STATISTICĂ // CRESC exporturile de mărfuri în UE
1406
Exporturile de mărfuri în țările Uniunii Europene cresc, iar importurile atât din țările UE, cât și din țările CSI se diminuează în continuare.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, exporturile, destinate ţărilor UE, au fost efectuate cu 0,5% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, iar în țările CSI, exporturile de mărfuri s-au micşorat cu 40,8%, comparativ cu ianuarie-mai ale anului trecut.
Exporturile de mărfuri realizate în luna mai curent s-au cifrat la 170 de milioane de dolari SUA, cu 14,3% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 14,3% mai puţin comparativ cu luna mai a anului trecut.
În ianuarie-mai curent exporturile de mărfuri au totalizat peste 800 de milioane de dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2014 cu 16,2%.
Importurile de mărfuri, de asemenea, s-au micșorat. Astfel, în luna mai au însumat circa 320 mil. dolari SUA, cu 0,4% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 24,3% comparativ cu luna mai 2014.
În ianuarie-mai curent importurile au totalizat circa 1,6 miliarde de dolari SUA, volum inferior cu 22% celui realizat în perioada corespunzătoare din anul trecut.
Importurile din ţările Uniunii Europene au acumulat cu 23,1% mai puţin decît în ianuarie-mai 2014, iar importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare cu 25,6% mai puţin.
Datele BNS arată că R. Moldova a exportat mai mult produse alimentare și animale vii, articole manufacturate, mașini și echipamente pentru transport, însă a importat mai mult combustibili minerali, de asemenea, mașini și echipamente pentru transport și mărfuri manufacturate.
Decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în ianuarie-mai curent a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de peste 820 de milioane de dolari SUA, cu circa 300 mil. dolari SUA mai mic faţă de cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2014.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.09.2026
00:55
09.09.2026
00:21
09.09.2026
00:08
09.09.2026
00:06
08.09.2026
23:56
08.09.2026
23:47
08.09.2026
23:40
08.09.2026
23:35
08.09.2026
23:02
08.09.2026
22:44
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
08.09.2026
21:38
08.09.2026
21:18
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
08.09.2026
20:20
08.09.2026
20:00
08.09.2026
19:50
08.09.2026
19:26
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
















