DOC // Lista a 69 de firme din R. Moldova care au luat CREDITE de la BEM în sumă totală de circa TREI MILIARDE de lei: „NU intenționau să le întoarcă”
4837
Șaizeci și nouă de firme din R. Moldova ar fi luat credite neperformante în valoare de circa trei miliarde de lei de la cele trei bănci implicate în sistemul bancar - Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
Surse din cadrul organelor de anchetă au confirmat pentru Ziarul NAȚIONAL că lista acestor firme, publicată de allmoldova.com, este una veridică și se regăsește în dosarele care vizează jaful bancar.
Printre companiile care ar fi accesat credite neperformante se numără „Elita-5 Altepi”, „Aroma” SA, ÎS Servicii Transport Auto, Fabrica de Vin din Cojușna, în consiliul de directori al căreia se afla soțul socialistei Zinaidei Greceanîi, Alexei Greceanîi, „Valiexchimp”, „Sanin” etc.
În cazul unor firme există deja decizii de judecată care le obligă să întoarcă banii, iar altele au dosare pe rol.


Sursa citată afirmă că zece dintre aceste companii, printre care și una de stat, au obținut în total circa un miliard de lei în mod fraudulos și nu aveau de gând să întoarcă banii:
Romanița-Plus – 168 195 541,22 de lei
ÎS Servicii Transport Auto – 139 728 372,46 de lei
Sanin SRL – 98 812 649,41 de lei
BN PROALIM – 92 506 984,74 de lei
Lidiana Lux – 92 301 761,41 de lei
Amtarex – 88 595 850,86 de lei
VESI – 84 721 232,17 de lei
Magt-Vest – 83 792 343,55 de lei
VLASCO SRL – 82 000 000 de lei
VALIEXCHIMP – 81 500 000 de lei
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.08.2026
02:21
13.08.2026
01:31
13.08.2026
01:24
13.08.2026
01:16
13.08.2026
00:50
13.08.2026
00:36
13.08.2026
00:28
12.08.2026
23:28
12.08.2026
23:16
12.08.2026
22:07
12.08.2026
20:46
12.08.2026
20:27
12.08.2026
20:23
12.08.2026
20:00
12.08.2026
19:59
12.08.2026
19:45
12.08.2026
19:29
12.08.2026
18:37
12.08.2026
17:52
12.08.2026
17:38
12.08.2026
17:25
12.08.2026
16:40
12.08.2026
16:40
12.08.2026
16:38
12.08.2026
16:35
Trump presează Iranul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și anunță negocieri intense pentru un acord rapid
SpaceX își dublează veniturile, dar arde miliarde: pariul uriaș al lui Musk pe Starlink și AI prăbușește acțiunile pe bursă
AI de la Anthropic și OpenAI, acuzată de autonomie și înșelăciune în teste britanice de securitate pe GitHub
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
Bărbat înarmat, prins lângă terenul de golf al lui Donald Trump din California, după ce ar fi spionat pregătirile de securitate. Ce arsenal au găsit anchetatorii în locuința sa
















