Corina Ţepeș, colaborare cu Nicolae Botgros
3117
NOUTATE // După o muncă de doi ani, interpreta Corina Țepeș va lansa în această toamnă mai multe videoclipuri și un album inedit
Corina Țepeș știe că toamna se numără bobocii, iar alături de soțul său, artistul Costi Burlacu, interpreta lucrează la ultimele detalii pentru cele mai noi proiecte muzicale.
Este vorba de un proiect alături de soțul ei, dar și de unul în colaborare cu maestrul Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii”. În același timp, cei doi artiști se bucură și de succesele Smărăndiței, fetița lor în vârstă de șase ani. Micuța cântă la pian, face gimnastică, teatru, iar părinții vor să o înscrie și la cursuri de engleză.
„Dorul lunii” – o carte de vizită
Este o interpretă îndrăgită în tot spațiul românesc, o mamă de excepție și o soție de invidiat, iar piesa care i-a devenit o adevărată carte de vizită este „Dorul lunii”, o melodie pe versurile Mariei Stoianov și pe muzica lui Costi Burlacu.
„Incontestabil, piesa mea preferată, cartea mea de vizită este „Dorul lunii”. În 2012 a fost lansată, iar până acum ea este solicitată peste tot unde suntem invitaţi. Ea a devenit cumva o piesă de referinţă pentru mine şi mă bucur că mă identific cu acest cântec”, ne spune emoționată frumoasa interpretă.
În mare parte, muzica artistei este scrisă de Costi Burlacu, iar pentru texte colaborează cu mai mulți textieri. „Încercăm să le explicăm textierilor ce vrem să cântăm. Uneori se întâmplă altfel, aşa cum a fost în cazul cu cea mai recentă piesă, „Iubire cu aromă de cireş”, o piesă care ne-a căzut cu tronc la inimă, chiar nu am intervenit absolut deloc, nu am făcut nicio modificare, am intrat în studio şi am înregistrat-o. De obicei, se lucrează foarte mult la melodie şi versuri, sunt melodii din repertoriul nostru la care am lucrat şi doi ani, dar şi melodii care au venit foarte repede. „Dorul lunii” la fel a venit foarte repede, foarte inspirat şi foarte reuşit”, ne mai povestește interpreta.
O toamnă cu multe noutăți
Corina Țepeș și Costi Burlacu lucrează intensiv la noile lor piese, iar o mare parte din timp o petrec în studio.
„Avem melodii la care lucrăm acum, melodii care au fost începute şi nu au fost finalizate. Este un proiect în duet, lucrăm deocamdată la aranjament şi la text”, ne spune artista. Corina Țepeș ne-a dezvăluit că vor lansa și o melodie solo, interpretată de soțul său.
„Este vorba de o melodie a soţului meu, pe care a cântat-o în seara de Dragobete. Este o melodie pe care nu a mai imprimat-o de atunci şi e o melodie care cred cu siguranţă că va avea acelaşi impact pe care l-a avut și piesa „Dorul lunii”. Este vorba de piesa „Norocul”, una foarte frumoasă. Muzica îi aparţine lui Costi Burlacu, iar versurile – Mariei Stoianov”, ne dezvăluie interpreta.
„Vom rămâne în spaţiul românesc”
Deși recunoaște că este grea viața de artist în R. Moldova, Corina Țepeș ne spune că este încântată de tradițiile noastre, de neam și folclor și că nu crede că s-au putea despărți vreodată de ele.
„Dacă vom pleca toţi, cine va face cultură, educaţie, civilizaţie? Nu am avut gânduri să plecăm în altă ţară, dar cred că, dacă nu vom reuşi să ne desfăşurăm aici activitatea, vom rămâne tot în spaţiul românesc”, zice artista, care recunoaște că în R. Moldova nu există o piață de desfacere pentru dezvoltarea unui artist.
„Noi nu avem o piaţă de desfacere mare, artiştii trebuie să evolueze din oraş în oraş, noi nu prea avem un showbiz, iar atunci când nu se dezvoltă acest showbiz, artiştii sunt nevoiţi să se lanseze peste Prut. România este o ţară care îţi oferă o şansă să te desfăşori, dar oricum revenim, pentru că piaţa muzicală din România este și foarte controversată”, consideră Corina Țepeș.
Un nou album, 14 piese noi
În presă nu prea s-a vorbit despre faptul că doamna Țepeș cântă și muzică populară, iar interpreta nici nu a îndrăznit să vorbească despre acest lucru. Însă, la insistența soțului și a apropiaților, artista a muncit la un proiect amplu alături de maestrul Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii”, o colaborare frumoasă care îi va pune în valorare și această latură a talentului.
„Este un album la care am lucrat timp de doi ani alături de maestrul Nicolae Botgros şi Orchestra „Lăutarii”, un album care va fi lansat în această toamnă. Este un proiect la care s-a depus multă muncă, căci nu este vorba de o melodie sau două, dar sunt 14 la număr, pe care le cânt eu. Nu sunt piese împrumutate, sunt piese compuse pentru mine în special. De asemenea, pe acest album mai am şi două duete cu Costi Burlacu”, ne spune interpreta, care a îndrăgit muzica populară încă din copilărie.
„Consider că şi interpreţii de muzică uşoară ar trebui să aibă o bază folclorică. Țara sau neamul nostru este identificat cu tradiţiile noastre, cu folclorul nostru. Aşa cum vorbim limba română, şi nu altă limbă”, completează Corina Țepeș.
Filmări în Bucovina
Corina Țepeș și Costi Burlacu sunt văzuți mereu alături și, chiar dacă petrec împreună o mare parte din timpul lor, artista ne zice că nu reușesc să se plictisească unul de altul.
„Nu prea avem timp să ne plictisim, pentru că suntem mereu puşi pe roate. Chiar nu avem timp nici să ne certăm! Nu pot să spun care e secretul unei căsnicii fericite, poate voi ști atunci când vom avea 25 sau 35 de ani de căsnicie!”, zâmbește artista. Iar în plan profesional, Corina Țepeș ne-a mai dezvăluit că din marele proiect alături de „Lăutarii” fac parte și cinci videoclipuri, filmate în România.
„Am filmat cinci videoclipuri şi urmează să facem o lansare concomitentă, a albumului şi a videoclipurilor. Le-am filmat vara trecută în Bucovina, sunt nişte imagini superbe, toamna asta cu siguranţă voi veni cu noutăţi”, ne spune încântată Corina Țepeș.
22.01.2026
14:40
2335
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3394
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2624
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3119
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5554
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31564
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3114
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7084
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6961
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6324
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
23
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
84
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
200
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
222
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
231
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
206
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
347
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
373
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
340
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
421
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
478
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
488
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
527
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
509
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
569
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
692
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
705
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
700
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
709
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
750
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
685
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
781
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
678
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
739
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
776
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














