Cum a obținut un agent economic MILIOANE de lei de la AIPA? „Toată Agenția ȘTIA”
2531
agrobiznes.md Și-a fondat o firmă și a beneficiat de subvenții în valoare de 2,75 de milioane de lei. Este vorba despre un funcționar public, angajat în cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Eugeniu Cernogal, care a ajuns în vizorul Comisiei Naționale de Integritate (CNI), transmite moldovacurata.md.
Potrivit sursei citate, Eugeniu Cernogal activează de aproape trei ani în cadrul AIPA în calitate de specialist principal în cadrul Direcţiei inspecţii şi control pe teren. „În luna decembrie 2013, Eugeniu Cernogal şi Ion Grăjdieru au fondat firma „PRODECOFARM-GRUP”, care activează în domeniul agriculturii.
„La doar câteva luni de la fondare, firma, care în prezent gestionează o fermă de vite în raionul Sângerei, a şi primit subvenţii de la stat. În anul 2014, aceasta a încheiat trei contracte cu AIPA. Aşadar, la nici un an de la lansarea afacerii, firma a cărui fondator este funcţionarul public Cernogal, a beneficiat de subvenţii în agricultură în valoare totală de circa 2 milioane 750 de mii de lei”, scrie moldovacurata.md.
AIPA acordă subvenții, iar ulterior verifică dacă fondurile au fost utilizate corect. În luna august 2014, firma „PRODECOFARM-GRUP” a fost verificată, în urma ordinului semnat de directorul AIPA, Petru Maleru, de către angajaţii aceleiași Direcții în care activează şi Eugeniu Cernogal.
Cofondatorul şi administratorul „PRODECOFARM-GRUP”, Ion Grăjdieru, a declarat pentru sursă că, până în prezent, faptul că Eugeniu Cernogal deţine cotă-parte aduce firmei doar necazuri. „Vă spun sincer, sunt doar dezavantaje, deoarece avem controale peste controale. Nu putem activa liniştiţi. În domeniul zootehnic este greu să lucrezi. Ferma noastră are acum 99 de vite. Eu sunt cel care gestionează afacerea. Domnul Cernogal figurează doar în calitate de cofondator”, a afirmat Ion Grăjdieru.
Eugeniu Cernogal susține că a declarat faptul că are interese în această firmă. „Ştie toată Agenţia despre firma fondată. Eu am declarat acest lucru”, a specificat funcţionarul.
Totodată, Petru Maleru a menţionat că el nu a ştiut în momentul acordării acestor subvenţii despre legătura lui Cernogal cu această firmă, ci a aflat ulterior, când a fost sesizat CNI. „Sunt cinci mii de firme care solicită subvenţii, credeţi că eu cunosc detalii despre toate? Nu, n-am ştiut până în momentul venirii unei sesizări”, a declarat Petru Maleru.
În luna noiembrie anul trecut, CNI a iniţiat un control pe numele lui Eugeniu Cernogal, funcţionarul public fiind suspectat de încălcarea regimului conflictului de interese la acordarea subvenţiilor de către instituţia în care activează.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















