Dionis Cenușă NU crede că Năstase va reuși să mobilizeze lumea să iasă la proteste: „Asemenea promisiuni sunt greu de realizat”
1367
IPN Analistul politic Dionis Cenuță nu crede că liderii Blocului „ACUM” vor reuși să mobilizeze lumea să iasă la proteste împotriva PD și PSRM, care în opinia lui Andrei Năstase blochează activitatea Parlamentului.
„Liderii Blocului „ACUM” au sugerat că vor să organizeze proteste în masă. Asemenea promisiuni sunt greu de realizat, având în vedere că protestele postelectorale au fost mici și scurte, la fel ca și toate celelalte proteste organizate de PAS și Platforma „DA” în ultimii doi ani”, a scris acesta pe Facebook.
Potrivit lui Cenușă, protestele trebuie să pornească de la ceva, iar alegerile anticipate nu ar fi tocmai prilejul potrivit pentru asta.
„Totul trebuie să pornească de la ceva, iar alegerile anticipate nu sună deloc ca motiv pentru a ieși la protest, ci mai degrabă invers. Deocamdată, majoritatea presei cu acoperire națională spune ca socialiștii, și/sau „ACUM”, împing țara spre anticipate. Alte opinii au o prezență slabă de tot. Cu sau fără anticipate, dar cetățenii caută schimbări și dinamică, mai mult decât acceptă stagnare cu sau fără certitudine”, a conchis sursa citată.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.09.2026
14:22
11.09.2026
14:17
11.09.2026
13:56
11.09.2026
13:53
11.09.2026
13:50
11.09.2026
13:39
11.09.2026
13:34
11.09.2026
13:34
11.09.2026
13:33
11.09.2026
12:58
11.09.2026
12:45
11.09.2026
12:31
11.09.2026
12:05
11.09.2026
12:04
11.09.2026
10:53
11.09.2026
10:16
11.09.2026
10:07
11.09.2026
10:00
11.09.2026
10:00
11.09.2026
09:52
11.09.2026
09:34
11.09.2026
07:05
11.09.2026
07:03
11.09.2026
01:46
11.09.2026
00:44
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Mihai Popșoi a discutat la Vilnius cu conducerea Seimasului despre integrarea europeană și securitate


















