Stiri

DECLARAȚIE // „Poroșenko a fost primul și singurul președinte ucrainean care a fost ALIATUL R. Moldova. Președintele Zelenski nu-l va primi pe Dodon, deoarece ar compromite orice politician cu care va încerca să bea la „брудершафт””

Politică 30.05.2019 14:30 Vizualizări5624
DECLARAȚIE // „Poroșenko a fost primul și singurul președinte ucrainean care a fost ALIATUL R. Moldova. Președintele Zelenski nu-l va primi pe Dodon, deoarece ar compromite orice politician cu care va încerca să bea la „брудершафт””

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, crede că fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, a fost primul și singurul șef de stat ucrainean care a fost un „aliat sincer” al R. Moldova, dincolo de relațiile pe care le are cu liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc.

„În ce privește Poroșenko, el are o relație cu Vlad Plahotniuc, am văzut că s-au întâlnit, dar asta pentru mine contează mai puțin. De fapt, Poroșenko a fost primul și singurul președinte ucrainean care a fost aliatul R. Moldova, a fost primul și singurul președinte ucrainean care arezolvat chestiuni foarte importante legate de delimitarea frontierei și blocarea accesului militarilor ruși în Transnistria prin frontiera ucraineană. A fost primul și singurul președinte ucrainean care a fost un aliat dezinteresat al R. Moldova. După o discuție cu fostul lider ucrainean, pentru mine a fost absolut clar că R. Moldova, în persoana lui Poroșenko, a avut o ocazie unică de a-și fortifica pozițiile în reglementarea conflictului transnistrean”, a declarat Tănase la o emisiune de la TVR Moldova.

În același context, Alexandru Tănase a precizat că R. Moldova putea să profite și mai multe de deschiderea arătată de Poroșenko. „Senzația mea este că R. Moldova nu a folosit această oportunitate atât de mult cum ar fi fost cazul că o facă. Deși Zelenski îmi este simpatic, nu știm deocamdată care va politica promovată de acesta în raport cu R. Moldova și Transnistria și cât de ferm va fi el în acțiunile de a bloca Transnistria și de a nu permite consolidarea acestei entități prin dezvoltarea economică și militară”.

De asemenea, Tănase crede că sunt șanse foarte mici ca noul președintele al Ucrainei, Vladimir Zelenski, să accepte întâlniri oficiale cu președintele Igor Dodon.

„Eu cred că nu-l va primi, deoarece vor exista mari turbulențe politice în Ucraina. Domnul Dodon este o persoană neagreată de societatea ucraineană, este o persoană neagreată de clasa politică ucraineană. În presa occidentală există un termen care se numește „dodonizarea puterii”, ceea ce însemnă preluarea puterii de Rusia prin partide și persoane marionete. În Ucraina este bine cunoscut cine este domnul Dodon și ar compromite orice politician care va încerca să bea la „брудершафт”. Nu cred că el va ajunge, în mandatul pe care-l are, să viziteze Kievul”, a conchis fostul ministru al Justiției.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.11.2026 01.11.2026 11:56 302 Horoscopul zilei 01.11.2026
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 899 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 01.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri