Cum scapi de dăunătorii cepei şi ai usturoiului
27459
obiectiv.info Protejarea culturilor de ceapă şi usturoi se realizează prin aplicarea tratamentelor adecvate împotriva dăunătorilor printre care musca cepei (Delia antiqua, G1), musca usturoiului (Suillialurida Meig), gărgăriţa cepei (Ceuthorrhynchus, G1) şi gândacul roşu al cepei (Liliocerismerdigera).
Larvele de muscă produc daune bulbilor de ceapă şi usturoi, iar larvele gărgăriţei cepei şi gândacului roşu e întâlnit în interiorul frunzelor de ceapă. În interiorul unei frunze se pot dezvolta 8-9 larve.
Frunzele plantelor atacate se îngălbenesc, se usucă, iar ceapa devine improprie consumului în stare proaspătă.
La bulbii de ceapă afectaţi de atacul dăunătorilor tunicile devin maronii, umede şi urât mirositoare. Pe suprafaţa bulbilor se instalează ciuperci şi bacterii saprofite care determină putrezirea ţesuturilor.
Adulţii acestor dăunători ai culturilor de ceapă şi usturoi (G1) devin activi începând cu jumătatea lunii aprilie – începutul de mai.
Recomandări de specialitate pentru protejarea culturilor de ceapă şi usturoi de musca cepei, musca usturoiului, gărgăriţa cepei şi gândacul roşu al cepei:
1.Produse recomandate pentru protecţia plantelor: Actara 25 WG – 0,02% sau Laser 240 SC – 0,04%, sau Mospilan 20 SG (Krima 20 SG) – 0,025%, sau Reldan 22 EC – 0,2%, sau Novadim Progress (Sinoratox 400 EC) – 0,2%;
2.Ceapa verde pentru consumul curent nu se tratează;
3.Tratamentul se repetă după 7 zile (dacă se foloseşte produsul Reldan sau Laser) şi 10-12 zile, dacă se folosesc celelalte produse. Trebuie avut în vedere faptul că apariţia adulţilor este eşalonată;
4.Nu se consumă „ceapa verde” din loturile tratate cu insecticid decât după 3-7 – 14-21 de zile, în funcţie de produsul folosit;
5.Pentru aderenţa soluţiei pe plante, în soluţia de stropit se adaugă un adeziv (Nu Film sau Silwet Gold 0,1% sau Aracet 0,2%, sau Toil 0,5%);
6.Se poate folosi şi fungicidul Bravo 500 SC – 0,2% în amestec cu insecticidul ca urmare a faptului că are o bună aderenţă la suprafaţa frunzelor. În acest fel se previn şi bolile din cultură;
7.Soluţia trebuie să ajungă şi la nivelul solului;
8.Nu se aplică tratamentul dacă viteza vântului depăşeşte 4-5 m/s;
9.La prepararea soluţiei se vor respecta concentraţiile şi dozele recomandate;
10.Amestecul se face în rezervorul aparatului de stropit. Ca urmare a faptului că frunzele de ceapă sunt tubulare, tratamentul trebuie efectuat pe ambele sensuri de stropit (dus/întors).
ATENŢIE!
Se vor lua măsuri pentru protecţia mediului înconjurător. Se vor respecta cu stricteţe normele de lucru cu produse de protecţie a plantelor, cele de securitate a muncii, protecţia animalelor, albinelor, fiindcă pesticidele sunt toxice.
Lilia Grubîi
22.01.2026
14:40
1988
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3241
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2532
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3048
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5494
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31462
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3054
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7032
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6838
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6277
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
03.02.2026
21:37
57
Putin recunoaște frânarea puternică a economiei ruse: creștere de doar 1% în 2025, pe fondul războiului și al inflației
03.02.2026
21:09
309
Moldova trece de la ger la temperaturi pozitive – vremea de miercuri, 4 februarie 2026
03.02.2026
20:24
209
Misiune TAIEX la Chișinău pentru evaluarea supravegherii pieței, pas important spre acordul ACAA cu Uniunea Europeană
03.02.2026
20:23
261
Cătălin Botezatu, jefuit în plin Mayfair de un ceas Richard Mille rar, evaluat la 2 milioane de lire sterline
03.02.2026
19:55
568
Ucraina acceptă planul SUA–UE pentru armistițiu cu Rusia: răspuns militar occidental în 24–72 de ore la încălcarea încetării focului
03.02.2026
19:02
413
Parchetul francez cere interdicţie de a candida, punând sub semnul întrebării şansele lui Marine Le Pen la prezidenţialele din 2027
03.02.2026
18:29
405
Maia Sandu, întrevedere istorică la Chișinău cu șefii parlamentelor baltice: modelul Estoniei, Letoniei și Lituaniei arată avantajele integrării europene pentru Moldova
03.02.2026
17:51
415
Român și grec arestați pentru sabotarea unor nave militare germane în portul Hamburg
03.02.2026
17:26
422
Macron pregătește reluarea dialogului cu Putin, dar acuză Moscova că nu vrea cu adevărat pace în Ucraina
03.02.2026
16:58
576
Sprijin financiar de 90 de MILIOANE de lei din partea statului, pentru construcția unui complex furajer modern de 218 milioane lei
03.02.2026
15:33
516
Ursula von der Leyen merge în Ucraina la patru ani de război, iar Polonia pregătește la Gdansk o conferință internațională pentru reconstrucția țării
03.02.2026
15:06
511
Deputatul Radu Marian, REPLICĂ pentru agenții imobiliari și dezvoltatori. Prețurile EXAGERATE au dus la BLOCAJUL pieții imobiliare și nu limitele stabilite la tranzacțiile în numerar: „Vor să mențină în continuare prețurile mari...”
03.02.2026
14:20
540
MEC și ANCE reduc numărul de itemi și schimbă structura unor probe la bacalaureat începând cu sesiunea 2026
03.02.2026
13:08
547
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
03.02.2026
12:14
621
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
03.02.2026
10:54
931
Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
03.02.2026
10:49
940
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
03.02.2026
10:47
608
Noul regim fiscal pentru freelanceri în Moldova: ghidul oficial explică pașii de înregistrare ca antreprenor independent
03.02.2026
10:31
627
Donald Trump presează Congresul să adopte imediat legea pentru încetarea paraliziei bugetare și redeschiderea Guvernului
03.02.2026
10:07
619
Grup criminal din turism, condamnat pentru escrocherii și trafic de influență după ce a înșelat peste o sută de persoane cu plecări la muncă în UE
03.02.2026
09:33
945
Piața imobiliară din R. Moldova, în BLOCAJ din cauza prețurilor mari. În 2025, vânzările de apartamente au scăzut cu peste 60%. Ce soluții propune UAI
03.02.2026
08:56
579
Întâlnire SUA-Iran la Istanbul pentru relansarea negocierilor nucleare și evitarea unei acțiuni militare
03.02.2026
08:45
792
Televiziunea publică poloneză lansează în limba română programul „Vot Tak. Moldova” pentru combaterea dezinformării ruse și susținerea parcursului european
03.02.2026
08:01
546
Horoscopul zilei 03.02.2026
03.02.2026
06:17
615
Rusia reia bombardamentele asupra marilor orașe ucrainene după încheierea pauzei convenite între Putin și Trump
Putin recunoaște frânarea puternică a economiei ruse: creștere de doar 1% în 2025, pe fondul războiului și al inflației
Moldova trece de la ger la temperaturi pozitive – vremea de miercuri, 4 februarie 2026
Misiune TAIEX la Chișinău pentru evaluarea supravegherii pieței, pas important spre acordul ACAA cu Uniunea Europeană
Cătălin Botezatu, jefuit în plin Mayfair de un ceas Richard Mille rar, evaluat la 2 milioane de lire sterline
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
16.92
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














