Complexul balnear din Transilvania, care a întrecut orice așteptări. „Vii în cărucior și pleci pe picioarele tale”.
11284
Complexului Balnear Băile Sărate Ocna Mureș a împlinit trei luni de la deschidere, iar succesul său a luat prin suprindere pe toată lumea. În doar trei luni de zile peste 100.000 de persoane au călcat pragul complexului balnear, generând venituri de peste 1 milion de euro.
Noul complex balnear a fost construit din fonduri publice, banii fiind alocați de Consiliul Județean Alba și Consiliul Local Ocna Mureș. Valoarea totală a investiției a fost de 7 milioane de euro. Băile Sărate s-au deschis pentru public în 15 mai 2023.
„Mă întâlnesc pe stradă cu oameni din Ocna Mureș și nu numai, care afirmă cu convingere că după câteva băi la Complexul Balnear s-au vindecat de diferite afecțiuni.
Citez o persoană cunoscută din oraș: «domnule primar, am fost 7 zile la băi, nu mă mai doare umărul și mâna, aceste băi chiar fac minuni».
Bineînțeles cifra de peste 1 milion de euro este impresionantă și importantă pentru buna funcționare a Complexului Băile Sărate, firesc și normal pentru o societate comercială care trebuie să își plătească salarii, furnizori, utilități etc și să facă profit”, a declarat primarul orașului, Silviu Vințeler, pentru Adevărul.
Edilul spne că brandul Băile Sărate Ocna Mureș este așa cum se spunea în perioada interbelică, în presa de la vremea respectivă: ,,La Băile Sărate din Ocna Mureș vii în cărucior și pleci pe picioarele tale”.
„Împreună cu personalul angajat la Băile Sărate, (în număr de 63 persoane acum și în viitor sigur vor fi și mai mulți), încercăm să ținem cont de toate sugestiile și recomandările, unele s-au rezolvat, altele în curs de rezolvare.
Acest proiect realizat în parteneriat cu CJ Alba, a fost gândit să funcționeze pe termen lung, de aceea nu ne vom opri la ceea ce este acum, ci vom investi în continuare în dotări, Șezlonguri, soft de acces și nu numai, dulapuri, panouri solare pentru încălzit apa pentru dușuri, bazine interioare și exterioare, în construcții viitoare etc, tot ce înseamnă un grad ridicat de satisfacere a clienților.
Au fost multe nopți nedormite și poate vor mai fi, dar important este că brandul a reînviat și face minuni, atât în ceea ce privește sănătatea clienților care îl frecventează, cât și în dezvoltarea orașului”, a completat primarul.
Peste 100.000 persoane au venit de la deschiderea complexului. Orașul are o populație de 12.480 de locuitori. În zilele de sărbătoare au fost și peste 2.000 de clienți, lucru care a atras și critici având în vedere lipsa dulapurilor și a șezlongurilor.
Stațiunea balneară Ocna Mureș (Marosujvár) a apărut în peisajul turistic al Transilvaniei datorită investițiilor făcute de conducerea Salinei din propriile sale venituri.
Primele băi au fost amplasate în anul 1876 într-o clădire construită din lemn situată în apropierea Salinei. Pentru început aceste băi au fost folosite numai de către funcționarii și muncitorii Salinei. După 1876 investițiile au continuat și s-au concretizat în noi utilități balneare: băile de aburi, căzi cu dușuri, piscină cu apă sărată, etc.
Astfel s-au pus bazele unui nou centru balnear în Transilvania recunoscut în mod oficial în anul 1889.
Aflate în concurență cu stațiuni renumite de același profil din Transilvania (Sovata, Turda, Cojocna, Praid, Ocna Sibiului) și Austria (Ischl, Ausch, Reichenhall, etc), Băile Sărate ale ”Ocna Mureșului” au beneficiat de cele mai concentrate ape sărate: 260 %.
30.04.2026
16:08
105
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
152
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
236
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
379
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
412
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
489
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
457
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
355
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
10:30
420
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
30.04.2026
09:18
410
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
30.04.2026
09:03
446
Maia Sandu l-a numit prin decret pe Alexandru Machidon în funcția de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
08:41
470
Horoscopul zilei 30.04.2026
30.04.2026
16:08
0
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
98
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
190
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
370
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
387
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
481
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
450
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
347
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
10:30
411
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
30.04.2026
09:18
402
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
30.04.2026
09:03
437
Maia Sandu l-a numit prin decret pe Alexandru Machidon în funcția de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
08:41
463
Horoscopul zilei 30.04.2026
30.04.2026
05:06
519
Amazon și Meta presează autoritățile din India să limiteze dominația Google Pay și PhonePe în plățile UPI
30.04.2026
03:57
518
Meta înghite miliarde la Reality Labs și pregătește cheltuieli uriașe pentru AI, în ciuda profitului record
30.04.2026
03:48
495
Afacerea de cloud a Amazon explodează datorită boomului AI, dar cheltuielile de capital apasă puternic pe fluxul de numerar liber
30.04.2026
03:38
469
Satya Nadella mizează pe noul acord cu OpenAI pentru a impulsiona dominația Microsoft în inteligența artificială
30.04.2026
03:25
530
Anthropic ia în calcul o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, la o evaluare de până la 900 de miliarde, înainte de un posibil IPO
30.04.2026
02:32
563
Microsoft anunță peste 20 de milioane de utilizatori plătitori pentru Copilot, cu un nivel de utilizare comparabil cu Outlook
30.04.2026
02:26
524
Google Cloud depășește pragul de 20 de miliarde de dolari, dar creșterea este limitată de lipsa capacității de procesare
30.04.2026
01:12
490
Google ajunge la 350 de milioane de abonamente plătite, impulsionat de YouTube Premium și Google One
30.04.2026
00:54
568
Startup-ul Zap Energy schimbă strategia: de la fuziune la construirea unui reactor de fisiune pentru a alimenta boomul centrelor de date AI
29.04.2026
20:28
641
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
687
Semnele timpurii ale bolilor osoase și articulare: cum recunoști durerile, rigiditatea și riscul de osteoporoză
29.04.2026
18:09
641
Startupul american Firestorm Labs strânge 82 de milioane de dolari pentru fabrici de drone în containere maritime, lângă linia frontului
29.04.2026
17:56
658
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














