Cum răspunde procurorul general la acuzațiile potrivit cărora ar „elibera criminalii din închisori” și l-ar proteja pe Platon: „Justiția nu înseamnă a umple închisorile cu persoane nevinovate”
1907
Procurorul general Alexandru Stoianoglo le arată din deget tuturor celor care pun la îndoială deciziile din ultimul timp ale Procuraturii Generale, inclusiv persoanelor de rang înalt, care au acuzat această instituție că ar „elibera criminalii din închisori”.
„Mă refer aici la revizuirea dosarului Platon, la scoaterea de sub urmărire penală a judecătorilor, deputaților, altor figuranți pe dosare de rezonanță. Ni s-a reproșat că „justiția ar scoate de sub urmărire penală și ar elibera criminalii din închisori”. Cel mai surprinzător a fost să constatăm că anume cei care până mai ieri semnalau de la toate tribunele despre încălcările masive ale drepturilor omului, dosare politice, stat capturat, hărțuirea oponenților politici și persecutarea afacerilor, anume ei ne-au acuzat pentru că aceste abuzuri nu mai au loc”, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, Alexandr Stoianoglo.
CITIȚI și Procurorul general „nu vede probleme” în faptul că judecătorii care vor examina dosarele legate de FRAUDA bancară au emis sentințe în privința lui Platon, Țuțu sau Filat: „Nu asta contează”. Cum comentează Stoianoglo „dezvăluirile” lui Platon
Șeful Procuraturii Generale susține că în ultimul an a luat „o serie de decizii nepopulare, dar absolut legale”.
„Aș vrea să vă reamintesc că justiția nu înseamnă a umple, pentru bifă, închisorile cu persoane nevinovate, ci a le demonstra, prin probe concludente și pertinente vinovăția, în cadrul unui proces transparent și echitabil. Anume pentru încălcarea acestor principii statul nostru a fost și mai continuă să fie condamnat la CtEDO, iar cei care pretind că întruchipează democrația și valorile europene ar trebui să fie cei mai cointeresați pentru ca astfel de abuzuri să nu se mai întâmple, excluzând din criteriile de apreciere dublele standarde”, a adăugat Stoianoglo.
Procurorul general a continuat că prin a spune că nu tinde „să fie simpatic cuiva”: „Vom continua să aplicăm toate căile legale de repunere în drepturi a persoanelor pe nedrept urmărite și judecate penal, pentru că, așa cum am mai spus-o, conjunctura și timpul politic de afară chiar nu ne interesează”.
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















