Dionis Cenușă: „ACUM a folosit demersul societății civile pentru a justifica invitația la negocieri cu socialiștii. Negocierile au fost sugerate de Rusia”
1910
Demersul de săptămâna trecută a unor organizații din societatea civilă la adresa Blocului „ACUM” este folosit astăzi de acest bloc pentru a justifica invitația la negocieri adresată socialiștilor, consideră analistul politic Dionis Cenușă.
Totuși, spune sursa citată, „ACUM” va trebui să răspundă, mai devreme sau mai târziu, la întrebarea ce crede despre faptul că negocierile dintre bloc și socialiști, inclusiv crearea unei coaliții, au fost sugerate de Rusia.
„În sfârșit avem o decizie mai clară din partea „ACUM”, chiar dacă au fost necesare presiuni din partea societății civile. Vă amintiți ce am scris săptămâna trecută despre demersul antioligarhic al reprezentanților societății civile? Una dintre cele două ipoteze era că „ACUM” va folosi demersul societății civile pentru a justifica invitația la negocieri cu socialiștii. Desigur, fără a spune că o fac la solicitarea societății civile, „ACUM” a invitat în mod nominal socialiștii la negocieri în cele din urmă. Atenție, demersul societății civile a pregătit opinia publică pentru decizia celor de la „ACUM”.
CITIȚI și OPINIE despre o eventuală coaliție dintre „ACUM” și PSRM: „E o coincidență simbolică în faptul că activiștii PPDA au venit cu acest mesaj în ziua în care Dodon a fost chemat la Moscova”
Dar nici acum, „ACUM” nu este tranșant. Blocul nu vrea să accentueze legătura de cauzalitate între decizia de a negocia cu socialiștii și demersul din societatea civilă. Acest lucru nu cade în categoria coincidențelor. În loc de a fi cât mai explicit, Blocul vorbește despre urgența de a constitui organele Parlamentului.
Dacă totul este atât de urgent, atunci ar fi necesare niște explicații din partea blocului:
1. De ce „ACUM” nu a acceptat invitația socialiștilor venită încă după alegeri? A fost prea devreme și prea riscant?
2. De ce nu a formulat o invitație directă socialistilor, ci a așteptat o săptămână și un demers al societății civile ca, în final, să îi invite? A trebuit o justificare pentru a evita critica contra dialogului cu socialiștii?
Încă o întrebare pentru „ACUM”, la care va trebui să răspundă mai devreme sau mai târziu:
- Cum privește „ACUM” faptul că negocierile dintre bloc și socialiști, inclusiv crearea unei coaliții, a fost sugerată de Rusia?”, a comentat Cenușă pe Facebook.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU


















