatea să meargă la Curtea Constituțională să ceară constatarea circumstanțelor privind dizolvarea parlamentului. Eu cred că așa va proceda dumneaei. Dar, cel mai probabil, dacă parlamentul va respinge această candidatură, în mod cert președinta se va adresa la Curtea Constituțională pentru dizolvare. Ce răspuns poate oferi Curtea? Noi încercăm acum să anticipăm o situație care nu a avut loc. E greu de spus. Curtea ar avea diferite argumente în acest sens, ar putea să interpreteze în ce măsură au fost aceste două tentative, cum au fost ele.
Dacă să ne întoarcem la modul practic de funcționare a mecanismelor politice, eu nu dau nicio șansă că președinta Sandu va ezita să dizolve parlamentul. Și aici, de fapt, dacă ar fi s-o spunem pe șleau, deja mingea este mai mult pe terenul parlamentului, ei sunt cei care trebuie să decidă. De altfel, pe parlament va pica, până la urmă, și responsabilitatea pentru aceste anticipate, chiar dacă le-a promovat și le-a declanșat de facto Maia Sandu. Ei acum au șansa să le evite, au șansa să învestească un guvern, care nu este al lor, pe care nu-l agreează. Asta este regula jocului democratic. Trebuie să recunoaștem că președinta Sandu a jucat mult mai abil decât s-au așteptat parlamentarii, dar asta e regula jocului democratic. În politică învinge cel care este mai abil și în această partidă președinta a fost mai abilă, a jucat mai bine această carte și a obținut un avantaj, cred eu, nu tactic, dar chiar strategic în polemica sa cu parlamentul și cred eu că parlamentarii înțeleg foarte bine această realitate”, a conchis fostul președinte al CC.
02.06.2026
21:09
0
Încălzire și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 03.06.2026
02.06.2026
20:26
226
Maia Sandu a discutat cu premierul Suediei despre negocierile de aderare la UE și securitatea regională
02.06.2026
19:36
244
Plan de acțiuni 2027–2028 pentru industrie: Chișinăul aliniază politicile industriale la standardele UE
02.06.2026
18:25
282
Europa își joacă cartea inteligenței artificiale industriale: alternativa la modelul Silicon Valley, testată la VivaTech 2026
02.06.2026
17:07
363
GALERIE FOTO, VIDEO // Record național la PORT MALL. Cel mai mare tiramisu din țară a fost pregătit în fața a zeci de mii de copii și părinți
02.06.2026
16:48
361
Moldova accelerează dialogul de nivel înalt cu UE pe educație, muncă și politici sociale în contextul aderării
02.06.2026
16:32
395
Fermierii vor putea accesa credite avantajoase pentru utilaje agricole moderne prin programul MAME 2
02.06.2026
15:42
498
MEC instruiește autorii de manuale pentru integrarea noilor educații și reformarea resurselor școlare
02.06.2026
14:28
542
Unde cresc cel mai rapid ultra-bogații lumii: SUA domină ca număr, Polonia și România conduc la ritmul de creștere
02.06.2026
14:04
456
Guvernul majorează stocurile de securitate de gaze ale Moldovei la 56,3 milioane m³ pentru iarna 2026–2027
02.06.2026
20:26
51
Maia Sandu a discutat cu premierul Suediei despre negocierile de aderare la UE și securitatea regională
02.06.2026
19:36
149
Plan de acțiuni 2027–2028 pentru industrie: Chișinăul aliniază politicile industriale la standardele UE
02.06.2026
18:25
261
Europa își joacă cartea inteligenței artificiale industriale: alternativa la modelul Silicon Valley, testată la VivaTech 2026
02.06.2026
17:07
343
GALERIE FOTO, VIDEO // Record național la PORT MALL. Cel mai mare tiramisu din țară a fost pregătit în fața a zeci de mii de copii și părinți
02.06.2026
16:48
338
Moldova accelerează dialogul de nivel înalt cu UE pe educație, muncă și politici sociale în contextul aderării
02.06.2026
16:32
377
Fermierii vor putea accesa credite avantajoase pentru utilaje agricole moderne prin programul MAME 2
02.06.2026
15:42
467
MEC instruiește autorii de manuale pentru integrarea noilor educații și reformarea resurselor școlare
02.06.2026
14:28
520
Unde cresc cel mai rapid ultra-bogații lumii: SUA domină ca număr, Polonia și România conduc la ritmul de creștere
02.06.2026
14:04
435
Guvernul majorează stocurile de securitate de gaze ale Moldovei la 56,3 milioane m³ pentru iarna 2026–2027
652
Sanitas scoate în stradă peste 15.000 de angajați din sănătate împotriva noii legi a salarizării
02.06.2026
10:01
598
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
02.06.2026
09:51
531
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
02.06.2026
09:30
546
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
512
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
505
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
958
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
773
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
1004
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
891
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
1236
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
1305
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
1285
Horoscopul zilei 31.05.2026
30.05.2026
20:22
1533
Vreme mai caldă și în mare parte fără ploi duminică, 31 mai 2026
30.05.2026
12:44
1540
Cod galben de furtuni, 30.05.2026, interval 11–17
30.05.2026
12:20
1744
Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE
Maia Sandu a discutat cu premierul Suediei despre negocierile de aderare la UE și securitatea regională
Plan de acțiuni 2027–2028 pentru industrie: Chișinăul aliniază politicile industriale la standardele UE
Europa își joacă cartea inteligenței artificiale industriale: alternativa la modelul Silicon Valley, testată la VivaTech 2026
Moldova accelerează dialogul de nivel înalt cu UE pe educație, muncă și politici sociale în contextul aderării
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














