Date ERONATE în presa de la Tiraspol: BNM anunță că băncile de la Chișinău au închis sau suspendat conturile a doar patru agenți economici din stânga Nistrului. Printre aceștia nu se numără Uzina Metalurgică de la Rîbnița
2280
Deși presa de la Tiraspol a anunțat recent că băncile din R. Moldova au închis conturile a zeci de agenți economici din stânga Nistrului, Banca Națională a Moldovei (BNM) susține că este vorba doar despre patru cazuri, făcând referire la datele instituțiilor bancare licențiate de la Chișinău.
Motivul principal al acestei măsuri este activitatea netransparentă, nejustificarea provenienței banilor și prezentarea unor informații eronate. Totodată, instituțiile bancare din R. Moldova au refuzat deschiderea conturilor pentru un alt agent economic din Transnistria.
„În perioada 1 iunie 2019 - prezent, din cauza activității netransparente, nejustificării provenienței banilor și prezentării unor informații eronate, au fost închise conturile a două persoane juridice. Într-un alt caz a fost refuzată deschiderea conturilor, pe motiv că lipseau actele necesare. Totodată, un singur cont a fost suspendat temporar la solicitarea Serviciului Fiscal Principal de Stat din cauza datoriilor acumulate. Astfel, este vorba despre patru cazuri din totalul celor 420 de agenți economici din regiunea transnistreană a Republicii Moldova care dețin conturi în băncile licențiate de la Chișinău”, precizează BNM într-un comunicat de presă.
Aceeași sursă arată că Uzina Metalurgică din Rîbnița nu are și nu a avut conturile blocate și nu a primit vreo avertizare în acest sens, fiind deservită și astăzi în regim normal: „Informația este valabilă și în cazul celorlalte întreprinderi din regiunea transnistreană despre care se vehiculează în mass-media”.
Menționăm că, anterior, BNM a transmis că, la nivel mondial, se înăspresc regulile de prevenire și combatere a spălarii banilor și finanțării terorismului.
„Republica Moldova este parte la acest proces, în mod special după ce, în anul 2018, a intrat în vigoare Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Urmare a noilor prevederi, băncile licențiate din Republica Moldova au dezvoltat instrumentele de control și, în procesul implementării acestora, fiind identificate eventuale riscuri, băncile au solicitat mai multă transparență din partea clienților. Este vorba despre întreprinderi de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cărora li s-a dat și termen pentru conformare. Astfel, deținătorii de conturi bancare urmau să actioneze într-un cadru mult mai transparent, conform angajamentelor pe care chiar ei și le-au asumat. Ulterior, băncile licentiate au fost nevoite să ia măsuri în privința agenților economici care nu s-au conformat, inclusiv în privința câtorva întreprinderi din regiunea transnistreană”, explica Banca Națională a Moldovei.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















