Consum IRAȚIONAL de antibiotice în R. Moldova: Către 2050, rezistența antimicrobiană ar putea cauza mai multe DECESE decât cancerul
1688
În R. Moldova erau administrate zilnic, în anul 2011, de la 21,3 doze definite de antibiotice la o mie de locuitori până la 17,7 doze definite, în anul 2014, republica noastră având un indice mediu la acest capitol printre țările din Europa.
Utilizarea irațională a antibioticelor, prescrise de către medicii de la toate etapele - de la ambulatoriu până la spital, dar și consumul necontrolat al acestora, provoacă rezistență antimicrobiană care a atins cote alarmante în unele zone ale lumii.
Astăzi, tratamentul medicamentos al unor boli precum laringitele, bronșitele sau toxiinfecțiile alimentare a ajuns să sufere eșec din cauza administrării excesive a antibioticelor.
Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco, a declarat astăzi într-o conferință de presă în cadrul căreia a fost lansată „Săptămâna mondială de conștientizare a rezistenței la antibiotice”, că, spre anul 2050, rezistența antimicrobiană ar putea cauza mai multe decese decât cancerul.
„În R. Moldova, preparatele antimicrobiene de uz uman constituie circa 10% din volumul total al pieței de medicamente”, a punctat Serbulenco, adăugând că, în anul 2017, au fost raportate 1 156 de infecții asociate asistenței medicale.
Directorul programe sănătate publică și urgențe al biroului OMS în Republica Moldova, Stela Gheorghiță, a declarat în cadrul aceleiași conferințe de presă că rezistența la antibiotice reprezintă o amenințare tot mai mare la adresa sănătății publice.
„Ca urmare a infecțiilor cauzate de bacteriile rezistente la diferite medicamente, numărul estimat de decese la nivel mondial este de 700 000 anual. Aproximativ 33 000 de persoane mor în Uniunea Europeană în fiecare an, iar acest număr este în continuă creștere”, a atenționat Gheorghiță.
Potrivit aceleiași surse, tratamentul unei persoane bolnave de o maladie cauzată de microorganisme rezistente la antibiotice se ridică la 40 de mii de euro, iar cheltuielile anuale la nivel mondial privind asigurarea serviciilor medicale pentru a trata astfel de boli constituie peste 1,5 miliarde de euro.
„Săptămâna mondială de conștientizare a rezistenței la antibiotice”, lansată în R. Moldova de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Organizația Mondială a Sănătății, se va desfășura în perioada 12-18 noiembrie curent.
Autoritățile își propun să organizeze mai multe evenimente publice de informare pentru a sensibiliza opinia publică vizavi de faptul că antibioticele urmează a fi administrate exclusiv la indicația medicului, iar consumul irațional de preparate antimicrobiene este periculoasă pentru sănătatea umană și animală.
Câteva reguli privind administrarea corectă a antibioticelor:
· Utilizați antibioticele numai la prescrierea medicului.
· Nu cereți antibiotice în cazul în care medicul spune că nu aveți nevoie de ele.
· Întotdeauna urmați sfatul medicului atunci când utilizați antibioticele.
· Nu folosiți antibioticele rămase în urma unui alt tratament.
· Preveniți infecțiile prin spălarea frecventă pe mâini, folosirea alimentelor sigure, evitarea contactului cu persoanele bolnave și vaccinarea la timp.
02.03.2026
14:19
261
MEC pune la dispoziția grădinițelor două seturi noi de proiecte tematice și didactice pentru educația timpurie
01.03.2026
19:01
760
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
28.02.2026
21:04
900
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
1077
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
27.02.2026
20:46
1147
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
17:48
1160
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
955
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
15:11
1194
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
12:45
1119
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
27.02.2026
10:53
1215
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
26.02.2026
21:10
869
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
02.03.2026
15:04
91
ULTIMA ORĂ // Șoferi, faceți PLINUL. Războiul din Iran provocă SCUMPIREA carburanților în R. Moldova. Această tendință se va păstra, după ce a fost blocată Strâmtoarea Ormuz prin care trec circa 20% dintre cantitățile de țiței la nivel mondial
02.03.2026
14:39
304
AVERTISMENT // Mai mulți așa-zisi funcționari și OFICIALI din Transnistria riscă să rămână fără CETĂȚENIA R. Moldova: „Ei trebuie să răspundă în fața Constituției, nu a Kremlinului și a autorităților separatiste”
02.03.2026
14:19
221
MEC pune la dispoziția grădinițelor două seturi noi de proiecte tematice și didactice pentru educația timpurie
02.03.2026
13:48
254
Maia Sandu, la Marșul Memoriei: „Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești și păstrăm vie flacăra libertății”
02.03.2026
12:08
350
Granturi de până la 1 milion USD pentru fermieri: Apelul 5 AGGRI, deschis între 2 martie și 29 mai 2026
02.03.2026
08:02
576
Horoscopul zilei 02.03.2026
01.03.2026
22:07
861
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
698
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
674
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
749
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
707
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
776
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
854
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
1051
Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
1039
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
1073
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
1057
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
893
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
1069
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
1024
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
920
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
982
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
1039
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
7783
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
1029
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
949
Horoscopul zilei 28.02.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.14
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














