Stiri

DOC // Procuratura Anticorupție îi spune lui Ilan Șor cum poate să ÎNTOARCĂ miliardul

Actualitate 19.05.2021 12:34 Vizualizări4511
DOC // Procuratura Anticorupție îi spune lui Ilan Șor cum poate să ÎNTOARCĂ miliardul

Demersul trimis Procuraturii Generale de către avocații lui Ilan Șor, care s-a arătat dispus să întoarcă banii sustrași din sistemul bancar, nu este „suficient de clar” și nici „precis”, constată Procuratura Anticorupție, care i-a răspuns deputatului fugit din R. Moldova în 2019.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, Ilan Șor este cercetat în cadrul a două cauze penale legate de frauda bancară, una dintre care a fost transmisă în instanța de judecată, iar alta se află la faza de urmărire penală.

Astfel, procurorii fac trimitere la art. 297, al.4, din Codul de procedură penală, potrivit căruia „toate cererile, plângerile și demersurile înaintate după trimiterea cauzei în judecată sunt soluționate de către instanța care judecă acea cauză”. Drept urmare, acuzatorii îl îndeamnă pe Șor să depună această cerere chiar la următoarea ședință de la Curtea de Apel Cahul, unde este judecată cauza penală pe numele său.

Cât privește cea de-a doua cauză penală, Ilan Șor ar urma să depună o cerere suplimentară la Procuratură în care să indice obligatoriu, printre altele, suma prejudiciului și modalitatea de restituire a acesteia.

„În lipsa unor concretizări din partea Dvs., Procuratura Anticorupție se află în imposibilitate de a stabili modul de examinare a solicitărilor abordate”, cităm din răspunsul procurorilor trimis lui Ilan Șor.

De partea cealaltă, Ilan Șor a catalogat răspunsul Procuraturii Anticorupție ca fiind o „țidulă formală” și a acuzat procurorii că nu și-ar da interesul în privința returnării banilor furați din băncile devalizate.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 09.08.2026 09.08.2026 13:22 840 Horoscopul zilei 09.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.06 1 USD 17.40 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri