Cum poate fi OPRIT președintele Dodon? Plahotniuc: „Avem o STRATEGIE de a reduce avântul PSRM”
3873
Elanul preledintelui Igor Dodon, dar și al socialiștilor care pledează pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Euroasiatică, deși republica are semnat un Acord de asociere cu UE, poate suferi eșec, crede liderul democraților, Vlad Plahotniuc.
„Pot să vă asigur că noi avem altă strategie de a reduce avântul PSRM, una din care să nu aibă de suferit cetățenii și să nu implice instituțiile statului. Așa cum deja am demonstrat, știm bine să acționăm pe greșelile adversarului, care din fericire sunt suficiente”, a declarat președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, într-un interviu acordat în exclusivitate Ziarului NAȚIONAL.
Liderul PDM susține, însă, că democrații nu vor „declanșa războaie politice” în acest sens, „deoarece orice conflict de amploare ar putea să afecteze stabilitatea în țară”.
Întrebat în ce relație se află cu președintele Igor Dodon, odată ce PDM și PSRM sunt suspectate de un parteneriat mascat, Vlad Plahotniuc a negat o colaborare între aceste două partide.
„Nu există niciun parteneriat politic între PDM și PSRM și spun asta foarte categoric, indiferent dacă sunt alte percepții. La nivel instituțional, există o comunicare între instituții, dar din câte înțeleg nici asta nu este foarte bună. Mai degrabă se lasă cu blocaje, decât cu soluții. Mulți își doresc un război între PDM și PSRM, în mod special între Plahotniuc și Dodon. De ce își doresc acest război cei din opoziția de dreapta? Pentru că ei vor instabilitate în țară, sunt speriați de faptul că Guvernul activează în liniște, îndeplinește angajamentele asumate față de partenerii externi și încep să se vadă rezultate concrete. Pentru ei e un dezastru, dacă Guvernul va continua să muncească așa. Până la alegeri, opoziția ar putea să nu mai conteze prea mult. De aceea, au nevoie de scandal, de oameni în stradă, de războaie, de blocarea finanțării externe, de orice care ar putea să blocheze activitatea Guvernului”, a răspuns democratul.
Citiți interviul integral AICI.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU


















