„Cocktail pentru o nouă criză”
2407
sursa: businessmagazin.ro „Cocktail pentru o nouă criză”- este expresia prin care Christopher Dembik, șef al departamentului de analiză macroeconomică DIN Saxo Bank, descrie situația globală actuală. Când vine criza și de ce va fi aceasta mult mai rea decât precedenta?
„Dobânzile cresc, costul capitalului, în special în dolari, crește mult, există și risc geopolitic – prin urmare avem tot cocktailul pentru o criză”, crede Christopher Dembik, șeful echipei de analiză macroeconomică al băncii de investiții Saxo Bank. Dembik a sosit în România pentru a prezenta câteva dintre posibilele evoluții ale piețelor din întreaga lume pentru investitorii Saxo Bank.
El lucrează pentru grupul cu origini daneze din 2014, iar din 2016 ocupă rolul actual, din care analizează politicile monetare și dezvoltările macroeconomice globale. În 2015 a câștigat premiul Thomson Reuters StarMine Awards pentru cele mai bune previziuni macroeconomice pentru Franța și este totodată autorul „Celor mai mari dezbateri economice contemporane”, volum apărut în 2016. El publică des analize despre economiile franceză și poloneză.
Din punctul lui de vedere, riscul unei crize financiare este inerent, iar datele Saxo Bank arată că aceasta s-ar putea întâmpla în anul 2019 sau 2020. Dembik crede și că, în contextul în care toate guvernele sunt mai mult sau mai puțin protecționiste, naționaliste, există posibilitatea ca la alegerile europene de anul viitor să existe riscul unei majorități eurosceptice, lucru pe care îl percepe extrem de negativ. „Este un cocktail negativ pentru economia globală, de aceea sunt foarte pesimist și cred că oamenii precum Macron, care au vrut să reformeze, să crească bunăstarea cetățenilor, vor avea parte de un eșec”, previzionează analistul, originar din Franța.
Chiar dacă observă că discuțiile cu clienții Saxo Bank sunt caracterizate de un ton optimist, în care ei vorbesc despre o revenire economică, Dembik crede contrariul. „Când mergi pe stradă, nu vezi o astfel de revenire − doar un mic procent din populație beneficiază de această revenire, care ajunge să alimenteze inegalitățile, populismul −, riscul crizei și populismul reprezintă un mare coșmar”, crede analistul.
El spune că evoluția PIB-ului în Europa a ajuns la un vârf la finalul anului trecut, iar în prezent decelerează.
„În România veți avea probabil mai puțină activitate economică, trebuie să luați în calcul că în proiectul bugetului european se așteaptă să scadă fondurile structurale spre țări precum România sau Polonia; veți avea un aflux de capital mai scăzut din țările vestice și în același timp va trebui să vă confruntați cu o încetinire globală a economiei”, descrie el perspectivele de dezvoltare economică în perioada următoare.
Christopher Dembik spune că s-a ajuns la un cerc vicios din cauza faptului că piața nu a fost lăsată să se prăbușească în 2007. „Desigur că aceasta ar fi avut un impact negativ imens, am decis să facem un pas pentru a opri asta, dar din acest motiv probabil următoarea criză va fi mult mai rea. S-au acumulat prea multe datorii în prezent, care la un moment dat vor trebui plătite, mai ales când vorbim despre datorii private.” El crede că revenirea economică din ultimii ani a fost alimentată de datorie și de credite ieftine. Analistul de la Saxo Bank subliniază că băncile centrale au cumpărat într-adevăr multe active, dar, de fapt, când ne uităm la nivelul datoriei private din multe țări, acesta este extrem de ridicat; prin urmare, riscurile următoarei recesiuni sunt și acestea mai mari.
„Sunt 100% sigur că va fi o criză mai mare decât precedenta”, crede Dembik. Ce este de făcut, în acest context? Analistul de la Saxo Bank oferă sfaturile pe care le împărtășește de obicei și clienților companiei pe care o reprezintă: „Când există o perioadă proastă pe piață, o recesiune, doar trei opțiuni sunt sigure: aurul este sigur, companiile din domeniul consumului, care performează destul de bine în perioade de criză − este evident, în continuare se cumpără alimente, iar ultima opțiune sunt banii.”
Sesizează că ciclurile economice sunt normale, însă faptul că criza anterioară nu a condus la rezolvarea greșelilor și la eliminarea datoriilor va face lucrurile mult mai rele de această dată. „De aceea cred că următoarea criză va fi mai puternică; există câteva legături între politicieni și bănci, conceptul de too big to fail pentru sectorul bancar va fi înțeles ca o greșeală, în cele din urmă vorbim despre bănci mari, care sunt un risc pentru economie.”
În contextul unei crize, cel mai afectate domenii se leagă, potrivit analistului de la Saxo Bank, de noile tehnologii, iar Tesla este cel mai bun exemplu în acest sens, din punctul lui de vedere. „Proiectul Tesla este uimitor, am crezut în ceea ce fac ei − dar problema este că nu reușesc să livreze, au nevoie de prea multă finanțare, costul capitalului crește, încep să piardă încrederea analiștilor, este compania perfectă pentru a ilustra excesul în prezent.” Astfel, crede el, chiar dacă această companie a fost „trendy” o perioadă de timp, în contextul unei crize nu ar putea supraviețui.
„Toți credem în ele, dar nu înseamnă că vor performa bine în perioade de criză, performează bine în perioade de revenire economică, în mod clar foarte bine − dar nu cred că poate fi considerată «a safe heaven», este cel mai vulnerabil sector economic din punctul meu de vedere.”
Analistul de la Saxo Bank oferă perspectiva sa și asupra modului în care monedele digitale și tehnologiile din spatele acestora vor influența lumea finanțelor.
„Blockchainul, dacă este implementat bine, poate să ajute la realizarea întregului back office din bănci. Acest lucru înseamnă că multe joburi, în special din Europa est-europeană, pot să dispară, fiindcă blockchainul va prelua o parte din aceste activități”, crede Dembik.
Observă că majoritatea băncilor centrale au publicat explicații legate de modul în care poate fi folosit blockchainul pentru a schimba politicile monetare.
„Este o inovație, sunt foarte optimist în ceea ce o privește, dar câțiva dintre pierzători vor fi marile bănci comerciale, din cauză că nu reușesc să inoveze”, spune Dembik. Majoritatea marilor bănci comerciale, crede el, din moment ce nu au capacitatea să inoveze la nivel intern, cumpără start-up-uri, dar în majoritatea cazurilor acele start-up-uri nu reușesc să evolueze: „Băncile omoară inovația atunci când cumpără start-up-uri”.
Așadar, în timp ce companiile de dimensiuni medii sunt capabile să inoveze, iar câteva bănci online sunt foarte promițătoare, marile bănci din ziua de azi sunt pierzători ai revoluției tehnologice. El spune că totuși acestea nu vor dispărea, din două motive: „au în continuare mult cash și au conexiuni politice”.
Oferă ca exemple țări precum Germania, Franța și chiar și Italia, unde majoritatea băncilor mari, chiar și cele în formă foarte proastă, au în continuare susținerea politicienilor. „Probabil vor fi mai puțin profitabile decât acum, așadar vor avea reduceri de costuri, vor concedia oameni - aș spune că dacă ești tânăr și abia ți-ai obținut licența, să nu te duci niciodată să lucrezi în sectorul bancar, este cea mai mare greșeală pe care poți să o faci.”
Pe de altă parte, criptomonedele vor schimba mult din politicile monetare și reprezintă, din punctul lui de vedere, viitorul banilor. „Nu va fi vorba despre Bitcoin sau Ethereum − nu aș fi spus nimănui să investească în Bitcoin − sunt prea multe probleme, dar cred că monedele digitale sunt viitorul banilor.”
Citește continuarea AICI!
Sursa: businessmagazin.ro
28.12.2018
13:19
2430
REȚETE // Cocktailuri DELICIOASE pe care le poți prepara de Revelion. Îți vei surprinde invitații!
17.08.2018
18:30
2517
Avertisment fără PRECEDENT de la FBI: Hackerii pregătesc un atac cibernetic asupra bancomatelor din toată lumea
30.07.2018
19:20
3007
Regina Marii Britanii bea zilnic acest cocktail. REȚETA, pas cu pas
14.03.2018
11:55
2406
REȚETE // Cocktailuri de vis cu whisky şi ciocolată
03.11.2017
15:20
2411
Oraşul european FERICIT de Brexit. Cererile pentru birouri şi locuinţe de lux, creştere uriaşă
05.04.2017
13:01
2062
Mai multe bănci ATACATE de hackeri
15.03.2017
19:30
2191
Un COCKTAIL care a marcat istoria Italiei și a Statelor Unite
05.01.2017
17:07
3280
O femeie s-a aşezat la bar să bea ceva! Când a văzut barmanul CE SE ÎNTÂMPLĂ de fapt a luat marea decizie
16.12.2015
10:46
3880
Un grup de cetățeni ai R. Moldova a dat marea LOVITURĂ în Franța. A sustras din bănci MILIOANE de lei
27.11.2015
10:45
4071
O nouă SCHEMĂ de spălare de bani prin băncile moldovenești. Prejudicii de MILIOANE de euro
12.05.2015
21:05
2719
Alarmă în Europa! Mai multe bănci riscă să se prăbușească
05.04.2015
17:01
2196
Statul european care vrea să NAȚIONALIZEZE băncile
18.03.2026
23:51
345
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
350
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
316
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
417
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
392
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
415
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
436
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
460
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
486
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
451
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
456
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
491
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
460
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
458
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
505
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
553
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
621
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
554
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
595
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
559
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
567
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
542
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
829
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
511
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
612
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














