Dabija: „De la Moldova europeană la Moldova socialistă nu era decât un singur pas. Şi iată-l făcut. Vom fi închişi într-un ţarc pentru totdeauna”
5857
Scriitorul Nicolae Dabija consideră că socialiștii lui Igor Dodon au pierdut alegerile din februarie, însă cu ajutorul partidelor proeuropene acesta va ține R. Moldova departe de UE și sub influența Rusiei.
„Prețul trădării a crescut foarte mult în secolul nostru. Dacă cu două mii de ani în urmă Iuda se mulţumise cu 30 de arginţi, Dodon lua pentru trădare leafa lunară: câte 700 000 de dolari. Alții se mulţumesc cu şi mai puţin: nişte funcţii în guvern. A face alianţă cu socialiştii e ca şi cum l-ai angaja pe Diavol să-ţi facă biserică. De la Moldova europeană la Moldova socialistă nu era decât un singur pas. Şi iată-l făcut”, scrie Nicolae Dabija într-un articolul întitulat „Dracul – constructor de biserici”, publicat de Literatura și Arta.
Potrivit lui, alegerile din 24 februarie 2019 au fost pierdute de Dodon, care-i promisese preşedintelui Putin că partidul lui le va câştiga detaşat.
„Dar s-a întâmplat altceva. Deşi, timp de câţiva ani de zile, ruşii au pompat milioane de euro către partidul lui, acesta a acumulat doar 30 la sută din voturi. Putin s-a supărat pe mincinos şi din februarie nu-l mai plăteşte ca pe o slugă credincioasă, cum l-a încredinţat dânsul că e. Astfel, indirect, unioniştii au votat-o pe Zinaida Greceanâi, care ameninţa că va împuşca în tineri la 7 aprilie 2009, cu voturile acestora dăruite blocului „ACUM” - în fruntea Parlamentului de la Chişinău . Iar R. Moldova fiind o ţară parlamentară - persoana politică numărul unu e un om manipulat de Kremlin”, crede Dabija.
Scriitorul a mai adăugat că Zinaida Greceanîi va fi foarte greu de scos din funcție, în schimb Guvernul condus de Maia Sandu poate fi înlăturat cu 51 de voturi.
„Blocul „ACUM” şi-a făcut program electoral şi de guvernare - caz unic în lume, bănuiesc - din ura contra unei persoane. Membrii lui lasă impresia că scopul lor nu e bunăstarea poporului R. Moldova, ci - cum să-l distrugă pe Plahotniuc. Chiar cu preţul dispariţiei în neant a acestei aşchii de neam. Frontiera Federaţiei Ruse se va stabili definitiv pe Prut. Drumul R. Moldova către UE va fi stopat. Atunci mulţi se vor dumeri că lupta liderilor blocului „ACUM” contra „regimului” n-a fost altceva decât lupta contra „regimului de vize”. Vom fi închişi într-un ţarc pentru totdeauna”, este de părere Nicolae Dabija.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















