Stiri

DESCOPERIRE uriașă anunțată de cel mai mare centru de cercetare a UNIVERSULUI: „Are efecte asupra Pământului”

Știri 17.10.2017 11:20 Vizualizări2195
DESCOPERIRE uriașă anunțată de cel mai mare centru de cercetare a UNIVERSULUI: „Are efecte asupra Pământului”

Cercetătorii au detectat unde gravitaţionale provenite de la coliziunea a două stele neutronice, fenomen ce le-a oferit specialiştilor o primă dovadă a ceea ce ei numesc „forjare cosmică”.

Coliziunea a dus la distorsionarea spaţiului-timp şi trimiterea unei unde de lumină de-a lungul Universului. Fapt ce a dus la dezactivarea senzorilor din spaţiu şi de pe Pământ în data de 17 august. De asemenea, specialiştii au reuşit să audă zgomotul acestei coliziuni prin intermediul antenelor proiectate pentru studierea ondulaţiilor Einsteinene din materia cosmică cunoscute cu denumirea de unde gravitaţionale.

Daniel Holz, astrofizician din cadrul Universităţii din Chicago şi membru al LIGO a afirmat de asemenea că „Nu-mi pot imagina o situaţie similară din domeniul ştiinţei observată în decursul vieţii mele, un singur eveniment care să ne furnizeze atâtea informaţii importante despre Univers”.

Momentul a stârnit uimirea specialiştilor de pe Pământ, care au început să-şi îndrepte telescoapele către mai multe regiuni ale cerului pentru a căuta sursa unei explozii misterioase denumite kilonove.
Astfel de coliziuni dintre două stele neutronice au influenţat profund chimia Universului, fapt ce a dus la crearea multor elemente greoaie, inclusiv metalele preţioase precum aurul, argintul, platina sau uraniul. Putem spune că bijuteriile din coroana reginei Marii Britanii, cele ale faraonilor şi chiar compuşii din bombele de la Hiroshima şi Nagasaki s-au format în timpul unui ''gong'' cosmic care a avut loc în urmă cu miliarde de ani.
David Reitze,m din cadrul California Institute of Technology şi director al LIGO, a declarat că ''a fost cel mai mare foc de artificii din Univers.''
În urmă cu aproximativ un secol, Albert Einstein propunea teoria ondulaţiilor în spaţiu şi timp din cauza mişcării unor obiecte masive, precum găurile negre.
Deşi anterior au fost descoperite unde gravitaţionale produse în urma coliziunii unor găuri negre, observaţiile din prezent reprezintă o premieră pe care astronomii nu au mai reuşit să o studieze până în prezent.
Stelele neutronice sunt pline de materie. Astfel că atunci când două stele de acest tip se ciocnesc sunt propagate diferite lucruri: raze gamma, raze X, unde radio.
Credit: National Optical Astronomy Observatory
Pe 17 august, Dr. Shoemaker a observat dezactivarea alarmelor. Una dintre antenele LIGO din Hanford Wash reuşea să înregistreze un semnal ciudat. Antenele gemene din Washington şi Louisiana au monitorizat distanţa dintre o pereche de oglinzi care pot detecta dilatarea şi contractarea la un nivel submicroscopic provocat de trecerea unei unde gravitaţionale.
Transformat în sunet, semnalul din Hanford a devenit un ciripit de 100 de secunde. Un astfel de sunet cu o frecvenţă înaltă indică faptul că era vorba de cu totul altceva decât coliziunea dintre două găuri negre. Între timp, Telescopul Spaţial Fermi Gamma-Ray, care orbitează Pământul, a descoperit un impuls puternic de raze gamma la două secunde după identificarea sunetului straniu la sol.
Explozia de unde gamma a durat 2 secunde, fapt ce o încadrează însă într-o categorie de unde gamma scurte asociate formării găurilor negre, probabil ca rezultat al coliziunii dintre două stele neutronice. Unul dintre specialişti, dr. Kalogera se pregătea de eclipsa totală de Soare atunci când a auzit alarma ''o Doamne, asta este. Misterul vechi de 50 de ani este <<Sfântul Graal>>. L-am rezolvat.''
Antenele institutului Virgo au reuşit să detecteze un ciripit mult mai slab, însă acest lucru le-a permis cercetătorilor să determine regiunea din care provenea semnalul, partea sudică a costelaţiei Hidra. În urma imaginilor realizate de Carnegie Institution on Cerro Las Campanas din Chile a fost descoperit că explozia provine din regiunea NGC 4993, un vârtej de stele aflate la 130 de milioane de ani lumină de Pământ. ''Aceştia sunt primii fotoni optici ai unei kilonove pe care umanitatea a reuşit să-i obţină,'' a declarat Ryan Foley, cercetător din cadrul institutului din Chile.
Atunci când a fost detectată iniţial, bila de foc cu gaz de 8.000 de grade avea mărimea obitei lui Neptun şi radia la fel de multă energie precum Soarele.
Specialiştii susţin că a fost vorba despre două stele care orbitau una în jurul celeilalte care în timp s-au transformat în supernove. În timp ce se apropiau una de cealaltă, învârtindu-se de 100 de ori pe secundă, forţa de atracţie a produs umflarea suprafeţei către exterior. Atunci când cele două corpuri s-au atins a fost produsă o undă de şoc fapt ce a dus la emiterea unui flux de radiaţii.
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 12.11.2026 12.11.2026 11:56 391 Horoscopul zilei 12.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri