CSM are un președinte interimar
1773
jurnal.md Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nichifor Corochii, va rămâne fără funcție începând cu 29 noiembrie curent, deoarece îi expiră mandatul. Fotoliul său va fi ocupat temporar de judecătorul Dumitru Visterniceanu.
În ședința de astăzi a CSM, Dumitru Visterniceanu a fost numit președinte interimar al instituției. Acesta va deține funcția până la numirea tuturor membrilor CSM. Trei persoane urmează a fi selectate la o nouă Adunare Generală a Judecătorilor, care va avea loc pe 17 ianuarie 2014, iar alți trei magistrați vor fi numiți de Parlament.
Amintim că în cadrul primei Adunări, judecătorii din republică și-au dat votul pentru trei membri în CSM: Dumitru Visterniceanu, Anatolie Ţurcan și Tatiana Răducanu. Cea de-a doua Adunare, care a avut loc pe 22 noiembrie, a eșuat, deoarece niciun magistrat nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Pentru trei fotolii în CSM au luptat câțiva judecători cunoscuți opiniei publice: președintele instituției, Nichifor Corochii, fostul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, judecătoarea Curţii de Apel Nina Cernat, colega sa Domnica Manole, despre care am scris anterior că deţine 11 maşini, Aurelia Parpalac de la Curtea de Apel Bender, a cărei candidatură a fost respinsă de şeful statului, Nicolae Timofti, pentru funcţia de preşedinte al instanţei în care lucrează Parpalac.
21.01.2025
15:58
02.02.2024
10:31
13.06.2023
09:59
30.03.2023
10:48
17.03.2023
13:31
14.02.2023
10:20
03.06.2021
13:30
01.06.2021
10:44
29.05.2021
09:23
28.05.2021
15:39
06.10.2026
08:24
06.10.2026
08:12
06.10.2026
07:20
06.10.2026
06:21
06.10.2026
01:56
06.10.2026
01:55
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița


















