03:44:14 26.08.2025
Stiri

Compania „Teleradio-Moldova” a rămas fără CONDUCERE. A încetat și mandatul membrilor Consiliului de supraveghere al companiei

Actualitate 05.11.2021 18:29 Vizualizări3077
Compania „Teleradio-Moldova” a rămas fără CONDUCERE. A încetat și mandatul membrilor Consiliului de supraveghere al companiei

Compania „Teleradio-Moldova” a rămas fără conducere, după ce în Monitorul Oficial a fost publicat decretul președintelui Maia Sandu privind promulgarea Legii privind modificarea Codului serviciilor media audiovizuale.

Totodată, astăzi a încetat și mandatul membrilor Consiliului de supraveghere și dezvoltare al IPNA „Teleradio-Moldova”.

În acest sens, Parlamentul a purces deja la selectarea candidaților la funcția de membru al Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare al furnizorului public național de servicii media.

Amintim că „Teleradio Moldova” a revenit sub control parlamentar, după ce majoritatea parlamentară a aprobat proiectul de lege privind modificarea Codului serviciilor media audiovizuale. Documentul prevede revizuirea mecanismului de constituire a componenței Consiliului de supraveghere al furnizorului public național de servicii media și a Consiliului Audiovizualului (CA), pentru a institui o claritate și o reprezentare proporțională în procesul de desemnare a candidaților la funcția de membru în aceste consilii.

Potrivit documentului, directorul general al Companiei „Teleradio-Moldova” urmează a fi desemnat de către Parlament, la propunerea Consiliului de supraveghere și dezvoltare al furnizorului public național de servicii media pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit.

Totodată, Consiliul de supraveghere și dezvoltare va fi constituit din șapte membri, dintre care trei vor fi propuși de fracțiunile parlamentare, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției parlamentare, câte un membru - de către președintele R. Moldova și de către Guvern, iar alți doi membri - de organizații ale societății civile, reprezentative pentru domeniul serviciilor media audiovizuale.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte