DOC // I-a dat Pleșca mașină liderului PSDE pentru a-l înainta la funcția de președinte al R. Moldova? Răspunsul Procuraturii Anticorupție
4245
Desemnarea lui Valeriu Pleșca drept candidat la funcția de președinte al R. Moldova din partea Partidului Social Democrat European (PSDE) s-a lăsat cu zvonuri în spațiul public.
Mai exact, anumiți internauți au declarat că liderul PSDE, Ion Sula, ar fi fost „mituit” cu o mașină de lux de către fostul ministru al Apărării, care așa și nu a mai ajuns să fie înregistrat în cursa electorală.
Membrii Biroului Permanent al PSDE, Iurie Cazacu şi Ghenadie Erimia, au solicitat Procuraturii Anticorupție să elucideze pretinsele acte de corupţie imputate preşedintelui PSDE, iar instituția a stabilit că pretinsele acte de corupţie imputate preşedintelui PSDE nu s-au adeverit.
„Procuratura a constatat că faptele invocate în actul de sesizare nu s-au adeverit, iar în rezultatul controlului efectuat n-au fost acumulate probe concludente şi pertinente ce ar implica necesitatea aprecierii juridico-penale/ contravenţionale a faptelor prin prisma normelor de drept ale Republicii Moldova, pentru care persoanele vizate ar fi pasibile de pedeapsă”, se arată într-un comunicat de presă al PSDE.
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
















