Stiri
Deținuții minori au cântat și au spus poezii ca să-și mai reducă din pedeapsă
Social
26.07.2013
18:16
3478
3478
Deținuții minori din R. Moldova și Ucraina au evoluat, astăzi, pe scena Teatrului „Luceafărul” din capitală în cadrul Festivalului internațional de creație artistică „Cervona Kalina”, ajuns la cea de-a XXII-a ediție.
Tinerii au demonstrat adevărate calități artistice, prezentând poezii, scenete, dansuri și cântece din cultura mai multor țări. Alături de ei au fost nu doar administrațiile penitenciarilor, oficiali, oaspeți de peste hotare, dar și rudele acestora.
Tinerii deținuți din Penitenciarul nr. 10 din Goian au repetat timp de-o lună pentru acest festival. Programul l-au ales împreună cu administrația penitenciarului, dar s-au implicat și deținuți din alte pușcării. Unii dintre ei au recitat poezii, alții au dovedit că sunt descendenții lui Caragiale, iar sub ritmul hitului coreean „Gangnam Style” au dansat atât reprezentanții Ministerului Justiției din R. Moldova, cât și oaspeții din Norvegia, România și Ucraina.
Cel mai așteptat moment pentru Vadim, un tânăr condamnat la opt ani pentru omor, a fost revederea cu familia, iar prestația pe care a avut-o pe scenă în mai multe scenete a fost înalt apreciată de către părinții acestuia. Deținutul povestește că dorește să iasă cât mai curând la libertate, dar recunoaște că nu este pregătit pentru viața „de dincolo”.
„Am omorât din greșeală. Aveam doar 14 ani. Când mi-au dat opt ani de închisoare, am înțeles că viața mea s-a stins pentru o perioadă și că trebuie să plătesc pentru ceea ce am făcut. Vreo trei ani nu m-am implicat în astfel de activități, mă gândeam că nu au niciun sens, dar mi-am dat seama că, de fapt, funcția mea de „bos” nu avea niciun sens și am decis să particip astăzi și eu ca să contribui mai repede la eliberarea mea”, spune emoționat tânărul care mărturisește că a părăsit funcția de „șef” peste ceilalți deținuți.
Părinții lui Vadim sunt bucuroși că, prin intermediul acestui festival, au posibilitatea să-și revadă fiul.
„Sunt binevenite astfel de activități culturale, pentru că asta înseamnă o ocupație bună pentru ei. E bine că i-au implicat, pentru că în fond ce fac ei acolo? Sper să mai participe pe viitor în mai multe concerte și să revină pe calea cea bună. Totodată, e un prilej să se corecteze și să înțeleagă că viața e dată să o trăiești sănătos”, spune tatăl lui Vadim.
Dacă pentru unii deținuți acest festival a fost o posibilitate să-și etaleze talentul în fața părinților și să le transmită prin intermediul cântecelor și poeziilor că ei sunt gata să-și îndrepte greșelile, pentru alții a fost unul mai trist.
Mihai a avut rolul unui extraterestru care ajunge în R. Moldova ca să facă cunoștință cu tradițiile și cultura țării, însă în adâncul sufletului ar fi vrut să facă cunoștință cu tata și să fie în sală mama.
„Mama mea e la Rusca (penitenciarul pentru femei din raionul Hâncești – n.r.). Mai am de stat încă nouă ani. E greu când ești orfan și nu vine nimeni să te vadă. Îmi pare rău că am omorât. S-a întâmplat și sub influența alcoolului”, povestește tânărul cu lacrimi în ochi.
Pe parcursul concertului au mai evoluat și micii dansatori și cântăreți de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din satul Ciorescu, suburbie a capitalei, dar și interpreta deținută din Penitenciarul nr. 13, Olga.
Potrivit ei, deținuții sunt aceiași oameni ca și cei din libertate, iar societatea ar trebui să-și schimbe atitudinea față de condamnați, pentru că ei deja plătesc pentru păcatele săvârșite.
La eveniment au participat viceministrul Justiției Vladimir Grosu, conducerea Departamentului Instituții Penitenciare (DIP), reprezentanți ai Ambasadei Ucrainei în R. Moldova, participanți din coloniile de minori din Ucraina, cât și oaspeți din Norvegia și România.
Șefa penitenciarului de la Goian, Liuba Jignea, a muncit alături de minori la repetiții și a avut mari emoții pentru tinerii care au evoluat pe scenă.
„Pregătirea pentru un astfel de eveniment îi face să fie mai buni și să socializeze între ei. Prin aceste concerte încercăm să-i familiarizăm mai mult cu libertatea și să-i întoarcem cât mai buni în societate. Următorul concert îl pregătim pentru 1 septembrie”, a declarat Jignea.
Tinerii care au participat la festival s-au ales cu cadouri – rechizite și echipamente sportive, iar după încheierea concertului au putut să-și îmbrățișeze și să discute cu rudele.
Festivalul „Cervona Kalina” este un eveniment bilateral organizat anual de către autoritățile penitenciare din R. Moldova și Ucraina, având drept scop dezvoltarea abilităților artistice ale tinerilor din detenție și, prin urmare, resocializarea acestora prin intermediul creației artistice. Ediția din anul acesta a avut genericul „Arta salvează lumea”, iar la 3 august 2013 colaboratorii sistemului penitenciar din R. Moldova vor transmite tradiționala ștafetă la colonia de corecție pentru minori din or. Dubno, regiunea Rovno din Ucraina, care va fi responsabilă de organizarea evenimentului la anul viitor. Polina Cupcea

Stiri relevante
12.09.2024
13:14
2161
FOTO // Mai multe abatoare și ferme din R. Moldova vor rămâne fără autorizație. Zeci de încălcări depistate de inspectorii ANSA
06.03.2023
11:43
8548
FOTO // Înșelătorie de proporții pe seama SĂNĂTĂȚII cetățenilor din R. Moldova. Circa 80% din „plăcintele cu BRÂNZĂ” din comerț NU conțin brânză. „În calitate de umplutură se utilizează grăsimi vegetale, inclusiv ulei de palmier”
09.08.2022
12:43
4739
Sabotorii de la ANSA, care au pus în pericol EXPORTURILE din R. Moldova: Trei funcționari închideau ochii la diferite nereguli, contra MITĂ, când eliberau certificate fitosanitare pentru exportul și reexportul mărfurilor în UE, Ucraina și Rusia
25.05.2021
11:56
2861
VIDEO // Detalii despre DOSARUL certificatelor sanitar-veterinare, în care ar fi implicați șefi de la ANSA și medici veterinari. Ce au depistat la domiciliile bănuiților oamenii legii: „Dacă mănânci o bucățică... trebuie să te împarți”
26.05.2018
19:30
5054
O fetiță de 11 ani a născut pe neașteptate. Nu le-a venit să creadă când au aflat cine e tatăl!
25.01.2018
20:30
3150
CRIMĂ // Jumătate de milion de albine au fost ucise de doi copii din SUA
25.10.2017
19:01
2808
De ce sunt în SUA atâtea cazuri de căsătorii între copii? Mărturiile fetelor devenite mame la 11 ani
20.05.2017
14:01
3203
ORIBIL // Congresman american judecat pentru activități sexuale cu minori
19.05.2017
14:00
4609
Bilanțul DESCINDERILOR de la ANSA. Șase persoane REŢINUTE pentru escrocherii la exportarea merelor poloneze în Federaţia Rusă
31.03.2017
18:01
6463
După „Balena albastră”, un nou JOC MORTAL devine viral pe Facebook
29.03.2017
17:30
2277
Bitdefender // Unul din trei vizitatori ai site-urilor cu conţinut pornografic este MINOR…
17.03.2017
16:40
2514
Cetăţean elveţian, ARESTAT în România pentru act sexual cu minori
12.09.2024
13:14
06.03.2023
11:43
09.08.2022
12:43
25.05.2021
11:56
26.05.2018
19:30
25.01.2018
20:30
25.10.2017
19:01
20.05.2017
14:01
19.05.2017
14:00
31.03.2017
18:01
29.03.2017
17:30
17.03.2017
16:40
Top stiri
06.11.2026
21:48
190
Proiect de 20 de milioane de lire pentru prevenirea și depistarea demenței
06.11.2026
20:17
305
UE acuză TikTok că algoritmul său afectează sănătatea mintală a utilizatorilor
06.11.2026
19:56
352
Thomas Markle, tatăl lui Meghan, arestat și acuzat de deținerea de materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor
06.11.2026
19:23
347
Seminar la Chișinău pentru integrarea educației despre Holocaust în școli
06.11.2026
18:39
369
Ar putea alegerile de la jumătatea mandatului din SUA să oprească bula AI?
06.11.2026
18:30
358
Patru artiști născuți odată cu Independența își expun lucrările la Parlament
06.11.2026
18:26
422
Moldova, printre țările europene unde abonamentul Netflix necesită peste o oră de muncă
06.11.2026
18:10
393
Japonia conduce clasamentul turismului în 2026, iar România ocupă locul 43
06.11.2026
17:46
418
Fracțiunile parlamentare au discutat reforma administrației publice locale
06.11.2026
17:41
400
Raportul de extindere 2026 și progresele Republicii Moldova spre UE, analizate de Consiliul de Experți
06.11.2026
17:22
442
Alegerile din SUA slăbesc poziția lui Trump în Congres, dar îi lasă mână liberă în politica externă
06.11.2026
17:18
436
Acțiunile din sectorul inteligenței artificiale revin după pierderi de trilioane de dolari
06.11.2026
16:56
411
Sky și RTE, vizate de amenințări la adresa securității, pe fondul alertelor din Europa
06.11.2026
16:27
429
CNS a aprobat șase direcții pentru consolidarea securității cibernetice
06.11.2026
15:51
435
Consiliul de etică cere DGETS să suspende concursul pentru șefia Liceului „Academia Copiilor”
06.11.2026
15:23
478
Atacul cibernetic asupra sistemului guvernamental a expus datele a circa 450.000 de cetățeni
06.11.2026
15:17
489
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
06.11.2026
15:01
444
Nordul țării primește investiții de 145,5 milioane de lei, iar Casa Bodescu este restaurată
06.11.2026
14:39
460
Șase universități participă la a doua sesiune de formare în leadership strategic
06.11.2026
14:29
486
Vladimir Bolea participă la Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord
06.11.2026
14:02
0
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
06.11.2026
13:57
736
Chișinăul anunță restricții pentru Krasnoselski, inclusiv interdicția de a părăsi țara timp de cinci ani
06.11.2026
13:46
486
MEC propune mai multă practică și mentorat în formarea viitorilor profesori
06.11.2026
13:43
470
Polițiștii i-au informat pe locuitorii din Măgdăcești despre fraudele online
06.11.2026
13:13
575
Șofranul, cel mai scump condiment din lume, este în criză în Kashmir
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri