Stiri

DOC // Platforma „Pentru Moldova” prezintă DOVADA că nu este autorul unui amendament legat de piața farmaceutică

Actualitate 14.12.2020 17:49 Vizualizări1478
DOC // Platforma „Pentru Moldova” prezintă DOVADA că nu este autorul unui amendament legat de piața farmaceutică
Platforma parlamentară „Pentru Moldova” susține, prin intermediul Ruxandei Glavan, că nu a depus niciun amendament ce ține de piața farmaceutică, aşa cum a pretins astăzi, într-un briefing de presă, deputata democrată Ludmila Guzun.

Mai mult, deputații „Pentru Moldova” spun că au fost primii care au atras atenția asupra amendamentului și au cerut excluderea lui. Asta demonstrează că sunt nefondate acuzaţiile deputatei PD că în spatele amendamentului cu pricina ar sta interesele deputaților „Pentru Moldova”.

„Prevederea despre care au vorbit astăzi deputații incompetenți ai PD și anume oferirea accesului pe piață a medicamentelor neautorizate pentru studii clinice - chipurile fiind o schemă în scopul unor interese obscure, nici măcar nu ne aparține, autor fiind Guvernul, care a inclus această modificare în politica bugetar-fiscală”, se arată în declarația semnată de deputata Ruxanda Glavan.

Mai mult, Glavan a prezentat și un demers adresat președintelui Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, în care cere excluderea amendamentului respectiv.

„Anume noi, deputații Platformei „Pentru Moldova” am fost primii, care am obiectat public asupra acestei chestiuni, în cadrul ședinței comisiei parlamentare din data de 2 decembrie, înainte de lectura întâi. Și anume noi am cerut excluderea ei, prin amendamentul înregistrat la data 3 decembrie”, accentuează Ruxanda Glavan pe Facebook.

Deputații „Pentru Moldova” au promovat câteva proiecte de legi în domeniul farmaceutic, care vor spori accesul cetățenilor la medicamente și vor permite ieftinirea lor. De asemenea, „Pentru Moldova” a anunțat și un șir de alte amendamente în domeniul sănătății, în contextul pandemic.

Autor: Ziarul National
Top stiri

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri