Cum tratăm AFECȚIUNEA provocată de sedentarism
2646
Sursa: digi24.ro Menţinerea unei singure poziţii o perioadă îndelungată, fără posibilitatea de a antrena muşchii şi ligamentele, poate afecta coloana vertebrală sau regiunea lombară, iar bărbaţii cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani sunt cei mai afectaţi de această problemă, au avertizat specialiştii mexicani citaţi de EFE.
„Lumbago este o durere în partea de jos a spatelui, iar un mod de a o combate este schimbarea poziţiei corpului, aşezarea în poziţie culcată sau elongaţiile”, a explicat Rafael Gastelum, medic traumatolog la Hospital General de Zona Número Uno al Instituto Mexicano del Seguro Social (IMSS), potrivit Agerpres.
La rândul său, Alfredo Castellanos, director al Unităţii de Medicină Fizică şi Recuperare Siglo XXI a IMSS, a asigurat că bărbaţii aflaţi la culmea vârstei active, între 25 şi 45 de ani, sunt cei mai afectaţi de lumbago.
„Acestea sunt provocate de problemele de poziţie, de ridicarea unor obiecte grele, dar şi de căderi, contuzii sau accidente”, a explicat el. Potrivit medicului, afecţiunile lumbago ocupă locul trei între primele 10 motive pentru o vizită la medic. El a precizat că cei mai mulţi pacienţi provin din rândul funcţionarilor, secretarelor, taximetriştilor sau şoferilor, dar şi a unor muncitori care ridică obiecte grele.
Pentru a trata această afecţiune, electroterapia, razele laser, hidroterapia, exerciţiile terapeutice şi măsurile de igienă ale coloanei sunt principalele măsuri recomandate. Potrivit lui Castellanos, când există astfel de dureri se recomandă pacientului să-şi corecteze postura şi să-şi supravegheze greutatea corporală.
Dacă durerea este provocată de un traumatism, ideal este electroterapia, ce constă în aplicarea de căldură la suprafaţă şi în profunzime cu aparate electro-medicale. Hidroterapia este utilizată în aplicarea de comprese calde pe locul dureros sau realizarea de exerciţii de flexare şi rotire a coloanei în apă.
Tratamentele se completează cu exerciţii terapeutice pentru a întări muşchii paravertebrali care susţin coloana. Potrivit specialistului, cu trecerea timpului, structurile osoase, ligamentare sau musculare se deteriorează, astfel încât adulţii nu trebuie să renunţe la realizarea de exerciţii, precum mersul pe jos, aplecarea trunchiului, extensiile sau rotirea braţelor.
Doctorul Castellanos a asigurat că durerile lombare pot fi prevenite dacă se corectează poziţia corpului şi se adoptă măsuri preventive precum folosirea unui sprijin pentru braţ în timpul condusului, folosirea unui scăunel pentru a odihni picioarele, evitarea saltelelor prea moi şi ridicarea greutăţilor.
Sursa: digi24.ro
03.02.2023
13:21
4122
Un nou dosar PENAL pe numele lui Igor și Galina Dodon. Cei doi au fost recunoscuți în calitate de BĂNUIȚI
15.01.2019
08:03
9198
Tratamente NATURALE pentru infecții urinare și cistite
24.12.2018
10:04
5469
Cele mai bune tratamente pentru TUSE productivă
30.10.2018
19:40
7569
Un rus susține că a DESCOPERIT tratamentul pentru cancer. Care este rețeta
24.10.2018
07:30
2723
Cum influențează afecțiunea părinților fericirea copiilor
02.04.2018
18:30
3293
Președintele care și-a OBLIGAT poporul să ia un leac pentru HIV, inventat chiar de el, din ierburi
09.12.2017
09:01
3637
Tratamentul cu CACAO care îţi face părul sănătos şi strălucitor
07.12.2017
21:03
3759
STUDIU // Primul joc video care poate fi folosit medical în TRATAREA unei probleme grave
22.11.2017
11:20
2542
S-a găsit o nouă metodă prin care se poate VINDECA leucemia
01.10.2017
15:03
2650
UTIL // De ce apare ASTENIA de toamnă și cum o tratăm
03.09.2017
08:30
3024
Rețeta care distruge celulele canceroase și vindecă organismul
07.03.2017
20:01
1991
Câteva lucruri pe care să i le faci soţului tău în fiecare zi. Te va iubi enorm
13.04.2026
12:24
499
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
428
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
488
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1620
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1546
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1938
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
788
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
780
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
824
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
1003
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1046
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1089
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1486
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1411
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1399
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1229
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1360
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1581
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1348
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1139
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1597
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1182
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1093
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1570
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1314
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
Horoscopul zilei 13.04.2026
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














