Comuniștii din Bălți vor AUTONOMIE. Consilierii au adoptat o DECLARAȚIE
2829
tripadvisor.com Consilierii municipali comuniști din Bălți au criticat dur decizia autorităților de la Chișinău de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Întruniți în ședință pe 27 iunie, consilierii au dat citirii o declarație prin care au catalogat acordul semnat la Bruxelles ca fiind unul „antipopular”. Pe de altă parte, comuniștii s-au lăudat că în Bălți are loc o „modernizare europeană”.
În cadrul aceleiași ședințe de vineri, comuniștii au mai adoptat o declarație ultimativă pentru Guvernul de la Chișinău. Consilierii cer să fie adoptată o lege prin care Bălțiul să primească un statut special, în caz contrar, amenință că vor organiza un referendum pentru crearea unei autonomii.
Consilierii municipali care fac parte din coaliția de guvernare au încercat să intervină în cadrul ședinței, însă acestora nu le-a fost oferit cuvântul, comuniștii motivând că declarațiile nu se discută, notează esp.md.
Amintim că, în vara anului 2012, consilierii din Bălți au decis că vor organiza un referendum pentru extinderea autonomiei municipiului. Plebiscitul urma să aibă loc pe 9 septembrie 2012, dar nu a fost organizat, deoarece Guvernul ajunsese la o înțelegere cu autoritățile locale. Municipiul Bălţi urma să primească statut de unitate administrativ-teritorială de nivelul II, la fel ca și Chișinăul. Înțelegerea nu a fost respectată.
07.12.2021
16:59
3140
Cine e pretendentul la funcția de primar al municipiul Bălți, care l-ar putea înfrunta pe Grigorișin în turul II, după ABANDONUL lui Marcoci și Nesterovschi. Acesta a acumulat 416 VOTURI în primul tur
02.09.2021
19:12
4803
Usatîi a DEMISIONAT, dar NU renunță la POLITICĂ. Alegerile anticipate vor avea loc pe 21 noiembrie. Acesta s-a enervat pe o femeie din Bălți, care nu a fost la ALEGERILE parlamentare: „Eu mi-am cheltuit toți banii, peste 50 de milioane de lei…
17.06.2020
19:57
2306
Primăria Bălți intră în CARANTINĂ pentru două săptămâni. Circa 50 de angajați sunt infectați cu COVID – 19
19.06.2018
12:16
3760
Responsabilii Primăriei Bălți au solicitat IMPLICAREA lui Plahotniuc în soluționarea problemei depozitării gunoiului menajer. Ce soluție a fost identificată
02.01.2018
10:01
4077
VIDEO // Bălțiul rămâne fără mâna dreaptă a lui Usatîi, VICEPRIMARUL Igor Șeremet: „Motivul - neîncrederea primarului în CAPACITĂȚILE mele”
15.05.2016
12:30
2653
Cum își propune România să promoveze limba și istoria românilor în Bălți
17.12.2015
13:42
2758
Bălți // Din gelozie, a înjunghiat un bărbat
12.07.2015
09:33
9799
Afacere de succes la Bălți. O femeie conduce una dintre cele mai mari întreprinderi de acest fel din R. Moldova
08.06.2015
13:55
4196
Video // ACCIDENT la Bălți. O mașină s-a RĂSTURNAT
27.01.2015
10:33
3096
BĂLȚI // A născut un copil, după care l-a OMORÂT împreună cu iubitul
27.12.2014
10:00
4838
Bălțiul, DEPOSEDAT de justiția moldovenească
20.12.2025
11:47
62
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
333
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
454
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
541
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
807
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
597
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
636
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
578
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
659
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
956
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
678
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
560
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
623
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
791
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
702
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
648
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
682
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
668
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
841
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
756
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
654
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
675
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
638
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
677
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
674
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
Horoscopul zilei 20.12.2025
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














