Compensații pentru căldură: Gospodăriile cu imobile în valoare de peste 2,5 milioane de lei, venituri de peste 300 000 de lei sau consum de gaz ce depășește 350 de metri cubi lunar NU sunt eligibile
6182
Peste 634 000 de gospodării din R. Moldova beneficiază de compensații în valoare de 300 - 800 de lei pentru căldura din luna noiembrie.
Compensațiile sunt transferate pe cardurile bancare pentru cei care au optat pentru această metodă, iar ceilalți beneficiari pot ridica banii de la oficiile Poștei Moldovei, cu buletinul de identitate.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a anunțat astăzi că gospodăriile cu imobile în valoare de peste 2,5 milioane de lei, venituri de peste 300 000 de lei sau consum de gaz de peste 350 de metri cubi lunar nu sunt eligibile.
CITIȚI și Guvernul promite COMPENSAȚII mai mari la gaze în luna decembrie, după ce beneficiarii s-au arătat nemulțumiți de banii primiți pentru luna noiembrie: „Este o reacție firească, iar în decembrie vom acoperi creșterile de tarif”
Daniel Vodă a demonstrat, după ședința de Guvern, în baza propriei facturi, cum sunt aplicate criteriile în baza cărora au fost selectați beneficiarii de compensații:
„Consumul lunar al unei familii de patru persoane (2 adulți și 2 copii):
Consum pe noiembrie: 131 m³ gaz.
Cost total: 1 719 lei.
Cu compensația minimă (300 de lei): tarif redus la 10,83 lei/m³.
Cu compensația maximă (800 lei): tarif redus la 7,01 lei/m³”.
„Ajutorul oferit de stat vine să sprijine familiile care au cea mai mare nevoie. Tratăm cu multă seriozitate fiecare mesaj despre atribuire eronată a gradului de vulnerabilitate, fiecare caz este verificat cu atenție, iar sistemul este deschis pentru ajustări, în cazul unor erori sau schimbări de situație”, a declarat Daniel Vodă.
El a îndemnat cetățenii să telefoneze gratuit la 0 8000 5000, unde peste 50 de operatori sunt pregătiți să răspundă la toate întrebările, sau să scrie la suport@compensatii.gov.md.
13.03.2026
18:02
224
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
209
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
211
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
307
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
317
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
410
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
389
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
505
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
762
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
536
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
18:02
4
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
64
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
72
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
274
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
277
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
382
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
359
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
479
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
729
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
509
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
411
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
400
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
13.03.2026
11:04
467
Exercițiu comun moldo-român la Ungheni pentru întărirea cooperării unităților speciale în proiectul SAFEBORDER
13.03.2026
10:28
457
Reformă feroviară, hub logistic și digitalizarea transporturilor din Republica Moldova, discutate cu Banca Mondială la Washington
13.03.2026
10:11
452
Moldova aderă la Agroecology Coalition și își întărește parteneriatele pentru o agricultură adaptată la schimbările climatice
13.03.2026
09:19
541
Mersul pe jos în orașele prietenoase cu pietonii, scut împotriva demenței: cum întărește creierul și reduce riscul de Alzheimer
13.03.2026
08:04
520
Horoscopul zilei 13.03.2026
12.03.2026
21:53
577
Facebook Marketplace introduce Meta AI care răspunde automat la mesajele cumpărătorilor și creează anunțuri pentru vânzători
12.03.2026
20:48
682
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
12.03.2026
20:12
699
Rețea globală de tip botnet, formată din sute de mii de routere piratate, dezmembrată de autorități internaționale
12.03.2026
20:05
632
Scriitoare dă în judecată Grammarly pentru folosirea fără consimțământ a numelor de autori în funcția „Expert Review”
12.03.2026
20:03
583
Bumble lansează „Bee”, asistentul AI care îți învață valorile și îți alege partenerii de dating
12.03.2026
19:06
807
Republica Moldova accelerează demersurile de asociere la programul Erasmus+, în dialog cu Comisia Europeană la Bruxelles
12.03.2026
18:10
645
Vitalie Mîța: Eficiența energetică, prioritate pentru securitatea energetică și reducerea facturilor cetățenilor
12.03.2026
17:54
793
Mii de tone de carburanți au intrat în țară, inclusiv prin Portul Giurgiulești: „Stocurile sunt garantate”
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














