DECLARAȚIE: „În AIE ne-am propus să facem lucruri dureroase, nu comode. Trebuie să tăiem în carne”
1453
protv.md Vicepreședintele Partidului Liberal Democrat Vadim Pistrinciuc și-a îndemnat colegii din Alianța pentru Integrare Europeană să nu susțină moțiunea de cenzură pentru că „va fi un vot iresponsabil” și un vot asumat „împotriva unei stabilități a R. Moldova într-o situație foarte acută”.
„Dacă politica acestei țări se va face în continuare doar în locuri dubioase, ne pasc lucruri foarte periculoase. Dragi colegi, voi alergați după propria coadă. Vorbiți cu aceleași teze, care sunt și la televiziuni. Vorbiți de acte de corupție a Guvernului, asupra voastră suspiciunile de corupție nu numai planează, dar tropăie, joacă hora. Presa e plină de astfel de informații”, i-a atenționat Pistrinciuc pe deputații celorlalte fracțiuni din AIE3.
Liberal-democratul le-a amintit colegilor de alianță despre înțelegerile care au fost făcute la negocierea Acordului de guvernare și i-a îndemnat să le respecte sau să spună deschis că și-au făcut alte planuri.
„Noi în alianță nu ne-am propus obiective comode, noi ne-am propus să facem lucruri dureroase, dacă vreți să tăiem în carne. Dacă există o dorință atât de mare de a demite acest Guvern, din cauza domnului Streleț, aveți curajul să spuneți: avem voturile necesare să punem prim-ministrul nostru. Dacă vreți să resetați alianța, spuneți lucrului pe nume”, a cerut vicepreședintele PLDM.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















