Stiri
A absolvit o facultate la Chișinău și una la Moscova. Era cel mai bun student și avea rezultate foarte bune. Victor se deosebea de toți semenii săi. Rareori putea fi văzut în compania prietenilor. Tot timpul îl petrecea singur, în biblioteci, nu vorbea cu nimeni și nu îl interesa nicio fată. Avea doar un singur scop – cariera. Acum, bărbatul are 50 de ani. Nu s-a căsătorit. Locuiește singur cuc în casa părinților din Bălți și, de 12 ani, lucrează paznic la un depozit din oraș.
Un copil la părinți
De mic copil, Victoraș, așa îl alintau părinții, era un copil deosebit. De la o vârstă fragedă a început a merge, recita poezii și citea texte întregi. Era singurul copil în familie, iar mama îi oferea toată atenția. De când a mers prima dată la școală, i-a fost insuflată ideea că el trebuie să fie cel mai bun, că nu trebuie să piardă timpul jucându-se cu alți copii, dar trebuie să învețe. Din cauza aceasta, Victor nu prea avea prieteni, nu ieșea nicăieri și devenise o fire interiorizată.
Cel mai bun la facultate
A absolvit liceul, a urmat o facultate în Chișinău, apoi, datorită rezultatelor excelente, a primit o bursă la Moscova. Între timp, a decedat tatăl său, iar Victor a rămas singurul ajutor al mamei. Femeia devenise dependentă de fecior. Toții banii pe care îi câștiga acolo îi trimitea mamei sale. Chiar dacă avea deja peste 24 de ani, Victor știa de frica mamei, nu făcea un pas fără voia ei. Tot mama a fost cea care l-a chemat acasă. Băiatul absolvise facultatea din Moscova și primise o ofertă bună de muncă acolo. A refuzat totul și s-a întors acasă la mama, care îl suna zilnic și i se plângea că nu mai are mult de trăit.
Înjosit de colegi
Nu comunica cu colegii, avea doar doi prieteni, o fată și un băiat din mahala, cu care se întâlnea când apărea vreo ocazie. O întâmplare l-a făcut să nu mai gândească lucid și să-și piardă încrederea în sine. Studia încă la Moscova, era în ultimul an de facultate. În perioada examenelor, câțiva colegi l-au rugat să îi ajute și să le de-a copiuțe. Victor i-a refuzat și i-a îndemnat să-și rezolve singuri testul. Imediat după ore, a fost așteptat în stradă. L-au bătut peste mâini și peste față. A fost lovit în cap, lăsat sub un gard plin de sânge și fără bani. Nu a spus la nimeni, căci a fost amenințat cu moartea.
Condamnat de mamă
Victor nu avea nicio prietenă. Mama i-a spus că „femeia îl va duce la pierzanie” și din acest motiv nu s-a căsătorit niciodată.
Era chipeș, înalt, cu părul negru și ochii albaștri. Multe fete și l-ar fi dorit alături. Anii au trecut, după loviturile colegilor și moartea mamei, Victor nu mai era cel care a fost. Nu prea putea vorbi, mai mult tăcea. Nu avea grijă de el, umbla neîngrijit și cu hainele rupte. Deseori putea fi văzut mergând singur pe drum. Mergea până la cimitir și înapoi. Se așeza lângă poartă și aștepta ore în șir. Rudele îi sunt departe și niciodată nu s-au interesat de soarta lui.
Singur la 50 de ani
Victor are acum 50 de ani. A moștenit casa cu două etaje a părinților și locuiește singur în ea. Un vecin și-a făcut milă de el și l-a angajat ca paznic la un depozit din Bălți. Bărbatul își petrece acolo aproape tot timpul, chiar și în afara turei de muncă. Tot vecinul a fost cel care a încercat să-l convingă că ar fi bine să-și întemeieze o familie. Nu l-a putut însă convinge, prea s-a obișnuit cu singurătatea...
Daniela Hadei
Cu două facultăți, a ajuns paznic la un depozit
Viața bate filmul
25.08.2013
10:25
3149

Stiri relevante
18.03.2016
08:48
5877
Mame blânde, mame bune: Salvează copiii din orfelinatele moldovenești
02.10.2015
08:44
6410
UIMITOR: Ce poate să facă acest bărbat din R. Moldova cu mâinile paralizate
15.05.2015
08:30
9401
Bătrânețe, sârmă ghimpată
08.05.2015
08:30
7316
Condamnați să se nască în pușcărie
01.05.2015
08:30
4151
A rămas „în brațele mamei”
24.04.2015
08:30
6575
Cancerul i-a RĂPUS dragostea de viață și pictură
17.04.2015
08:30
3494
Moldovenii din mijlocul războiului
10.04.2015
08:30
5660
Povestea Anei, fata care a luat totul de la zero de la 19 ani
27.03.2015
08:30
5430
Aruncată în stradă cu un copil bolnav
24.03.2015
14:16
4174
FOTO // Vis ÎMPLINIT. Irina și copilașii săi sunt ACASĂ
20.03.2015
08:30
2556
Plătesc la timp, dar sunt datori la stat
13.03.2015
08:30
6632
Primărița cu șapte fete
18.03.2016
08:48
02.10.2015
08:44
15.05.2015
08:30
08.05.2015
08:30
01.05.2015
08:30
24.04.2015
08:30
17.04.2015
08:30
10.04.2015
08:30
27.03.2015
08:30
24.03.2015
14:16
20.03.2015
08:30
13.03.2015
08:30
Top stiri
11.11.2026
18:45
205
Kushner și Witkoff se întâlnesc cu Putin și Zelenski după negocierile de la Abu Dhabi
11.11.2026
18:39
203
Moldova are o speranță de viață estimată la 71,6 ani în 2026 și ocupă locul 166
11.11.2026
18:15
244
Moscova ia în calcul pacte de neagresiune cu state membre individuale ale NATO
11.11.2026
17:17
286
Investigații ecografice mai aproape de pacienții din Căușeni, Orhei și Soroca
11.11.2026
17:02
376
36 de familii din Chișinău beneficiază de locuințe mai eficiente energetic prin FEERM
11.11.2026
16:49
341
Sala Bibliotecii Parlamentului va fi numită în onoarea lui Vasile Stroescu
11.11.2026
16:17
350
Moldova și BERD discută accelerarea proiectelor de infrastructură și energie
11.11.2026
15:38
462
Rusia și Ucraina au convenit la Abu Dhabi asupra unui schimb amplu de prizonieri
11.11.2026
15:22
443
Consiliul de etică al MEC: profesorii care reclamă agresiuni trebuie protejați și sprijiniți
11.11.2026
15:08
440
Vasile Tofan și vicepreședintele Turciei au discutat despre comerț și dezvoltarea Găgăuziei
11.11.2026
14:50
411
Scandal la o mega-bibliotecă din India, după acuzații privind cărți generate cu inteligență artificială
11.11.2026
14:03
524
Negocierile mediate de SUA între Ucraina și Rusia s-au reluat la Abu Dhabi, anunță Umerov
11.11.2026
13:26
603
Experimentul SECRET al Kremlinului: Cum încearcă un apropiat al lui Putin să oprească îmbătrânirea președintelui rus cu ajutorul primatelor
11.11.2026
13:23
453
Forumul DRUMBUN 2026 aduce în prim-plan soluții pentru drumuri mai bune
11.11.2026
13:09
448
Cum este folosit Grand Theft Auto pentru a face drumurile mai sigure
11.11.2026
13:02
433
MEC caută 12 mentori formatori pentru ediția a II-a a „Acceleratorului Digital”
11.11.2026
12:46
440
Patru tineri, reținuți după destructurarea unei rețele de trafic de droguri
11.11.2026
12:22
736
Ministrul peruan îi cere lui Lavrov, la Moscova, informații despre 500 de peruani înrolați în armata rusă
11.11.2026
12:09
539
Horoscopul zilei 11.11.2026
11.11.2026
11:12
704
Zelenski salută schimbarea de abordare a SUA la Abu Dhabi și cere garanții de securitate
11.11.2026
10:48
548
Incendiu la portul Ust-Luga după un atac ucrainean cu drone; 146 de aparate, „neutralizate” în regiunea Leningrad
11.11.2026
10:16
537
Maia Sandu participă la Dublin la summitul Comunității Politice Europene
11.11.2026
10:05
568
Ilan Șor, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului ALDE cu 452.700 de dolari. PRECIZĂRILE Arinei Spătaru
11.11.2026
08:19
607
Centru de date uriaș, propus în centura verde a Londrei: este locul potrivit?
11.11.2026
07:58
638
Rusia anunță că a doborât 92 de drone deasupra regiunii Leningrad
11.11.2026
06:31
550
SUA: Trei persoane au murit după ce un SUV a lovit pietoni în North Hollywood
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri