De la Bruxelles la București: Premierul Streleț va ține o ALOCUȚIUNE în Parlamentul României!
1348
Premierul Valeriu Streleț a întreprins, ieri, o vizită la Bruxelles, iar astăzi a mers la București.
La Bruxelles, prim-ministrul R. Moldova, însoțit de vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a discutat cu Johannes Hahn, comisarul European pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere.
Oficialii s-au referit la procesul de implementare a Acordului de Asociere de către Republica Moldova, la reforma din domeniul justiției și luptei cu corupția, precum și cea privind reforma administrației publice.
Printre subiectele abordate cu Johannes Hahn s-au numărat situația din sectorul bancar al R. Moldova, inclusiv relansarea cooperării cu Fondul Monetar Internațional, situația din regiunea transnistreană și evoluțiile înregistrare în procesul de reglementare a conflictului.

Astăzi, premierul Valeriu Streleț întreprinde o vizită de câteva ore și la București. Vizita are loc la invitația autorităților de la București, cu ocazia ratificării de către Legislativul român a Legii privind Ajutorul financiar rambursabil în valoare de 150 de milioane de euro acordat săptămâna trecută Republicii Moldova, transmite Serviciul de presă al Guvernului.
Șeful Executivului de la Chișinău urmează să susțină un discurs în fața parlamentarilor români cu privire la valorificarea Parteneriatului Strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, fortificarea relațiilor bilaterale prin dialog politic intens și cooperarea economică sporită, România fiind în prezent principalul partener comercial al țării noastre.
De asemenea, Valeriu Streleț va aborda şi perspectivele de dezvoltare a proiectelor bilaterale din domeniul energetic şi va arăta necesitatea și importanța Ajutorului rambursabil acordat de România care va fi folosit pentru relansarea proiectelor investiționale și suport bugetar.
În cadrul vizitei la București, Valeriu Streleț va avea o întrevedere cu omologul său român, Victor Ponta și cu președintele României, Klaus Iohannis.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















