Corman i-a adresat o rugăminte procurorului general
2445
parlament.md Președintele Parlamentului, Igor Corman, îi cere procurorului general, Corneliu Gurin, și tuturor procurorilor să nu admită implicarea politicului în activitatea lor, iar, prin munca lor de zi cu zi, să consolideze Procuratura într-o instituție autonomă, independentă, transparentă și eficientă.
Solicitarea a fost făcută în cadrul vizitei de astăzi a spicherului la Procuratura Generală.
În cadrul discuției la care au participat procurorul general, adjuncții săi și procurorii procuraturilor teritoriale și specializate, Corman a încurajat conducerea instituției în desfășurarea reformei și a asigurat-o de sprijinul Legislativului în promovarea acțiunilor și conceptelor de modernizare.
Ba mai mult, spicherul a menționat că își asumă angajamentul personal de a promova activ și prioritar propunerile de reformă a Procuraturii, dar și controlul parlamentar asupra implementării acestora.
„Reforma este complexă. Nu va fi un proces simplu, de aceea este nevoie de o abordare constructivă. Așteptăm schimbările pentru că sunt foarte mulți cetățeni nemulțumiți care își doresc reformarea acestui sector, astfel încât să avem o Procuratură cu adevărat europeană”, a subliniat președintele Parlamentului, care intenționează să creeze o comisie specială în Parlament, din care vor face parte președinții comisiilor de profil, deputați, consilieri, funcționari publici specializați în domeniul juridic pentru a dezbate modificările legislative ce se referă la reforma Procuraturii.
03.08.2021
14:39
11.12.2018
15:28
16.11.2016
11:10
26.02.2016
13:45
02.12.2015
11:24
07.07.2015
13:31
28.02.2014
11:09
09.12.2013
11:30
07.12.2013
11:38
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor

















