DETALII despre impresionanta CAPTURĂ de aproape 1,6 milioane de euro de la Vama Leușeni: Șoferul - în arest la domiciliu. Ce s-a întâmplat cu banii și cui i-ar aparține
9367
Angajații de la Postul Vamal Leușeni au descoperit, în dimineața zilei de 18 aprilie curent, mai multe pachete ticsite cu bancnote, ascunse în habitaclul unui autocamion de model „Mercedes Actros”, înmatriculat în R. Moldova, ce intenționa să intre în republică fără să declare vreo încărcătură.
Oamenii legii s-au pus pe numărat și au stabilit că în pachete erau fix 1 570 660 de euro. Suma imensă i-ar aparține unui interlop din Băcioi, care ar avea legături strânse cu fostul deputat democrat Constantin Țuțu și Dorin Damir.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal anunță că banii din cea mai mare captură de acest fel de la frontieră au fost împachetați și sigilați, iar actualmente sunt păstrați în camera corpurilor delicte a Serviciului Vamal. Autocamionul în care a fost găsită valuta și care aparține unei companii autohtone de transport internațional de mărfuri a fost indisponibilizat pe teritoriul postului vamal Leușeni, iar șoferul, un moldovean de 36 de ani, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Procurorii au inițiat un dosar penal pentru tentaviva de contrabandă și urmează să stabilească atât proveniența banilor, statele care au fost tranzitate, persoanele implicate în schema infracțională, cât și destinatarii acestora care riscă închisoare de la trei la zece ani.
Oamenii legii susțin că vor analiza mai multe versiuni privind destinatarii banilor, inclusiv cele vehiculate în presă. Deschide.md, de exemplu, a scris că cele peste 1,5 milioane de euro, depistate de vameșii de la Leușeni, ar aparține unui cunoscut interlop din comuna Băcioi - unul dintre frații Tătăroi.
Mai exact, este vorba despre Vladimir Mardar, cunoscut în lumea interlopă ca „Vova” sau „Tataroi” (inițial numele său de familie era „Tataroi” însă, din cauza problemelor cu legea, și-a schimbat numele de familie în „Mardar”). Numele Vladimir Mardar apare și într-o investigație realizată de RISE Moldova, în care jurnaliștii de investigație îl leagă de numele fostului deputat PDM, Constantin Țuțu, care vara trecută a fost anunțat în căutare internațională de autoritățile de la Chișinău în baza unui mandat de arest, iar recent acesta s-a predat organelor de drept și a fost pus sub control judiciar.
Totodată, zdg.md a scris că tirul în care au fost găsiți banii aparține companiei de transport internațional de mărfuri „Disofi-Trans” SRL. Aceasta efectuează curse regulate spre Cehia, Serbia, Bulgaria, Grecia și Germania. Unul dintre reprezentanții companiei apare în mai multe imagini alături de reprezentanții Federației de Box Thailandez, care, la rândul lor, sunt apropiații lui Dorin Damir și Constantin Țuțu.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
11.08.2026
06:33
11.08.2026
06:22
11.08.2026
06:00
11.08.2026
05:20
11.08.2026
02:39
11.08.2026
01:17
11.08.2026
01:07
11.08.2026
00:58
10.08.2026
23:45
10.08.2026
23:38
10.08.2026
23:02
10.08.2026
22:15
10.08.2026
21:50
10.08.2026
21:23
10.08.2026
21:17
10.08.2026
19:57
10.08.2026
19:48
10.08.2026
19:45
10.08.2026
19:36
10.08.2026
18:56
10.08.2026
18:32
10.08.2026
17:49
10.08.2026
17:16
10.08.2026
16:14
10.08.2026
15:44
ONU și Kievul acuză Rusia de torturi și abuzuri sexuale sistematice asupra prizonierilor ucraineni și anunță peste 300 de centre de detenție și 129 de execuții documentate
27.300 de cărți și 1.300 de rafturi de lectură pentru grădinițele din Republica Moldova, prin extinderea Programului Național „100 de povești citite”
Atacuri rusești în Zaporijia și Kiev: cinci morți și zeci de răniți în urma bombardamentelor
Trump Media, pierderi de 238 de milioane de dolari pe fondul prăbușirii criptomonedelor și al pariului pe postările lui Trump
















