DECLARAȚIE // Gazoductul Ungheni – Chișinău, FUNCȚIONAL până la finele anului viitor. O delegație din România va da startul lucrărilor de construcție
2717
Până la finele anului 2019, gazoductul Ungheni – Chișinău ar putea fi funcțional. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, care a efectuat în ultimele zile o vizită de lucru în România.
Potrivit lui Gaburici, la finele săptămânii curente în R. Moldova va veni o delegație în frunte cu ministrul Economiei din România, Dănuț Andruşcă, şi preşedintele „Transgaz”, Ion Sterian, iar după întrevederea cu aceștia va fi dat startul construcției gazoductului.
„La București am ținut ca prima întâlnire să o am cu colegii de la „Transgaz”. Am menționat faptul că noi ne-am făcut tema pentru acasă, am implementat toate condițiile care le-am avut față de ei. Ce înseamnă acest lucru? Astăzi dânșii având autorizația de construcție pot să înceapă să desfășoare licitațiile pentru lucrări și pentru materiale, pornind astfel construcția gazoductului”, a precizat Gaburici.
Conducta Ungheni-Chișinău va avea o lungime de 120 de kilometri şi capacitatea de a transporta anual circa 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale din România în Republica Moldova. „Transgaz” și-a luat angajamentul de a investi în construcția acestui obiectiv până la 93 de milioane de euro.
25.03.2019
10:00
2801
TRANSGAZ anunță accelerarea lucrărilor la gazoductul Ungheni-Chișinău: „Vom avea în desfășurare un teatru de operațiuni pe toate segmentele de șantier”
18.02.2019
13:10
2551
VIDEO // Șantierul de construcție a interconectorului Ungheni-Chișinău, LANSAT: Proiectul de INTERCONECTARE a R. Moldova la piața energetică europeană urmează să fie finalizat într-un an: „UNIREA se face prin proiecte concrete și nu prin declarații”
18.02.2019
10:25
3144
VIDEO // S-a dat STARTUL construcției GAZODUCTULUI Ungheni - Chișinău
06.05.2017
17:31
4748
R. Moldova și România, tot mai aproape de INTERCONEXIUNEA rețelelor de transport al energiei electrice și gazelor naturale
05.04.2017
11:18
4176
(DOC) Conducta cu gaze ROMÂNEȘTI va trece prin satul lui Dodon. Guvernul va acorda 600 mii de EURO celor expropriați de terenuri
29.07.2015
14:15
3064
Studiul de fezabilitate este aproape gata! Când va fi construit gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău
04.03.2015
12:50
2883
START importului de gaze prin conducta Iași-Ungheni! Ce tarife vor plăti consumatorii
10.09.2014
11:19
3099
Ministrul Economiei explică DE CE gazul românesc NU a ajuns deocamdată în R. Moldova
27.08.2014
17:31
3504
Reportaj FOTO // „Gazoductul independenței”, inaugurat la Ungheni
07.08.2014
14:59
2559
DECLARAȚIE // Exportul de gaze naturale către R. Moldova din România ar putea începe în august
01.08.2014
15:23
1950
Oficial european IMPORTANT, în vizită în R. Moldova. Va participa la un eveniment ISTORIC
28.07.2014
12:39
2788
Detalii despre EXPLOZIA produsă la gazoductul Iași-Ungheni
18.12.2025
20:52
16
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
41
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
34
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
40
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
282
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
341
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
287
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
331
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
292
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
18:01
280
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:55
277
Ce companii aeriene sunt cu adevărat generoase de Crăciun? Topul operatorilor care permit transportul gratuit al cadourilor în 2025
18.12.2025
17:32
1203
ULTIMA ORĂ, VIDEO // O dronă rusească a DISTRUS un pod care asigură traversarea peste râul Nistru. Activitatea punctelor de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată
18.12.2025
16:35
401
Regiunea Transnistreană în criză de gaz: stare de urgență economică reînnoită pentru 30 de zile, provocată de blocajul gazelor
18.12.2025
14:41
14285
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
14:30
496
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
18.12.2025
13:23
528
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
13:06
493
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
18.12.2025
12:24
570
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
18.12.2025
11:37
842
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
509
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
18.12.2025
08:17
695
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
632
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
626
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
609
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
753
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














