Discurs fără menajamente la Congresul diasporei: „Se dorește ca prezentările noastre să fie apolitice. Mi se pare imposibilă această misiune”
5189
Doamnelor și Domnilor, bună ziua!
Ma numesc Elena Dragalin și vin din Philadelphia, SUA.
Se dorește ca prezentările noastre să fie apolitice. Mi se pare imposibilă această misiune. Pentru că asta ar însemna să nu luăm atitudine față de ceea ce se întâmplă în țară, în comunitățile din Diasporă și la acest Congres. Ar însemna că nu avem o opinie sau că ne este frică să ne-o exprimăm. Ar însemna că nu suntem informați sau capabili să prelucrăm informația și că rezervăm dreptul de a face politică doar partidelor și instituțiilor de stat. Noi, însă, ne propunem să discutăm constructiv, civilizat și să spunem lucrurilor pe nume, indiferent dacă aceasta poate fi calificat drept politic sau nu.
Congresul Diasporei, știm cu toții, este organizat de către guvern și a fost întotdeauna în serviciul partidului guvernant. Nu vorbesc doar despre primele ediții, care se organizau aproape clandestin și despre care aflam doar după ce aveau loc. Dar chiar și la congresul precedent, de exemplu, la propunerea și în interesul organizatorilor, s-a votat dizolvarea Consiliului Coordonator al Diasporei. Nu știu nimic despre acest consiliu, care probabil s-a format la fel cum s-a dizolvat: în fugă, fără ca majoritatea dintre noi să fie la curent sau să înțeleaga ce se întâmplă, un vot ca pe timpurile sovietice - indiferent și iresponsabil. Dar atunci când organizatorul este o instituție, controlată de un partid, Congresul va promova interesele acestui partid. Deaceea vă îndemn, ca la Congresul actual, să fim conștienți de acțiunile noastre, să nu ne lăsăm manipulați și să nu ridicăm mâna automat.
Cu atât mai mult cu cât termenul Diasporă este apropriat prea libertin în contextul acestui eveniment. Știm cu toții, că cel puțin un million de oameni au emigrat din Republica Moldova în deceniile de independență și o mână de oameni, câți ne-am adunat aici, nu putem lua decizii în numele lor. La un eveniment care nu este reprezentativ pentru Diasporă și care este organizat de către guvern, formarea sau demiterea unui organ al Diasporei ar fi o farsă. Consider, că orice propuneri și încercări de a crea un Consiliu sau Comitet al Diasporei la acest eveniment, ar trebui respinse din start.
Va rog sa ma intelegti corect, consider necesar formarea unui organ al Diasporei dar sa fie clar, ca vom avea unul independent doar atunci cand noi vom organiza si sponsoriza un eveniment pentru aceasta.
Acestea fiind spuse, ași vrea să subliniez, că participăm totuși la un eveniment binevenit. Pe lângă faptul, că vom comunica, vom împărtăși experiențe, vom face schimb de idei și vom stabili relații, consider necesar să clarificăm și relațiile Diasporei cu BRD-ul, în condițiile în care această instituție iarăși are o conducere afiliată partinic.
BRD a avut și mai are șansa să devină o instituție publică independentă. Pentru aceasta ar trebui să întrunească doar câteva condiții:
- Să fie în stare să-și impună un veto în relațiile cu guvernul în cazul în care deciziile politice sunt în contradicție cu menirea publică a instituției.
- să aibă o conducere echidistantă, apartinică și independentă.
- și să demonstreze eficiență în relațiile cu Diaspora.
S-ar părea că nu sunt condiții greu de îndeplinit. BRD-ul, însă, nu are reputația unei instituții echidistante și independente, iar motive pentru aceasta sunt suficiente.
Și atunci, fără să vreai, te întrebi care mai este relevanța BRD-ului? Și cine are nevoie de el? Nu sunt avocatul anarhiei în relațiile Diasporei cu Guvernul, cum au fost înainte de crearea BRD-ului. Mai degrabă am o fărâmă de optimism, că această instituție poate să devină cel puțin echidistantă si apartinica, dacă nu și independentă.
Dar să fim realiști și să analizăm situația. La moment se conturează următoarele opțiuni pentru relațiile Biroului cu Diaspora.
1. Unele componente ale Diasporei vor conlucra cu BRD, daca acesta va îndeplini condițiile unei instituții echidistante, apartinice și independente.
2. Altele nu vor conlucra cu BRD nici într-un caz, pentru că nu mai au încredere că această instituție poate întruni condițiile de mai sus.
3. Și a treia parte va conlucra cu BRD, indiferent ce se întâmplă în această instituție.
BRD-ul întotdeauna va avea opțiunea a treia, desigur și dacă instituția este satisfăcută de aceasta, fărâma mea de optimism se va dovedi naivitate, de fapt. Oricum, voi încerca.
Împreună cu alți colegi din Diasporă am definit câteva aspecte, pe care credem că BRD-ul trebuie să le îndeplinească pentru a deveni o instituție publică independentă, și anume:
- BRD nu se va implica în Campania electorală din toamna 2016 și în următoarele scrutine electorale. Șeful și echipa BRD nu vor organiza întâlniri politice și nu vor însoți politicienii la întâlnirile lor cu electoratul în Diasporă.
- BRD nu va folosi resursele destinate Diasporei în vederea organizării concertelor și evenimentelor culturale pentru a promova partidele și politicienii.
- BRD și Guvernul nu vor folosi in scop electoral numele proiectelor implementate de către Diasporă.
- BRD nu-și va asuma creditul pentru proiectele implementate în Diasporă, fără aport direct și măsurabil.
- BRD nu va favoriza asociațiile și persoanele, care susțin partidele de la guvernare în detrimentul asociațiilor și persoanelor apartinice sau din opoziție. BRD va descuraja comportamentul de clică, și va fi imparțial la repartizarea fondurilor pentru proiecte.
- BRD va asigura transparența granturilor oferite asociațiilor din Diasporă prin afișarea listei depline a beneficiarilor, descrierea proiectelor și prezentarea rezultatelor concrete pe pagina web a instituției, după ce acestea vor fi implementate.
- BRD va include și un membru din Diasporă în comisia de selectare a beneficiarilor de granturi, inclusiv în cadrul programului Diaspora Engagement HUB. Această persoană va fi propusă și votată în Diasporă și se va roti la fiecare etapă.
- BRD va descuraja dezbinarea în cadrul Diasporei și va încuraja unitatea și lucrul în comun prin atitudine echidistantă și imparțială.
Lista ar putea continua, dar eu propun să începem cu puțin și acum să discutăm aceste aspecte, iar în Rezoluția Congresului să fie stipulate concluziile la care vom ajunge. Avem două zile de lucru pentru aceasta, sper să nu le pierdem în prelegeri inutile despre succesele Guvernului și ale Diasporei, pentru că și unii și alții suntem, de fapt, restanțieri.
Când și cum vom discuta, aceasta este o altă întrebare. Agenda nu ne lasă prea multe speranțe că participanții vor avea oportunitatea să-și spună părerea, să discute, să facă propuneri sau să ia decizii. Acest Congres nu se deosebește de precedentele și are o agendă rigidă, care nu lasă loc pentru participare, ci doar pentru prezență.
Cu regret îmi amintesc cum la Congresul precedent unor persoane li s-a refuzat dreptul la expimare și premeditat nu li s-a oferit microfonul. Dar atunci când Instituțiile Publice funcționează la comandă și sunt, nu in serviciul publicului, ci al partidului de la guvernare, astfel de situații nu ne miră. Deaceea propun ca la acest Congres să includem secția Microfonul liber, care să fie moderată de un reprezentant propus și votat în Diasporă. În așa fel fiecare persoană, care dorește să-și spună opinia, va avea oportunitatea. Dacă se va dori, se va găsi timp și loc pentru aceasta, dar putem rămâne și peste program, dacă va fi necesar.
Iar acum ași vrea să mă adresez colegilor mei din Diasporă. La situația creată în instituția, care e responsabilă de relațiile cu Diaspora s-a ajuns cu contribuția nemijlocită a acesteia. Diaspora este complice direct la faptul că BRD-ul în loc să fie instituție publică, a fost și este una partinică și de clică.
Dacă dorim să fie altfel, dacă avem pretenții la BRD să fie independent și la guvern să nu transforme instituțiile publice în enclave de partid, atunci și fiecare dintre noi ar trebui să se înarmeze cu o busolă morală și să țină negreșit cursul.
Va multumesc!
Prezentarea Elenei Dragalin la Congresul VII al Diasporei, deschis astăzi la Chișinău
04.02.2026
16:46
21388
FOTO / Gustul de la Orac cucerește Bruxelles-ul: Cozi la brutăria unei moldovence, inspirată de rețetele bunicii
14.01.2026
12:15
25189
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
09.07.2025
12:11
43613
Veste bună pentru moldovenii aflați în Marea Britanie: Permisele de conducere vor fi recunoscute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
13.06.2025
19:26
46061
Maia Sandu în dialog cu diaspora din Germania: întâlniri planificate la Frankfurt, München și Stuttgart
03.06.2025
17:26
27401
Noi zboruri directe din Chișinău spre Grecia: Atena sprijină parcursul european al R. Moldova
03.06.2025
10:22
24973
Moldovenii stabiliți în Grecia își doresc ca și R. Moldova să ajungă în UE pentru a se bucura de condiții de trai mai bune
03.06.2025
09:00
24514
Alertă de călătorie în Federația Rusă: Moscova aplică abuziv măsuri de constrângere în raport cu migranții străini, inclusiv cetățenii R. Moldova
02.06.2025
15:59
24831
Moldovenii care muncesc într-un alt stat din Europa vor avea dreptul la pensii și indemnizații legale: Acordul, semnat la Berna
29.05.2025
12:28
25009
Vinul și tradițiile din R. Moldova, la Expoziția Mondială Osaka 2025, una dintre cele mai mari la nivel internațional
28.05.2025
14:41
25347
O companie aeriană cu sediul la Dubai va opera zboruri din și spre Chișinău. Prețurile încep de la 249 de euro
26.05.2025
17:50
24928
Vinurile moldovenești cuceresc importatorii și jurnaliștii japonezi
28.05.2026
15:17
420
VIDEO // Izolat complet! Niciun deputat nu i-a sărit în ajutor lui Ceban când a fost luat pe sus de pază din Parlament, după ce a provocat haos. „Partenerii” Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu nu au schițat niciun gest, iar sociliștii s-au AMUZAT copios
28.05.2026
12:34
696
VIDEO // Ion Ceban, de la uși securizate în Primărie, la circ în Parlament. Primarul Chișinăului, scos cu forța de bodyguarzi după ce a provocat un scandal de proporții
28.05.2026
08:45
430
Horoscopul zilei 28.05.2026
27.05.2026
22:21
703
Portalul privat de vize UK a expus mii de pașapoarte și selfie-uri ale solicitanților, apoi a trimis avocații în loc să răspundă întrebărilor
27.05.2026
20:55
794
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
20:05
780
Guvernul promite noi mecanisme de sprijin pentru agricultori după discuțiile cu Asociația „Forța Fermierilor”
750
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a discutat la Tallinn cu șeful Comitetului pentru apărare națională al Estoniei despre soluționarea transnistreană și securitatea regională
27.05.2026
17:11
766
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
17:02
773
Guvernul întărește mecanismele de intervenție pe piața carburanților și deblochează capacitățile de racordare la rețelele electrice
27.05.2026
16:56
856
Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili
27.05.2026
16:19
1329
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
744
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
27.05.2026
15:52
676
35 de școli din țară primesc titlul „Școală sigură online” pentru protecția elevilor în mediul digital
27.05.2026
15:35
817
BERD oferă încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor strategice care leagă Republica Moldova de UE
27.05.2026
15:06
678
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
27.05.2026
14:09
770
Guvernul modernizează sistemul de evidență a animalelor și albinelor și aliniază regulile la standardele UE
27.05.2026
13:55
784
Alertă meteo cod galben: vânt puternic pe 27.05.2026, între orele 14-23
27.05.2026
13:43
819
Maia Sandu discută cu parlamentari austrieci la Chișinău despre sprijinul pentru aderarea la UE și extinderea cooperării moldo-austriece
27.05.2026
13:21
679
Vladimir Bolea cere modernizarea legislației pentru a susține investițiile în construcții eficiente energetic
27.05.2026
13:18
770
Guvernul dă undă verde Programului iDRIP: 60 de milioane de euro pentru modernizarea irigațiilor și sprijinirea fermierilor din Moldova
27.05.2026
12:36
683
Moldova aliniază cercetarea la standardele europene: foaie de parcurs 2026-2027 pentru egalitate de gen în știință și inovare
27.05.2026
12:21
635
Guvernul simplifică recunoașterea diplomelor și calificărilor obținute în străinătate, inclusiv pentru refugiați, în acord cu standardele europene
27.05.2026
12:02
1061
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
27.05.2026
11:44
1184
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
27.05.2026
11:02
698
AgroFin Moldova, platformă de dialog pentru fermierii din nord, atrage peste 160 de producători la Bălți pentru noi oportunități de finanțare
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.31
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














