CONTRADICȚII între PD și PL? Ghimpu spune că AIE-3 mai EXISTĂ, dar PD afirmă că și-a retras susținerea înainte ca Guvernul Streleț să fie DEMIS
1789
Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, consideră că Alianța pentru Integrare Europeană (AIE-3) mai există, deoarece nici după demiterea Guvernului Streleț, cu voturile socialiștilor, comuniștilor și democraților, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) nu a anunțat că rupe acordul.
În același timp, deputatul democrat, Eugeniu Nichiforciuc, declara chiar a doua zi după demiterea Guvernului că PD nu a fost influențat de nimeni să ia o asemenea decizie, deoarece partidul decisese deja să-și retragă susținerea pentru Executivul AIE-3.
„Noi avem în Acord scris că niciunul dintre noi nu are dreptul să voteze un proiect de lege cu opoziția, ca să nu mai vorbim de unul care prevede modificarea Constituției. PLDM nu a anunțat că se retrage din Alianță. Să nu ne grăbim. Ridicarea imunității lui Vlad Filat nu înseamnă rezilierea contractului sau denunțarea lui. Demiterea Guvernului Streleț… da e o problemă, pentru că PD a votat cu comuniștii pentru demitere”, a spus Ghimpu, ieri, în cadrul emisiunii „În profunzime”, de la Pro TV.
Întrebat cine e responsabil de cele întâmplate, Ghimpu a spus: „Exemplul prost l-au dat primii cei din PLDM, atunci când au votat în 2013 cu comuniștii pentru demiterea prim-vicepreședintelui Parlamentului (Vlad Plahotniuc - n.r.). Eu îmi amintesc foarte bine că atunci am cerut pauză și am convocat ședința Alianței. E vorba că trebuie să respecți înțelegerea și să discuți în cadrul Alianței. Acum același pas l-a făcut și PD-ul”, a recunoscut Ghimpu.
Ghimpu bănuiește că PLDM ar fi avut o înțelegere cu socialiștii privind modificarea articolului din Constituție care prevede modalitatea de alegere a președintelui. „Streleț a venit cu acea anexă la Acordul de constituire a Alianței, în care se cerea ca președintele să fie ales prin vot direct. L-am întrebat dacă e cu noi sau cu cei din Piață. Mi-a spus că acest punct e prevăzut în programul partidului. Despre ce vorbim noi?”, a zis Ghimpu.
Pe de altă parte, deputatul democrat, Eugeniu Nichiforciuc, a lăsat să se înțeleagă că Acordul nu mai este valabil, deoarece PD s-ar fi convins că Valeriu Streleț „nu este premierul de care are nevoie R. Moldova”. Aceste declarații au fost făcute la o zi după demiterea Guvernului, în cadrul unor dezbateri publice organizate de Agenția Info-prim (min. 15 până la 17).
„Dacă e să ne referim la moțiunea de cenzură de demitere a Guvernului, atunci trebuie să-l dezamăgesc pe Artur Reșetnicov, precum că au avut ei puterea să ne convingă să votăm. PD are o viziune proprie care a fost expusă și aprobată pe interiorul partidului. Respectiv, PD a decis să-și retragă susținerea pentru Guvernul Streleț. Noi ne-am convins că în discursul său și după negocieri că domnul Streleț nu e acel premier de care are nevoie R. Moldova. Am decis să susținem acea moțiune în această perioadă, pentru ca să nu ajungem cu așa Guvern în lunile de iarnă, să oferim o șansă R. Moldova. Să alegem cât mai curând un Guvern proeuropean care să fie bazat pe o susținere amplă în Parlament, de o majoritate stabilă. Această majoritate va fi stabilită în zilele următoare”, a spus atunci Nichiforciuc.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















