„Consulta” procurorul cum să ia MITĂ de MII de euro de la învinuiți pentru a-i scăpa de dosare: Un angajat al Procuraturii Soroca, cercetat penal
2084
Peste 6 000 de euro de la câțiva învinuiți, pentru a-i scăpa de dosare penale.
Un consultant al procurorului din cadrul Procuraturii raionului Soroca a ajuns pe banca acuzaților, după ce a cerut și primit mii de euro de la învinuiții din câteva dosare, spunându-le acestora că îl poate influența pe procuror să emită decizii favorabile în privința lor.
Potrivit procurorilor, în luna septembrie 2017, consultantul a primit de la soţia unui bănuit 300 de dolari pentru sine, dar și 1 000 de dolari pentru a-i transmite procurorului. În schimbul banilor, învinuitul urma să convingă procurorul să nu depună un demers în instanţa de judecată privind aplicarea măsurii de arest preventiv.
Începând cu mijlocul lunii septembrie 2018, același consultant a mai pretins de la aceeași persoană 3 500 de euro pentru a-i transmite procurorului şi judecătorului care examinează cauza penală, cu scopul de a se aplica o pedeapsă penală mai blândă pentru infracțiunea săvârșită.
Tot el, în perioada lunilor octombrie – noiembrie ale anului 2018, susţinând că are influenţă asupra procurorului care reprezenta învinuirea în cauza penală în care erau vizați doi locuitori ai raionului Soroca, cercetați pentru violență în familie, a pretins, a acceptat şi a primit, personal, de la unul dintre făptuitorii pe caz, în două tranșe, 30 de mii de lei. În schimbul banilor, angajatul Procuraturii din Soroca urma să influențeze procurorul ca să solicite în instanţa de judecată aplicarea în privinţa inculpaților a unor pedepse mai blânde pentru infracțiunea săvârșită.
Învinuitul şi-a recunoscut vina și a fost suspendat din funcția deținută.
Acesta riscă o amendă de până la 150 de mii de lei sau închisoare de până la 5 ani.
Procuratura Generală nu precizează dacă banii estorcați pentru procuror au ajuns la acesta și dacă omul legii este cercetat la fel ca și colegul său.
08.04.2026
10:34
291
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
07.04.2026
21:10
596
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
13:23
700
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
07.04.2026
11:39
672
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
06.04.2026
21:10
973
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
17:43
842
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
826
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
16:02
900
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
819
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
827
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
09:42
860
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
05.04.2026
19:05
1365
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
08.04.2026
11:48
5
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
2
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
107
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
267
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
271
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
241
Noi reguli pentru înființarea plantațiilor pomicole și strategia horticolă 2030, discutate cu asociațiile de profil la Chișinău
08.04.2026
09:31
348
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
294
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
459
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
807
Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
573
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
536
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
560
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
700
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
592
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
712
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
686
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
520
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
475
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
476
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
653
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
589
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
531
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
506
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
574
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














