Coronavirus: peste 5.000 de decese la nivel mondial. Crește numărul cazurilor într-un alt stat din UE în care sunt mulți cetățeni ai R. Moldova. Guvernul, aşteptat să declare stare de alertă
1804
Getty Images Pandemia de Covid-19 a provocat moartea a 5.043 de persoane la nivel mondial, majoritatea în China continentală, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP vineri, la ora 11:00 GMT, pe baza unor cifre oficiale.
3.176 de persoane au murit din cauza noului coronavirus în China continentală, 1.016 în Italia şi 514 în Iran, ţările cele mai afectate de Covid-19 unde s-au înregistrat şi cele mai multe decese.
De la apariţia virusului în decembrie anul trecut, peste 134.300 de persoane au fost infectate, în 121 de ţări şi teritorii.
Numărul cazurilor de coronavirus a crescut în Spania. Guvernul de la Madrid, aşteptat să declare stare de alertă
Guvernul spaniol va declara vineri „stare de alertă”, după ce numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns în Spania la 4.209 şi cel al deceselor provocate de Covid-19 la 120, potrivit televiziunii La Sexta, citată de Agerpres.
Conform relatării acestui post de televiziune, starea de alertă reprezintă primul din cele trei niveluri ale stării de urgenţă şi poate fi instituită pe o perioadă de 15 zile, timp în care guvernul poate lua o serie de măsuri excepţionale.
Presa spaniolă mai scrie că toate restaurantele, barurile şi magazinele din regiunea capitalei Spaniei, Madrid, cea mai afectată de epidemie (cu peste 2.000 de infectări şi 64 de decese), vor fi închise. Vor rămâne deschise doar supermarketurile şi farmaciile. Potrivit postului TVE, această măsură ar urma să se aplice începând de sâmbătă.
Informaţiile vin dinspre surse guvernamentale şi nu sunt deocamdată confirmate oficial.
Şapte morţi şi peste 2.300 de cazuri de coronavirus în Germania. Cele mai importante landuri închid şcolile
Bilanţul pandemiei de coronavirus din Germania este de 7 morţi şi 2.369 de cazuri confirmate. Cifrele aparţin autorităţilor centrale, în timp ce presa vorbeşte despre cel puţin 3.100 de cazuri, transmite Mediafax.
Situaţia cea mai gravă este în landul Renania de Nord – Westfalia, acolo unde au fost raportate 680 de cazuri şi trei decese. Guvernul regional al landului a anunţat că, de miercuri, va închide şcolile până la jumătatea lui aprilie.
O măsură identică a fost luată de landurile Bavaria, Saxonia Inferioară, Saarland, Schleswig-Holstein şi Bremen.
Operatorul feroviar naţional a anunţat că nu va mai avea garnituri directe către Italia, iar trenurile vor opri acum în Austria.
Meciurile din primele două ligi de fotbal vor fi suspendate începând cu data de 2 aprilie. Partidele programate în acest weekend se vor juca fără spectatori.
28.02.2026
19:17
209
Sam Altman anunță acordul OpenAI cu Pentagonul pentru AI militară, cu interdicții privind supravegherea în masă și arme autonome
28.02.2026
17:34
352
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
338
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
28.02.2026
17:25
325
China se distanțează în cursa globală a roboților umanoizi: viteză de inovare, producție de masă și sprijin de stat
301
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
400
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
458
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
696
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
501
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
536
Horoscopul zilei 28.02.2026
28.02.2026
19:17
89
Sam Altman anunță acordul OpenAI cu Pentagonul pentru AI militară, cu interdicții privind supravegherea în masă și arme autonome
28.02.2026
17:34
340
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
326
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
28.02.2026
17:25
312
China se distanțează în cursa globală a roboților umanoizi: viteză de inovare, producție de masă și sprijin de stat
291
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
389
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
449
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
683
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
491
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
529
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
671
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
675
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
689
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
749
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
737
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
759
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
852
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
772
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
730
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
714
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
756
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
796
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
27.02.2026
15:11
875
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
13:47
718
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
797
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
Sam Altman anunță acordul OpenAI cu Pentagonul pentru AI militară, cu interdicții privind supravegherea în masă și arme autonome
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
China se distanțează în cursa globală a roboților umanoizi: viteză de inovare, producție de masă și sprijin de stat
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














