Cum putem transforma un EŞEC într-o OPORTUNITATE
2396
sursa: psychologies.ro A fost odată ca niciodată… o persoană care încerca din răsputeri să se afirme profesional. Eşecul a venit însă repede. Cauza lui era neclară: Decizii greşite? Canalizarea nepotrivită a energiei?
Majoritatea s-ar fi oprit aici. E mai uşor să pui capul în mâini şi să plângi. E necesar să faci şi acest lucru, atât timp cât suferinţa cauzată de eşec nu este prelungită la nesfârşit.
Regula obţinerii succesului, de orice fel, este să continui. Să mai faci un pas atunci când eşti convins că nu mai are sens, că nu mai există speranţă. Orice lucru bun, orice experienţă fericită, se găseşte după ceva cu adevărat descurajator.
Exemplele sunt numeroase, chiar şi în cazul celebrităţilor. Walt Disney lucra ca redactor la un ziar înainte să ajungă celebru. Concedierea a fost doar un impuls.
Oprah Winfrey, înainte de a avea propriul talk-show, a fost concediată de pe postul de reporter TV, culmea, pentru că „nu dădea bine pe sticlă”.
Sentimentul cu care ne confruntăm după un eşec este cel de teamă. Aceasta se cuibăreşte atât de bine în sufletul nostru, încât avem impresia că face parte din noi, că ne-am transformat în persoane slabe, inutile.
Exerciţiul cel mai eficient în astfel de moment este, potrivit psychologies.ro, acela de a ne aminti una dintre deciziile bune pe care le-am luat în trecut. Aceasta poate să apară uşor în gând sau, dimpotrivă, după ceva vreme. Dar cu siguranţă există. Doar trebuie să îi lăsăm timp să îşi facă curaj să apară.
Următoarea întrebare necesară este: „Ţi-a fost frică atunci?”. Dacă răspunsul este „da”, atunci gândeşte-te cum anume ai controlat emoţia. Sau cum ai reuşit să o ignori.
Dacă răspunsul este „nu”, gândeşte-te dacă a existat vreo legătură între sentimentele din momentul respectiv şi rezultatul ulterior. Anticipai un rezultat pozitiv al acţiunilor tale?
Ce poţi face concret pentru a depăşi un eşec
Acordă-ţi timp pentru a-ţi exterioriza dezamăgirea. Este inutil să o ascunzi sau să te prefaci că nu este acolo. Ai dreptul să suferi puţin.
Gândeşte-te ce ai face dacă nu ţi-ar fi frică. Poţi nota tot ceea ce îţi trece prin cap. Claritatea lucrurilor este alta atunci când sunt aşternute pe hârtie.
Adu-ţi aminte de o decizie bună pe care ai luat-o. Gândeşte-te la felul în care te-ai simţit înainte şi după luarea ei, cât de mulţumit/a ai fost, cât ai muncit şi care au fost beneficiile. E bine să îţi aduci aminte că poţi lua şi decizii bune.
Priveşte eşecul diferit. Dacă ai greşit, te poţi gândi că acum ştii exact ce să nu mai faci. Dacă te simţi la pământ şi moralul tău e sub nivelul mării, gândeşte-te că tocmai ai simţit cum e să suferi cu adevărat. Dacă nu mai ai nimic de pierdut, acum e momentul să rişti şi să ieşi din impas.
Înconjoară-te de oameni pozitivi. Avem nevoie de sprijin şi încurajări. Caută prieteni sau membri ai familiei care să îţi zâmbească şi pe care să te poţi baza. Sau, de ce nu, un patruped care să îţi ridice moralul prin simpla lui prezenţă.
Eşecul este doar un mod de a privi lucrurile. Este dureros, dar necesar, iar fiecare dintre noi are nevoie să îl cunoască pentru a aprecia apoi succesul, bucuria. Plafonarea, refuzul de a „ieşi” dintr-un eşec sunt cele care distrug. Nu eşecul în sine. El poate fi doar un semnal de alarmă pentru schimbarea viziunii şi a modului de a trăi viaţa.
22.11.2018
17:40
4943
Cinci SFATURI pentru o viață de carieră sănătoasă și de succes
27.05.2018
12:30
3227
ANALIZĂ // Un EȘEC prezentat că o mare victorie. De ce a ratat Trump întâlnirea cu Kim Jong Un
25.05.2018
16:39
3361
Testarea EȘUATĂ a rachetei care îi frânge aripile lui Putin
19.02.2018
18:02
2821
Eșecul, un lucru firesc SAU o povară?
14.12.2017
07:30
2066
EȘEC răsunător // Rusia a PIERDUT un satelit la sfârșitul lunii noiembrie
12.10.2017
11:40
2889
EȘECUL Facebook. O fetiță de 12 ani și-a transmis live sinuciderea și milioane de oameni au privit neputincioși
25.02.2017
14:31
2113
EXPERIMET // Eşec URIAŞ în lumea ştiinţifică! Singura bucată de hidrogen metalic din lume care ar fi putut REVOLUŢIONA tehnologia a dispărut
17.08.2016
19:05
2560
Presa germană: Negocierile dintre Steinmeier şi Lavrov au fuferit FIASCO
07.05.2014
10:21
3421
„Aș fi ajuns în primii 5”! Boris Covali comentează EȘECUL Cristinei Scarlat de la Eurovision
18.03.2014
13:30
2052
Timofti recunoaște care a fost CEL MAI MARE EȘEC al său în funcția de președinte
24.02.2025
10:38
2540
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
06.04.2026
22:43
199
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
367
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
418
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
340
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
404
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
384
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
436
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
631
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
521
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
457
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
496
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
558
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
623
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
628
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
630
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1076
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
998
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1107
Horoscopul zilei 05.04.2026
1243
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1104
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1535
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1210
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1169
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1160
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1287
Horoscopul zilei 04.04.2026
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














