DOC Politică de cadre în R. Moldova: Un actual viceministru, concediat din minister pentru PROTECŢIONISM, apoi avansat până la grad de GENERAL
7121
unimedia.info Actualul viceministru de Interne, Ion Ţurcan, a fost concediat în septembrie 1995 pentru „depăşirea atribuţiilor de serviciu şi maltratarea ostilă a cetăţenilor”, acţiuni care au „denigrat” imaginea corpului de comandă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Acest lucru reiese dintr-un ordin semnat de ministrul de Interne de atunci, C. Antoci.
Potrivit documentului, în acel an, Direcţia poliţiei judiciare a efectuat un control în baza plângerii cetăţeanului Valeriu Burlac şi a depistat faptul că trei angajaţi ai ministerului, printre care şi maiorul pe atunci Ion Ţurcan, colaborator al Serviciului de combatere a criminalităţii, l-au maltratat pe acesta ca să cedeze influenţa asupra unei firme din Cimişlia.
În urma investigaţiei, Ţurcan a fost demis.


Ulterior, Ţurcan a ocupat, începând cu anul 2000, funcţii importante în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, de unde a ieşit la pensie în 2007. Apoi, a revenit în minister după protestele din 2009 şi chiar a obţinut, cu scandal, gradul de general.
Ieri, un grup de veterani ai MAI au protestat împotriva faptului ca acesta să fie reconfirmat la şedinţa de astăzi a Guvernului în funcţia de viceministru de Interne.
Solicitat de Ziarul NAŢIONAL, Ion Ţurcan a declarat că protestatarii ar trebui să se ocupe de problemele veteranilor şi invalizilor, „nu să facă politica de cadre a ministerului”.
Totodată, Ion Ţurcan neagă „pe cuvânt de general” faptul că a fost concediat acum 20 de ani din MAI pentru protecţionism.
„Să fi avut aşa probleme, nu ajungeam conducător al celor mai importante subdiviziuni ale MAI şi în grad de general”, ne-a spus Ţurcan.
Viceministrul de Interne consideră că protestul a fost organizat de „cineva care vrea să se răzbune”, mai ales că în perioada anilor 2000-2006, când era responsabil de combaterea criminalităţii, susţine dânsul, au fost contracarate cele mai periculoase grupări criminale din R. Moldova. Iar „când lupţi cu criminalii, nu primeşti buchete cu flori”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















